Poema* de SAGRARIO HERNÁNDES (Sago Say)

(foto de autor)

NIEGO lo que mis ojos ven
lo que mis manos tocan
lo que mis oídos escuchan
lo que mi nariz olfatea
lo que mi paladar gusta.
Niego lo que mi mente piensa y percibe
y mi memoria guarda y reproduce.
Todo ello no busca otra cosa que la auto complacencia
Y en ese trance
la verdad es un pálido y parcial reflejo 
de la realidad única.

Alejarme de todo
para estar en el centro.

NU RECUNOSC ce-mi văd ochii

ceea ce mâinile-mi ating

ceea ce aud cu urechile

ceea ce cu nările-mi miros

ceea ce pun pe cerul gurii.

Neg ceea ce gândesc și percep

iar memoria-mi păstrează și reproduce.

Toatea astea nu sunt decât o complăcere

Și în astă stare hipnotică

adevărul apare ca o palidă reflectare

a unicii realități.

Îndepărtează-mă de toate

ca să rămân în centru.

*traducido del español por A. Langa

HAIKU*

***
În pas cadențat,
totu-n jur se transformă,
devine trecut.

***
Al ritmo del tiempo
todo el mundo se mueve,
hacia al pasado.

***

En pas cadent,
tot al voltant canvia,
es fa passat.

* Haiku d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

AQUÍ Y ALLÁ/ AICI ȘI ACOLO* de André Cruchaga

AQUÍ Y ALLÁ

No hay límites, salvo el engaño que germina en todas partes.
La luz siempre nos vuelca a lo inenarrable de los vacíos,
o a ese viejo tanteo entre penumbras.
Fluvial la espina que se nos revela en los costados, como un riel
desplomado que empieza a beber el cuerpo.

—Juro que a menudo me toco para saber si estoy vivo.
Me olvido fácilmente de mi cuando oigo la de medianoche
a través de la campana del más allá.
(Uno libra batallas disímiles en el ámbito del recuerdo;
por ello, doy vueltas alrededor de las esquinas del presente.)

Procuro estar liviano para levantarme de la oquedad del aquí.

Mañana será otro cuento frente a los que parten y nunca regresan. 

Acaso porque todo me impulsa a lo difuso y así lo asumo.
A la sangre profunda de todo lo que nombro, sea fugaz o perenne
realidad. Sea la luz o la oscuridad en mi cuerpo.

Del libro “Vallejo dream”,, 2019
©André Cruchaga
©Pintura Per Kirkeby

AICI ȘI ACOLO

Nu există limite, doar minciună ce apare din toate părțile.

Lumina ne împinge mereu  în indefinitul din viduri,

ori în astă dănțuială arhicunoscută a umbrelor.

Unduioasa coloană vertebrală ce termină în coaste, ca o margine

abruptă care începe să ne absoarbă tot corpul.

—Vă jur că deseori îmi pipăi membrele, ca să știu de mai sunt viu.

Uit cu ușurință de mine când aflu că e miezul nopții

de la clopotul ce bate de partea cealaltă a lumii.

(Cineva se aruncă în lupta finală întru salvarea memoriei;

iată de ce evit cu discreție curbele bruște ale prezentului.)

Încerc să fiu cât mai simplu, ca să pot ieși din găoacea de aici.

Maine va fi scrisă altă poveste pentru cei care pleacă și nu mai revin.

Poate fiindcă sunt împins spre nebulozitate și cu asta mă împac.

Dus prin sângele ascuns al revelațiilor, chiar dacă-i ceva efemer

sau clipă perenă. Fie că e lumină sau întuneric în corpul meu.

*trad. în română de A. Langa

PALABRAS INÚTILES/ CUVINTE INUTILE* de Nicolás Corraliza

PALABRAS INÚTILES

Cerca del ruido,
estaba el río de las tardes.

Hoy baja silencioso
para que nadie sepa
que estuvo allí.

CUVINTE INUTILE

Pe alături de zgomotul zilei

curgea râul în faptul serii.

Azi se lasă tăcerea,

pentru ca nimeni să nu știe

că am fost pe aici.

