ENRIQUE LIHN 1929-1988
SI SE HA DE ESCRIBIR CORRECTAMENTE POESÍA
Si se ha de escribir correctamente poesía
no basta con sentirse desfallecer en el jardín
bajo el peso concertado del alma o lo que fuere
y del célebre crepúsculo o lo que fuere.
El corazón es pobre de vocabulario.
Su laberinto: un juego para atrasados mentales
en que da risa verlo moverse como un buey
un lector integral de novelas por entrega.
Desde el momento en que coge el violín
ni siquiera el Vals triste de Sibelius
permanece en la sala que se llena de tango.
Salvo las honrosas excepciones las poetisas uruguayas
todavía confunden la poesía con el baile
en una mórbida quinta de recreo,
o la confunden con el sexo o la confunden con la muerte.
Si se ha de escribir correctamente poesía
en cualquier caso hay que tomarlo con calma.
Lo primero de todo: sentarse y madurar.
El odio prematuro a la literatura
puede ser de utilidad para no pasar en el ejército
por maricón, pero el mismo Rimbaud
que probó que la odiaba fue un ratón de biblioteca,
y esa náusea gloriosa le vino de roerla.
Se juega al ajedrez
con las palabras hasta para aullar.
Equilibrio inestable de la tinta y la sangre
que debes mantener de un verso a otro
so pena de romperte los papeles del alma.
Muerte, locura y sueño son otras tantas piezas
de marfil y de cuerno o lo que fuere;
lo importante es moverlas en el jardín a cuadros
de manera que el peón que baila con la reina
no le perdone el menor paso en falso.
Quienes insisten en llamar a las cosas por sus nombres
como si fueran claras y sencillas
las llenan simplemente de nuevos ornamentos.
No las expresan, giran en torno al diccionario,
inutilizan más y más el lenguaje,
las llaman por sus nombres y ellas responden por sus
nombres
pero se nos desnudan en los parajes oscuros.
Discursos, oraciones, juegos de sobremesa,
todas estas cositas por las que vamos tirando.
Si se ha de escribir correctamente poesía
no estaría de más bajar un poco el tono
sin adoptar por ello un silencio monolítico
ni decidirse por la murmuración.
Es un pez o algo así lo que esperamos pescar,
algo de vida, rápido, que se confunde con la sombra
y no la sombra misma ni el Leviatán entero.
Es algo que merezca recordarse
por alguna razón parecida a la nada
pero que no es la nada ni el Leviatán entero,
ni exactamente un zapato ni una dentadura postiza.
DACĂ E SĂ SCRIEM CORECT POEZIA
Dacă e să scriem corect poezia,
nu-i suficient să ne simțim istoviți în grădină
de povara servită de suflet sau de altcineva
și de către celebrul crepuscul sau de altcineva.
Inima e săracă la cuvinte.
Labirintul ei: un joc pentru cei bolnavi mintal
ce stârnește râsul să vezi în el cum se mișcă ca un netot
un lector total de nuvele primite prin poștă.
Din momentul când se ia o vioară în mâini,
nici măcar Valsul trist a lui Sibelius
nu mai rămâne în sala ce se umple de muzica tangoului.
Doar cu puține excepții fericite, poetesele uruguaiene
confundă și acum poezia cu un dans
într-o casă morbidă de recreație,
sau o confundă cu sexul sau o confundă cu moartea.
Dacă e să scriem corect poezia,
să o tratăm cu calm pentru orice eventualitate.
Mai întâi de toate: să ne așezăm și să ne maturizăm.
Ura prematură față de literatură
poate fi utilă pentru ca să nu fii considerat în armată
drept azuriu, însuși Rimbaud
care a simțit ura pe propria piele a fost un șoarec de bibliotecă,
și această greață glorioasă îi veni pe rupte.
Se joacă în șah
cu cuvintele până când începi să urli.
Echilibrul instabil între cerneală și sânge
pe care trebuie să-l menții de la un vers la altul
cu regretul de a-ți rupe filele sufletului.
Moartea, nebunia și visul sunt alte atâtea piese
de marfil sau din corn sau din ce o fi făcute;
important e să le miști în grădină în așa fel
ca pionul ce danseze cu regina pe patrate
și să nu ierte nici un pas făcut fals.
Cine insistă să zică lucrurilor pe nume,
ca și când ar fi clare și ușor de spus,
le umple pur și simplu cu noi ornamente.
Nu le exprimă, se rotesc în jurul dicționarului,
fac așa ca să nu fie utilizat limbajul,
le chiamă pe nume și ele răspund
la numele lor,
însă nu se dezbracă în locuri obscure.
Discursuri, orațiuni, jocuri de după festin,
toate aceste lucrușoare de care ne legăm.
Dacă e să scriem corect poezia,
nu ar fi de prisos să dăm tonul mai jos,
fără să păstrăm pentru asta o tăcere de piatră,
dar nici să ne decidem să murmurăm.
E un pește sau ceva asemănător ceea ce vrem să pescuim,
ceva ce ține de viață, rapid, ce se confundă cu umbra,
însă nu umbra însăși și nici un întreg Leviatan.
E ceva de care merită să-ți amintești
dintr-un anumit motiv și care se aseamănă nimicului,
dar nu e chiar nimic și nici Leviatanul întreg,
nici pe aproape nu e un pantof sau o dantură artificială.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu