Respirație*

RESPIRAȚIE

În foaia de staniol

învelești gustul pâinii

peștelui pescuit pe lac

i-ai împachetat doar mirosul

așa te pornești la drum

fără corpul din carne și oase

silabele unui cântec nemaiauzit

acompaniază scheletul din sare

respirația îți ajunge până la colț

ocolind casa de cleștar

câini de după gard neadormiți

grădină fără de fructe

cu pomii părăsiți de păsări

RESPIRACIÓ

En paper d’albal

emboliques el sabor del pa

del peix pescat a l’estany

i has embolcallat només l’olor

així te’n vas de viatge

sense el cos de carn i os

les sil·labes d’una cançó inaudita

acompanya l’esquelet de sal

la respiració t’aplega al límit

donant la volta a la casa de cristall

cans de darrere del clos vigilants

jardins sense fruits

amb arbres desproveïts d’ocells

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Îngeri*

INGERI

Îngerii nu înjură niciodată

nu cerșesc și nu se ceartă

de la fărâmiturile de pâine și vinul

rămas de la masa bogaților

nu bagă în gură mai mult

decât pot mesteca de fapt

ei nici nu mănâncă

ci fac hulubași din miez de pâine

ni-i pun pe limbă atunci când ațipim

și astfel ne trezim plini de viață

ca să trăim încă o zi fără să ne fie frică

de fiarele ce umblă pe afară

ÀNGELS

Els àngels mai no juren

no pidolen ni demanen

pessigolles de pa i el vi

sobrant de la taula dels rics

no posen en la boca més

del que poden mastegar de veres

ells ni tan sols mengen

sinó que fan colomets de miques de pa

i ens els posen en la llengua quan ens adormim

i així ens despertem plens de vida

per a viure encara un dia sense por

de les feres que rondinegen a fora

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Ante la ventana (Dincolo de geam*) de ANDRÉ CRUCHAGA

 

ANTE LA VENTANA

Ante la ventana el espejo derramado de la lejanía. Aquí, se desvanece el tiempo en lo perdurable y serpentea como los párpados de la cumbre. En los residuos de la conciencia, los riscos del subconsciente colgando de una lágrima. (En la mirada, solo el espejo astillado de la brisa o una campana de ceniza congelada. Lo demás es la astilla de una fiebre interminable.)

DAVANT DE LA FINESTRA

Davant de la finestra l’espill vessat de la llunyania. Ací, s’esvaneix el temps en allò perdurable i serpenteja com les parpelles del cim. En els residus de la consciència, els cingles del subconscient penjant d’una llàgrima. (En la mirada, només l’espill asclat de la brisa o una campana de cendra congelada. La resta és l’estella d’una febre interminable.)

*Poema d’ANDRÉ CRUCHAGA traduït en català per PERE BESSÓ

DINCOLO DE GEAM

Dincolo de geam oglinda difuză a depărtărilor. Aici, timpul dispare în eternitate și urcă pe pleoapele înălțimilor. Pe resturile amintirilor, protuberanțele subconștientului atârnate de o lacrimă. (În privire, rămasă doar oglinda spartă a brizei sau un clopot de cenușă împietrită. În rest domină reminiscențele unei febre ce nu mai sfârșește.)

*Poema traducido al rumano por Andrei Langa

Del libro: Precariedades, 2020

Ceas imprecis*

CEAS IMPRECIS

Zi de naștere ce o treci în galop

ți se trage o poză standart

Nedumerire pe chipul întinerit

peste noapte cu vreo două decenii

Pierdută relațiunea cu timpul

un ce jour cu itinerar diferit

Cerc al unui ceas imprecis

conturat pe malul de nisip

Ferestre*

FERESTRE

În adâncul inimilor noastre

fiecare ducem câte o fereastră

asta așa ca să nu știe nimeni

(cine ar vrea să i se uite înlăuntru?)

Așteptăm să ni se întâmple ceva

ceva foarte și foarte frumos

tot întrebând trecătorii grăbiți

dacă nu au văzut niște păsări

Din șirul clădirilor răsfirate

crescute în pădurea de pin

dezasamblăm toate ferestrele

ca apoi să le luăm cu sine

Le ascundem cât mai departe

de ochii curioși ai oamenilor

le prindem cu niște cuie 

acolo în adâncul inimilor

Zile*

ZILE

Când zilele se schimbă la chip

rămân orologiile sparte

ceasurilor de mână li se rup curelușele

iar celor de buzunar le cad lănțișoarele de argint

și sunt strivite de o sanie cu zurgălăi

trasă de patru cai ce aleargă peste văi și câmpii

vestind că vin sărbătorile de iarnă

Număr exact*

NUMĂR EXACT

Cu o mână te sprijini de cort

să nu intri cumva în derivă

cu cealaltă legeni un mort

ca pe o enigmatică divă

Vizitat de un vis refulat

tot încerci să ghicești rostul zilei

și întorci la un număr exact

dintr-o carte filă cu filă

NÚMERO EXACTE

Amb una mà t’empares a la tenda
per no entrar si de cas a la deriva
amb l’altra bressoles un mort
com una enigmàtica diva

Visitat per un somni refusat
tractes d’endevinar el sentit del dia
i tornes al número exacte
de un llibre fulla a fulla

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Plăceri*

PLĂCERI

Intră în inimă 

un cântec uitat

un urlet de lup răsună

sub clar de lună

Vine o vreme 

când plăcerile se prefac 

în praf de pușcă 

cu fitil Bickford

PLAERS

Entra en el cor
una cançó oblidada
un udol de llop ressona
sota el clar de lluna

Arriba un temps
que els plaers es transformen
en pólvora
amb metxa Bickford

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Portret înrămat*

PORTRET ÎNRĂMAT

Parte neatinsă a chipului

desprinsă parcă de trup

urcată colea pe o etajeră

Postament improvizat

pe care nu cresc ierburile

nu se îmbulzesc florile

Într-un con de lumină

ce-l formează razele

stă portretul înrămat

Pe stratul fin de praf

cineva și-a lăsat

amprentele degetelor

RETRAT EMMARCAT

La part intacta de la cara
com separada del cos
pujada per ací en un prestatge

Pedestal improvisat

en què no creixen les herbes

ni brollen les flors

En un con de llum

que formen els raigs

hi ha el retrat emmarcat

En la capa fina de pols

algú s’ha deixat

les empremtes dels dits

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Poemul cu inimă*

POEMUL CU INIMĂ

Ni se ia pe rând rinichiul
un plămân parte din ficat
inima e ultima pe care o pierdem

Ni se pune la loc degetul inelar
brațul întreg rupt într-o luptă
inima e ultima ce o primim

Chiar și capul ne poate fi schimbat
iar transplantul de piele a intrat
în vasta istorie a incendiilor

Nimeni însă nu-și va putea însuși
inima resuscitată a altcuiva

EL POEMA AMB COR

Se’ns pren el ronyó successivament
un pulmó part del fetge
el cor és l’últim que perdem

Ens posem al lloc el dit anular
El braç sencer romput en una baralla
El cor és l’últim que rebem

És clar que el cap es pot bescanviar
i el transplantament de pell ha entrat
en la vasta història dels incendis

Ningú però no es podrà permetre
l’ànim ressuscitat d’un altre

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Dimineți alpine*

DIMINEȚI ALPINE

1. Prin cețurile dimineților alpine

în nu mai știu care zi anume
cerșeai și tu un colț de cer senin

cineva venea dinspre spațiile verzi
trecea pe lângă tine răsuflând din greu
ducea în spate o legătură de vreascuri

MATINS ALPINS

Per les boires dels matins alpins
en no sé quin dia en concret
demanaves un racó de cel tranquil

algú arriba dels espais verds
passa pel teu costat esbufegant pesadament
duu a l’esquena un ramat de branques

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Rouă*

ROUĂ

Zi de zi se zăresc aceleași ziduri

o linie de orizont trasă între noi

cețurile ce se lasă des pe aici

sunt nori uriași reveniți în vizită

vino și tu coboară odată cu ei

agăța-te de fiecare fir de iarbă

rămâi așa prinsă de ramuri

până devii picătură de rouă

Cruce*

CRUCE 

Drumurile toate nu duc prea departe

se opresc într-un zid

Cade în râu ultimul strop de lumină

vin nevăzuți solii senili ai neantului

Rupte pe jos vreascuri din vârful copacului

mâine vor fi adunate ca lemn de foc

Când sfârșesc la capăt de drumuri se înfige

o cruce ce străjuiește pe vârfuri de munți

CREU

Tots els camins no duen massa lluny
s’aturen contra un mur

Cau al riu l’última gota de llum

Arriben invisibles missatgers senils del no-res

Rompudes avall branquetes de la copa de l’arbre
demà seran recollides com llenya de foc

Quan arribe al final del camí es clava
una creu que havia vetlat als cims de les muntanyes

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Desconfinamiento* de Isabel Rezmo

"Desconfinamiento"

Vino otra vez el pasado.
Abrió sus puertas.
Y salimos como una jauría,
sin aprender nada de las paredes.

***Principio del formulario

A revenit trecutul.

Și-a redeschis porțile.

Și am ieșit cu toții deodată din colivie,

făr-să învățăm nimic de la cei patru pereți.