*trad. al rumano por A.Langa

TIMP/ TIEMPO*

TIMP

Ceea ce face cu noi timpul,

când nimeni nu se așteaptă,

ne transformă pe rând în trecut,

Nu lasă nici o poartă deschisă,

pe care să se poată intra,

nici un drum de întoarcere...

Ne șterge numele de pe geam

și nu se aude scrâșnetul nesuferit,

însă nu e nimic de partea cealaltă,

Doar depărtarea își întinde apele,

pe care abia de se vede un punct,

aflat în perpetuuă nemișcare.

TIEMPO

Lo que hace el tiempo con nosotros,

cuando nadie se lo espera.

nos transforma en algo pasado,

No nos deja puerta abierta alguna,

por donde se pueda entrar,

ningún camino de vuelta…

Nos borra el nombre del cristal  

y no se oye el detestable crujido,

pero no hay nada por la otra parte,

Solo la lejanía estira sus aguas,

en dónde se ve un puntito,

una forma perpetua de inmovilidad.  

TEMPS

El que fa amb nosaltres el temps,
quan ningú no s’ho espera,
ens transforma un darrere l’altre en passat,

No deixa ni una porta oberta,
per la que es puga entrar,
ni un camí tan sols de tornada...

Ens esborra el nom del cristall
i no se sent l’insofrible cruixit,
encara que no hi haja res a l’altra part,

Només el lluny estén les aigües,
en què tot just es veu un punt
trobat en perpètua immobilitat.

*trad. por Pere Bessó

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ 

¡HA DE VIVIR! de RENÉ CHAR (trad. în română*)

(poema escogido del muro facebook de José Miguel Junco Ezquerra)

¡HA DE VIVIR!

 

Esta tierra no es sino un voto del espíritu, un antisepulcro.

En mi tierra, las tiernas pruebas de la primavera y los pájaros mal vestidos son más estimados que los fines lejanos.

La verdad aguarda a la aurora junto a una vela. No nos cuidamos del cristal de la ventana: qué le importa al atento.

En mi tierra no se interroga a un hombre emocionado.

Sobre la barca zozobrada no hay sombra maligna.

Los buenos días a medias: eso no se conoce en mi tierra.

No se pide en préstamo más que lo que puede devolverse aumentado.

Hay hojas, muchas hojas en los árboles de mi tierra. Y las ramas son libres si no quieren dar fruto.

No creemos en la buena fe del vencedor.

En mi tierra se sabe agradecer.

 

(Traducción de Jorge Reichmann)

TREBUIE SĂ TRĂIM!

 

Tărâmul acesta e mai mult al spiritului, al nemuririii.

În patria mea, primele semne ale primăverii și păsările pestrițe sunt

mult mai așteptate decât viitorul depărtat.

Adevărul așteaptă în zorii zilei alături de o lumânare. Nu ne ferim privirea

de la geam: pe cine și ce îl interesează .

În patria mea nu se pun întrebări unui om emoționat.

Pe o plută în derivă nu persistă spiritul rău.

Zile pe jumătate bune: nu există în patria mea.

Nu se cere un împrumut fără ca să fie întors cu supraplată.

Sunt frunze, multe frunze în pădurile patriei mele. Iar ramurile să se înalțe

dacă nu se vor împovărate de fructe.

Nu credem în promisiunile învingătorilor.

În patria mea există cultul mulțumirii.

 

*trad. din spaniolă de A. Langa

Poema* de Adam Zagajewski

TILOS

Tanta dulzura
(es la ciudad bajo la narcosis);
un joven delgado que apenas
ocupa espacio en la tierra,
y un perro,
y yo, soldado de una guerra invisible,
y el río que amo.
Florecen los tilos.

(poema escogido del muro facebook de Antonio Moya)

TEI

Atâta aromă

(e orașul cufundat în somn profund);

un tânăr firav care abia de face

umbră pe pământ,

și un câine,

și eu, soldat al unui război invizibil,

și râul multiubit.

Înfloresc teii.

*trad. din spaniolă de A. Langa

ATUNCI, LA PRIVEGHI...

