Wislawa Szymborska. Una del montón/ Una din mulţime

Una del montón

Soy la que soy.
Casualidad inconcebible
como todas las casualidades.

Otros antepasados
podrían haber sido los míos
y yo habría abandonado
otro nido,
o me habría arrastrado cubierta de escamas
de debajo de algún árbol.

En el vestuario de la naturaleza
hay muchos trajes.
Traje de araña, de gaviota, de ratón de monte.
Cada uno, como hecho a la medida,
se lleva dócilmente
hasta que se hace tiras.

Yo tampoco he elegido,
pero no me quejo.
Pude haber sido alguien
mucho menos individuo.
Parte de un banco de peces, de un hormiguero, de un enjambre,
partícula del paisaje sacudida por el viento.

Alguien mucho menos feliz,
criado para un abrigo de pieles
o para una mesa navideña,
algo que se mueve bajo un cristal de microscopio.

Árbol clavado en la tierra,
al que se aproxima un incendio.

Hierba arrollada
por el correr de incomprensibles sucesos.

Un tipo de mala estrella
que para algunos brilla.

¿Y si despertara miedo en la gente,
o sólo asco,
o sólo compasión?

¿Y si hubiera nacido
no en la tribu debida
y se cerraran ante mí los caminos?

El destino, hasta ahora,
ha sido benévolo conmigo.

Pudo no haberme sido dado
recordar buenos momentos.

Se me pudo haber privado
de la tendencia a comparar.

Pude haber sido yo misma, pero sin que me sorprendiera,
lo que habría significado
ser alguien completamente diferente.
 

(poema reproducido: blog Poesía Solidaria, trad. al castellano por Gerardo Beltrán)

Una din mulţime

Sunt cea care sunt.

O întâmplare de neconceput,

ca toate întâmplările.

Alţi strămoși

puteau să fie ai mei

iar eu aş fi putut abandona

alt locaş,

sau m-ar fi strivit stratul de funigei

dedesubtul vreunui copac.

În garderoba naturii

există o mulţime de haine.

Haină de păiangen, de pescăruş, de şoarec de munte.

Fiecare în parte, ca făcută pe măsură,

o poartă docil

până când se şifoneaază.

Eu nu am ales nici atât,

dar nu mă plâng.

În locul meu ar fi putut fi altul

mai puţin asemănător omului.

Parte dintr-un banc de peşti, dintr-un muşuroi de furnici, dintr-un roi de albine,

fărâmă din peisaj, cutremurată de vânt.

Cineva mai puţin fericit,

croit pentru a fi un veşmânt de piei

sau pentru o masă de Crăciun,

ceva care se mişcă sub ocularul microscopului.

Copac împlântat în pământ,

de care se apropie un incendiu.

Iarbă pătulită

de la galopul de neînţelese întâmpări.

Un tip fatal

care e eclatant pentru alţii.

Şi dacă aş fi produs frică în oameni,

sau doar dezgust,

sau doar compasiune?

Şi dacă nu mă năşteam

în tribul cu pricina

şi mi se închideau drumurile în faţă?

Destinul, până acum,

a fost binevoitor cu mine.

Ar fi putut să nu îmi permită

să-mi amintesc de momentele bune.

M-ar fi putut priva

de tendinţa de a compara.

Puteam fi eu însumi, dar fără să mă surprindă,

ceea ce ar fi semnificat

să fiu cineva complet diferit.
 

(trad. del castellano - a.l.)