*trad. de A.Langa

CHIP*

CHIP

Pe chipul pictat de ploaie

nu încape o altă culoare

Nici soarele nu poate fi șters
cu pensula gri de pe cer

S-au întunecat urmele

pe unde tu ai trecut

Se îmbulzesc umbrele

în culcușul rămas călduț

CARA

A la cara pintada per la pluja
no encabeix un altre color

Ni el sol no es pot esborrar
amb el pinzell gris al cel

S’han enfosquit les empremtes
per on tu has passat

S’amunteguen les ombres
al jaç encara calent

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Desde algún lugar del universo* (A Álvaro Ancona) de Ana Muela Sopeña

Desde algún lugar del universo

A Álvaro Ancona

A través de la vida que viviste
abrazaste el misterio de las cosas
y entraste en ese círculo del mundo
de las personas creativas.

Ayer partiste hacia la luz
dejándonos, sin duda, algo más huérfanos
en la inmensidad de este gran túnel.

Recuerdo tu sentido del humor
y tu capacidad para encontrar
lo mejor en la gente.

Siempre dispuesto a la amistad,
a la conversación y a compartir.

Que las estrellas nómadas
custodien tu alma libre
y desde algún lugar del universo
puedas continuar con tus escritos
inspirándonos en esta situación
tan extremadamente complicada.

Vuele alto tu espíritu indomable
y encuentre para siempre
el infinito abrazo de la paz.

Tuve la fortuna de coincidir con él en el foro Poesía pura. Fue un gran escritor, gran persona y buen amigo. Mexicano nacido en 1947. Ha muerto a los 73 años. Descanse en paz.

Ana Muela Sopeña

En este Link aparece la obra que dejó publicada: http://www.elem.mx/autor/datos/107187

Dintr-un colț îndepărtat al universului

Lui Alvaro Ancona

În iureșul vieții trăite

ai cunoscut misterul lucrurilor

și ai intrat în cercul larg

al persoanelor cu dar de sus.

Ca ieri te-ai despărțit de noi

lăsându-ne, fără îndoială, îndoliați

pe drumul acestui tunel imens.

Rămâi în amintirea mea plin de umor

și plin de har în a găsi

ce e mai bun în om.

Deschis mereu în a-ți face prieteni noi,

în a conversa și a-i promova.

Să îți păzească stelele nomade

sufletul liber,

ca dintr-un colț îndepărtat al universului

să poți trimite mesaje

inspiratoare de putere

pentru noi cei de aici.

Zbor înalt spiritului tău neînvins,

fie așa ca să găsești în nemărginire

pacea și liniștea de veci.

Am avut bucuria să îl cunosc în forul poetic Poezia pură. A fost un mare scriitor, un mare om și bun prieten. Mexican de origine, născut în anul 1947. A decedat la vârsta de 73 de ani. Lumină lină.

În acest link apare opera sa publicată: http://www.elem.mx/autor/datos/107187

Ana Muela Sopeña

*trad. în română de A. Langa

Las cosas se revelan en silencio/ Lucrurile prind contur în tăcere* de Montserrat Martínez

Las cosas se revelan en silencio

Las cosas se revelan en silencio.
Hoy has mirado triste,
has mirado y tus ojos son los dedos
de la lluvia mojando los abismos.

Hoy el movimiento es un carámbano,
una flecha de hielo,
no hay vida dentro de los troncos
-todo está hueco, sucio-
ni por fuera de las desolaciones.

La oscilación no permite otro ruido,
el agua va cayendo de las ramas
como una herida congelada, como
una lesión interna,
una verdad del aire.

**"

Lucrurile prind contur în tăcere

Lucrurile prind contur în tăcere.

Azi ai privit trist,

ai privit cu ochii tăi deveniți degete

ale ploii străbătând neantul

Azi mișcarea e de sloi de gheață,

de săgeată atârnând ca un țurțure,

nu e viață înăuntru trunchiurilor

-totul e gol, întinat-

întruchipare exactă a dezolării

Nu e loc pentru sunete tari,

apa cade în ritm de pe ramuri

ca de pe o rană cicatrizată,

o leziune internă,

un adevăr al aerului.

*trad. por A. Langa

Un șir de vagoane....

UN ȘIR DE VAGOANE...

Credeai că nu o să se mai termine 

țipătul acel ascuțit de metal maltratat

repetivitatea sunetului accelerată

scrâșnetul cel necăjit de șine

A fost așa rapid dintr-odată

soarele se ițea de printre vagoanele

ce lăsau ochii să se odihnească puțin

apoi îngrădea privirea priveliștea toată

Cine știe când și cum vor fi oprite

în privirea prinsă de coada de tren

cu soarele clipind pe după pleoape

acel șir de vagoane ce trecu prin orbite