ATUNCI, LA PRIVEGHI...

Atunci, la priveghi,

înveleai chipul mamei

cu o pânză transparentă,

îmbibată cu cloroform,

doar aşa o fãceai să zâmbească.

Cu acel zâmbet firesc

-nu de zână adormită-

te privea pe furiş, de undeva,

cum ieșeai să respiri aer curat,

ea înhalând vaporii de caloroform.

Atunci, la priveghi,

se adunaseră la un loc nopţile, 

ca să ţină sfat, corpul tău

aparținând unei alte lumi,

pe care abia o recunoşti.

Poem* de Carmen SECERE

***

se înnoptează devreme în mine
lumina zăbovește la marginea pădurii
doar lupii trec prin poezie fără să-i oprească nimeni

linge-mi rănile dacă tot ai rămas

***

anochece temprano dentro de mi

la luz se queda un poco más al salir del bosque

solo los lobos pasan por los poemas sin que nadie les paren

lámeme las heridas si no quieres marcharte

*trad. por A. Langa

EXTRANJERO/ STRĂINUL* de José Miguel Junco Ezquerra

 

EXTRANJERO

Has visitado innúmeros países.

De eso, se nota, te sientes orgulloso
y das explicaciones muy precisas
cada vez que regresas.

Te gusta demorarte al referir
costumbres de otros pueblos,
sitios de una belleza abrumadora
donde te pudo el llanto.

Pero no has conseguido traspasar
ni un poco los confines
de ese mundo interior
donde se oculta
desconcertado un niño.

Te falta, ¡ay, extranjero!,
tantísimo del viaje todavía.

Imagen: Claude Monet.

STRĂINUL

Ai văzut atâtea tărâmuri.

De toate acestea, iată, te simți orgolios

și adaugi un șir de amănunte

de fiecare dată când revii.

Înșiri pe îndelete date precise,

obiceiuri ale altor popoare,

locuri atât de frumoase

pe unde ai și plâns.

Dar nu a-i reușit nici un pic

să treci hotarul interior

al lumii tale,

acolo unde stă

descumpănit un copil.

Mai ai, vai, stăinule!

atâtea drumuri de umblat.

*trad. din spaniolă de A. Langa

LA LLUM DE L’AMOR de Pere Bessó

LA LLUM DE L’AMOR

A Andrei Langa

Eu plîng lumina dragostei ce-a fost
Leonida Lari

Un mur de núvols
al passat de la llum
que ens enfosqueix!

(de ‘Besllums d'Escòcia’, 2017)

ALT LIMBAJ/ OTRO LENGUAJE*

ALT LIMBAJ

Învațăm cuvintele pe silabe

-dăm aceleași nume la lucruri-

până când auzim o voce necunoscută,

ce pare că le știe pe toate,

un alt limbaj, monolog interior.

OTRO LENGUAJE

Aprendemos las palabras por las silabas

-damos los mismos nombres a las cosas-

hasta que oímos una voz desconocida,

que parece saber de todo,

otro lenguaje, monólogo interior.

.

UN ALTRE LLENGUATGE

Aprenem les paraules sil·labejant

-donem el mateix nom a les coses-
fins que sentim una veu desconeguda,
que sembla que les sàpia totes,
un altre llenguatge, monòleg interior.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

LOS NUEVOS MIEDOS, poema de Nicolás Corraliza (trad. al rumano*)

LOS NUEVOS MIEDOS

Todo es tan desapacible. Apenas queda verano,
y el invierno ya es un vientre a punto.
Por encima de la duda, resistid:
la ceguera es un exceso de luz o un poema.

CELE MAI NOI TEMERI

Totul e atât de placid. Abia de mai e ceva din vară,

iar iarna e pe punctul să intre în scenă.

Fie ce o fi, trebuie să rezistăm:

cecitatea e un exces de lumină sau un poem.

LITORAL*

LITORAL

În vise

se transformă zarea,

o sumedenie de stele

se-nghesuie în univers.

Nisip sădit,

atâtea visuri

pe care le vomită marea,

cu ramuri moarte și bușteni.

