NĂMOL/BARRO/FANG

NĂMOL

Până la urmă ne ascundem în noi înșine

împreună cu anii noștri împroșcați cu nămol,

de după care nu ne mai recunoaștem chipurile,

peri intransparenti acoperă corpul gol.

Ajungem să fim suma unui șir de senzații,

masă imobilă a statuiilor urcate pe piedestale

sau, dupa caz, lăsate să sufere în subsolurile

unor case uitate prin suburbiile de vegetale.

Suntem balta diformă de sange scurs pe pământ,

aproape secată, suptă cu trompa de niște insecte,

de care iată că nu mai încercăm sa ne apărăm

și le lăsăm în voie să se desfete.

BARRO

Al fin y al cabo nos ocultamos adentro

junto con nuestros años salpicados de barro,

tras de los que no nos reconocemos los rostros,

pelos oscuros nos cubren el cuerpo desnudo.

Llegamos a ser una suma de sensaciones,

la masa inmóvil de las estatuas sobre los pedestales  

o, en otros casos, dejadas que sufran en los sótanos

de unas casas olvidadas en los suburbios de vegetales.

Somos el charco deforme de sangre caída al suelo, 

casi seco, chupado con sus trompas por unos insectos,

de quienes ya no intentamos a defendernos

y les dejamos libremente que la disfruten.

FANG 

Al capdavall ens amaguem en nosaltres mateixos

junt amb els nostres anys esguitats amb fang,
darrere dels que ja no ens reconeixem els rostres,
cabells foscos cobreixen el cos nu. 

Arribem a ser la suma d’un seguit de sensacions,
conjunt immòbil de les estàtues alçades en pedestals
o, segons casos, deixades al patiment en els subsòls
de cases oblidades pels suburbis vegetals. 

Som un bassot deforme de sang vessada a terra,
quasi seca, xuclada amb la trompa d’alguns insectes,
dels qui, ai las, no tractem ja de defensar-nos
i els deixem a voluntat del destí adelitar-s’hi.

(trad. al catalán por Pere Bessó)