Poema de CARMEN PARA RUIZ (trad. al rumano)

ÎN TRECEREA MEA PRIN VIAȚĂ

Când pornești spre Itaka
cere ca drumul să-ți fie lung.
Konstantinos Kavafis 

În trecerea mea prin viață, nu cer bogății
și nici fapte făcute în abundență
unicul lucru ce-l urmăresc
e prudența și capacitatea de a ierta
să nu simt durerea trădării sub piele
vreau să iubesc în libertate
Să-mi acopăr spiritul cu umilință
ca degetele-mi să mângâie sufletul tău
și să simt minunata senzație
de a mi se răspunde cu acelaș gest
Nu cer mărinimie în drumul meu
și nici să simt soarele în mine
adevărul e că visez să cresc precum iedera
peste pielea ta iernatică
ca dimineața de dragoste să fie lungă
ca sentimentele să fie liane prinse
de degetele tale pline de tandrețe
Ca sărutările de coral ale gurii mele
să le păstrezi -atât cât se poate- (1)
în ascunzișurile pe care le ai în tine
Mi-ar plăcea să știu că drumul mi-a fost bun
că am mers la pas fără de grabă
cu mâinile deschise și solidare
că din relația mea cu viața
iau mai multe lucruri cu mine
un nor de plânsete,
o pungă de râsete
un sac de iubire
și vidul ce vine din singurătate
o viață plină de experiențe 
și vise rămase de realizat

--Nu știu când voi mai prinde o nouă viață--

(1) Vers de Konstantinos Kavafis


EN MI RONDA POR LA VIDA

Cuando partas hacia Ítaca
pide que tu camino sea largo.
Constantino Cavafis

En mi ronda por la vida, no pido riquezas
tampoco abundancia de hechos
lo único que ambiciono
es prudencia y capacidad de perdón
no sentir en mi piel el dolor de la traición
quiero amar en libertad
Cubrir mi espíritu de humildad
que mis dedos acaricien tu alma
y sentir la maravillosa sensación
de ser correspondida 
No pido largueza en mi camino
tampoco sentir el sol de primavera en mí
Pero si deseo crecer como enredadera
en tu piel de invierno
que la mañana del amor sea larga
que los sentimientos sean lianas anudadas
a tus dedos de ternura
Que los besos de coral de mi boca
los guardes -tanto como puedas- (1)
en los escondrijos que hay en ti
Me gustaría saber que mi viaje ha sido ventajoso
que he caminado siempre sin prisas
con las manos abiertas y solidarias
que en mi experiencia con la vida
me llevo de todo
una nube de llanto
un saco de risas
un cofre de amor
y el vacío que produce la soledad
una vida de experiencias
y sueños por cumplir

--No sé cuando alcanzaré la nueva vida—

(1)Verso de Constantino Cavafis