Sunt vise,

toate neîmplinite,

pestriț arată litoralul,

parc-aparține altei mări.

*A.L.

Poema de Mercedes Ridocci (trad. al rumano*)

*** 

Ocultan el veneno que llevan dentro,
untan con miel la hiel que desprenden.
Con inmaculada saliva escupen su sombra,
la extienden en el llano de los otros,
pisan fuerte sobre las almas mutiladas.
Se coronan con los laureles del triunfo perverso.
Limpian el alma con su mentira.
Satisfechos, se adentran en la noche.

Ellos…

***

Ascund otrava ce o poartă înlăuntru,

își ung cu miere resentimentele.

Cu salivă stătută le scuipă umbra,

o împrăștie pe corpurile altora,

calcă tare peste inimile mutilate.

Își pun coroana triumfului pervers.

Curăță sufletul cu propia minciună.

Satisfăcuți, dispar în întuneric.

Ei…

MAREA/ EL MAR*

MAREA

Mereu se zbuciumă marea,

pe acolo îți plimbi privirea

până nu mai vezi.

Pasări mici zboară în zare,

pe deasupra valurilor,
poate-s ochii tăi (?).

EL MAR

Siempre sufre el mar,

sus olas se llevan tus ojos

hasta que te dejan ciego.

Pájaros diminutos

aletean en el horizonte,

(¿)puede que sean tus ojos(?)

EL MAR

Sempre s’agita el mar,
allà passeges la teua mirada
fins que, ai las, ja no el veus.

Ocells menuts volen a l’horitzó,
per damunt de les ones,
potser els teus ulls (?).

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

CÂMPIE*

CÂMPIE

După atâta pădure -copaci noduroși-
vine și o câmpie să se întindă,
o formă de șes unde ajung gândurile,
dar nu fac grămadă, plutesc pe o apă
pâna hăt în zare, fără valuri, vâslind.

PLANA

Després de tant bosc – arbres nuosos-
arriba una plana que s’estén,
una mena de pla on vénen els pensaments,
però no s’amunteguen, suren en l’aigua
a les envistes, sense ones, vogant.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ
.

PATRIA* de Antonio Moya

PATRIA

Aún la llama
de la vela se contonea
en lo oscuro.
Veo tus ojos venir.
Vienen de lejos,
de lugares que han visto,
de prados que han soñado.

El corazón viajó
por una patria
que no tenía colores.
Impulsó nacimientos,
sacudió labios cárdenos,
se derramó en azar
de luna y río.

Tómame de la mano.
Tómame de la mano.

PATRIE

Lumina lumânării

mai pâlpâie încă

în întuneric.

Văd ochii tăi cum se apropie.

Vin de departe,

din locurile ce le văzuse,

din câmpiile visate.

Inima a trecut

pe întinderile unei patrii

care nu avea nici o culoare.

A stat alături de cei nou-născuți,

a zvâcnit pe buze violete,

căzu la întâmplare,

ca luna în râu.

Ia-mă de mână.

Ia-mă de mână.

*trad. din spaniolă de A. Langa

CHAOS*

CHAOS

Zadarnic se aprind lumini

în lumea fără rădăcini,

și ore vin și ore scad,

ca lumânările ce ard,

se-aruncă flori din înălțimi

peste ai tăi, peste străini,

ori nimeni nu mai știe-acum

pe cine întâlnești în drum,

dacă e bun, dacă e rău,

e ahticrist sau Dumnezeu,

că este mic - ajuns înalt -

că are chipul de bazalt,

zâmbește fals la fotograf,

se dă țar rus și prinț arab,

poate e Jong, poate e Trump,

sau cei cu capul prins în ștrampi,

sunt kmerii roșii, edinoruși,

se trag din gali sau din etrusci,

e tribul cel de vânători

sau soli veniți de printre nori,

e frate drept cu-n samurai

sau ultim etnic din Hawaii,

viezure de prin vizuini

sau suferinzii din genuni,

sunt alchimiști, argonauți,

sau bolovani căzuți din munți,

mai toate-s adunate aici:

sus - cer cu stele, jos - un bâlci!

*personificare a haosului