marți, 6 martie 2012

Rosa Iglesias, ZBUCIUMÂND VOCEA/AGONIZANDO LA VOZ



ZBUCIUMÂND VOCEA

S-au… dus

Frunzele verzi ale primăverii
cu bucuria lor cea mai naivă… și mai naturală
…s-au dus

Cum să aștept să renască din nou
dacă iată că nu mai am frunze
în copacul tomnatic despre care scriu?

Fâlfâie frânte
speranțele naive încă prin a fi liberale,
iluziile prin a fi prozaice, lozincarde sau denaturate,
adevărurile disimulate ce se prefac
în gogoașe înveșmântate cu resturi vegetale,
crisalidă din lichide amare de prin utere
găurite, goale și fără de substanță

Of… falsitatea fărâmițată într-o pădure tăiată
putrezind în parte printre inimi și litere

Of, divinitatea cuvântului simplu prin întuneric, neprotejată,
pe jumătate ștearsă
pentru a nu ajunge a fi din fericire, de tot, crucificată.

Nu mă supără stivele îndrăgostite de verbe,
nici duzinile învălmășite de penițe uscate la vârf
în blestemata și reverberata limbă ținută sechestru în spirit trapens

Deja nu voi mai avea șansa să plâng în tăcere
și nici să prind vreo noemă, anonimă, solidarizată
și fără vreun semn, împrăștiind lumina pe drumuri mari și cărări

Deja nu voi mai apărea niciodată prin transparentă
parte din umbra acelui poem clandestin și disimulat

Deja nu voi renaște orfană
nici mamă, mamă vitregă et magistra
născând versuri și solilocuri sterile

Deja nu voi fi următorul capitol final
al literaturii celei mai deziluzionate și fără vigoare,
exagerată în mod solemn și mediocră

deoarece sunt, astăzi, poet care agonizez fără poezie
și apar semănată printre pagini udate
de uitarea mirositoare fără de fruct, fertilizant sângerând și muțenie,
împotriva abia răsăritei și maltratatei… renăscutei semințe

AGONIZANDO LA VOZ

Se han ...ido

Las hojas verdes de la primavera
con su alegría más inocente...y más natural
...se han ido

¿ Cómo esperar a que renazcan de nuevo
si ya no me quedan más hojas
en el árbol otoñal del que escribo ?

Aletean rotas
las esperanzas aún aniñadas de ser liberales,
las ilusiones de ser escritores, pancartistas o placebos,
las insinuadas verdades que se están devolviendo
capullo acorazado de broza,
crisálida de hieles amargadas ende úteros
ahuecados, vacíos y hueros

Oh... la falsedad sectarizada en un bosque talado
pudriéndose medio verdad entre corazones y letras

Oh la divinidad de la palabra sencilla a oscuras, indefensa,
medio borrada
para no llegar a ser falazmente, del todo, cristicamente aniquilada

No me cabrán los manojos enamorados de verbos,
ni las docenas amalgamadas de plumas segadas
en la maldita y reverberada lengua clausurada trapense en secuestro

Y ya no tendré más oportunidad de revolverme a llorar en silencio
ni de agredirme vocablo, sin nombre, solidarizado
y sin huella derrochándose luz entre trasiegos y trochas

Ya no seré nunca más al trasluz
parte mortecina de aquel clandestino y solapado poema

Ya no renaceré huérfana
ni mater, madrastra et magistra
pariendo versos y soliloquios estériles

Ya no seré el próximo capítulo final
de la literatura más desilusionada y marchita,
solemnemente exagerada y mediocre

porque ya soy, hoy, y me agonizo poeta sin poesía
y me acontezco sembrada entre páginas llovidas
de olvido fragante sin fruto, fertilizante sangrado y mudez,
contra la incipiente y maltratada... rediviva semilla

7 comentarii :

  1. Buen poemael de Rosa Iglesias, André. Me encanta que lo hayas traducido. Con que sólo un poeta rumano pueda llegar a ella, misión cumplida. Un abrazo. Pere.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ah, qué alegría inmensa me diste , querido Andrei
    Es para mi un orgullo que algunas de mis letras puedan ser leídas en tu lengua hermana
    Me siento muy agradecida por esta labor que llevas acabo, y en la que me has incluído, de expandir la poesía de un modo tan altruista y eficaz
    Un abrazo inmenso, mi querido poeta y buen amigo

    Rosa

    RăspundețiȘtergere
  3. Pere, amigo mío, admirado poeta, qué bueno que hayas venido. Te estoy profundamente agradecida por tu amistad y porque hayas dado a conocer este poema a nuestro queridísimo Andrei Langa

    Un abrazo inmenso, de corazón

    Rosa

    RăspundețiȘtergere
  4. Andrei :

    Que ganas de saber hablar tu idioma ( aunque sean las palabras precisas ) para decir lo que he sentido.

    Pere :

    Que el sol salude tu andar, bendiciones POETA, generoso y atento.

    **

    Rosa, ya ves H_ ermana mìa, como los nùmeros/letras, van en un nuevo comienzo.Tu felicidad me alcanza... MI NAVIO EN TU MAR ( lo escribirè para ti, a mi regreso) Tq

    **

    A los tres y a quièn sea que se asome a esta alegrìa, dejo un beso de luz para sus vidas.

    Rossana A.

    RăspundețiȘtergere
  5. Gracias, Ross... Sabía que no faltarías a esta cita
    Un abrazo , hermana mía. Yo también te quiero

    Rosa

    RăspundețiȘtergere
  6. La poesía ya es parte de nosotros, junto ccn la sangre, la carne y los huesos... Nos acerca más uno del otro, igual como en este caso...

    Felicidades a la autora por su poema con voz...

    RăspundețiȘtergere
  7. Gracias, Andrei, por agregarle una nueva voz a este poema. Ciertamente, la poesía, es sangre y es luz
    Un abrazo inmenso, querido amigo

    Rosa

    RăspundețiȘtergere