CRECIDAS de José Miguel Junco Ezquerra (trad. al rumano)

 

CREȘTERI

Imagini în care dumneata ești foarte, foarte disperat,

într-adevăr disperat și e puțin ceea ce spun,

dumneata numeri trenuri, apeducte, turnuri de fildeș,

dumneata ai lăsat mâinile în jos și dorești să adormi.

Imaginează-ți că, în depărtare, se desparte de o femeie

silueta sa de trestie gânditoare, pasiunile sale,

sâni ieșind la vedere pentru o cauză dreaptă,

și în felul lui de a merge descoperă o vâlcea.

Imaginează-ți că în astă vâlcea ramurile vreunui copac

se duc uneori, fug spre durerile tale,

de atâta magie și foc dumneata și femeia asta

vă împărțiți în săruturi, mușcături, și atâtea altele;

pe ascuns se așează ramurile pe deasupra

și îi îmbracă așa cum știu să o facă doar ramurile.

Imaginează-ți că vâlceaua iese la mare dinspe est,

iar dumneata îți rămâne să calculezi distanța

ce începe de la margine până la capătul

corpurilor, și iată că nu se mai poate gândi la altceva

care să nu fie decât dragostea către creșteri;

așa încât trenurile, apeductele, turnurile

nu-și mai află loc, nici margine, nici sens.

Toată atenția de acum e concentrată în apă.

CRECIDAS

Imagínese que usted está pero que muy desesperado,
pero de verdad desesperado y es poco lo que digo,
usted calcula trenes, acueductos, torres con azotea,
usted ha bajado los brazos y tiene ganas de dormir.
Imagínese que a los lejos, de una mujer divisa
su silueta de junco muy capaz, sus pasiones,
los pechos militando en una causa justa,
y en el modo de andar se le adivina un valle.
Imagínese que en ese valle las ramas de algún árbol
se escapan por la noche hacia donde sus penas,
de magia y encendidos usted y esa mujer
se despedazan a besos, a mordidas, a todo;
sigilosas las ramas les dan su cobertura
y los abriga como sólo saben abrigar las ramas.
Imagínese que ese valle da al mar por el oeste
y usted tiene ahora que calcular la distancia
que va desde la orilla hasta la desembocadura
de los cuerpos, y ya no puede pensar en otra cosa
que no sea preservar a ese amor de las crecidas;
de modo que los trenes, los acueductos, las torres
ya no encuentran espacio, ni margen, ni sentido
Ahora toda su preocupación está en el agua.