Poeme de Cristina Peri Rossi, Julián del Casal și César Simón (trad. în română*)

(poeme preluate de pe pagina Facebook de Antonio Moya)

ENFERMEDAD

El médico me preguntó
en qué parte sentía el malestar.
"De aquí, del lado de la vida",
le dije,
y no señalé ningún lugar.

Cristina Peri Rossi

MALADIE

Medicul m-a întrebat

unde mă doare.

”În partea asta, a vieții”,

i-am zis,

și nu am arătat unde anume.

*A.L.

Julián del Casal 

***

... Mi juventud, herida ya de muerte,
Empieza a agonizar entre mis brazos,
Sin que la puedan reanimar mis besos,
Sin que la puedan consolar mis cantos...

***

... Tinerețea-mi, rănită de moarte,

Începe a agoniza în brațele mele,

Fără să o poată salva săruturile,

Fără să o poată alina cântările.

*A.L.

César Simón

*** 

... El campo es la corteza
del olivo. La aprietas.
Se te pega en las yemas.
Alguna hormiga corre entre los dedos.
Y se queda un polvillo que no ensucia.

Tú vas a lo que eras. Tal vez tengas
vocación de cadáver.

***

… Câmpia e scoarța

măslinului. O atingi cu mâna.

Se lipește de vârfurile degetelor.

O furnică rătăcită trece printre degete.

Rămâne o dâră de praf ce nu întinează.

Mergi spre ceea ce-ai fost. Poate că posezi 
darul de a fi cadavru.

*A.L.

Leonard Tuchilatu, ALTER EGO*

ALTER EGO

În melodia sonoră, îndelungă, sfârșesc...
Umplu un chip de ani, reîntors la sine.
În zilele roase de o repetată înceteneală
mai privești cum vulturii își joacă penele
și ești bătrân ca ei,
om mare de acum, ce nu-ți place
jocul oamenilor mici, aparte.
Ai reușit să fugi de bucuria vieții
și poate ești cel mai fericit...
Ce mic ești, bătrâne visător!

*poem de Leonard Tuchilatu

MÂINI*

MÂINI

(în memoria lui Constantin Brâncuși)

Când nu mai știm că trăim

ne depărtăm într-atât unul de altul, 

încat nici degetele nu ajung să ni se atingă.

Ne mișcăm până cădem pe o parte,

iar mâinile ni se așază ușurel pe piept, 

ca niște aripi obosite de prea mult zbor.

Capul rămâne stană de piatră

pe care nu poate să stea nici un fluture, 

chiar de cearcă să rupă cercul de lumânări.

Mainile noastre sunt ultimile

care caută cumva să ne atingă inima 

după ce aceasta încetează să mai bată.

INSOMNIAC*

INSOMNIAC

Scuturi de cu zori

praful ce s-a așezat

noaptea trecută.

INSOMNE

Siempre sacudes

el polvo almacenado

toda la noche.

*haiku de A.L., traducido al castellano por el autor

Alejandra Pizarnik, Los trabajos y las noches/ Travaliul și nopțile*

***

Alguien mide sollozando
la extensión del alba.
Alguien apuñala la almohada
en busca de su imposible
lugar de reposo.

(Los trabajos y las noches)

***

Unii măsoară râzând convulsiv

până unde se întind zorii zilei.

Alții își afundă capul în perine

pentru a afla acel imposibil

loc de odihnă.

(*Travaliul și nopțile, traducere în română de A.L.) 

Clara Janés, Paralajes/ Paralaxe (poema traducido al rumano*)

Paralajes

¡Vamos al tenebroso bosque!
Quiero oír el silbido del viento
entre los pinos,
entrar en la gruta
y cruzar en barca sigilosamente
el lago subterráneo
entre formas extrañas que indican
la presencia del dragón.
No tengo miedo.
Si tú me das la mano
voy flotando en el aire
y pienso: ahora sé de qué modo
se desplazan las olas.

Paralaxe

Să mergem în pădurea întunecoasă!

Vreau să ascult cum sună vântul

printre pini,

să intru în peșteră

și să trec cu barca încetișor

lacul subteran,

cu forme ciudate care trădează

existența dragonului.

Nu am pic de frică.

Dacă îmi dai mâna

voi levita

și voi gândi: acum cunosc modul

în care se mișcă valurile.

*trad. por A.L.

LETAL de Sofia Rodriguez García (trad. în română)

LETAL

Descárgame de risas absurdas

dulces besos y textos mordaces.

Ven y hurta

las mordeduras del aliento.

Cuando puedas grítame los demonios

que con afanes abrazamos.

Ven y tira las ropas de segunda mano,

agóbiame para verte

ayúdame como enferma terminal

a este buen morir que quiere contar tu piel.

Haz del mundo

el resto del vacío

el poro de brasas

el desperdicio que nos cubre

todo eso a lo que recurrentemente llegamos.

LETAL

Eliberează-mă de hohotele de râs, absurde,

săruturi lascive și texte incisive.

Vino și fură

din înțepăturile respirației.

Când poți fă să țipe toți diavolii

pe care îi îmbrățișăm cu putere.

Vino și scote-mi hainele de mâna a doua,

impresionează-mă pentru a te ști,

ajută ca unei bolnave fără de leac

acestei morți meritorii care te vrea.

Din astă lume adună

restul rămas din vid,

porii jeraticului,

risipa prin care ne identificăm,

totul la ce din când în când accedem.

*A.L.

CER DESCHIS*

CER DESCHIS

E doar o chestiune de timp

să mergi și să te știi ajuns undeva.

Tăcerea e a doua casă a noastră,

în care intri fără să întrebi de cineva.

Cine a trecut de linia orizontului

nu se mai grăbește să revină pe aici.

Cerul deschis seamănă cu un cerc vicios,

în care nicidecum nu încap toate stelele.

Nici cel mai desăvârșit ochi reflector

nu poate face ordine în spațiu.

Mâna întinsă a muribundului

pare a fi unica punte spre lumea cealaltă. 

*poezie de A.L.

HAVUZ și POZE, două micropoeme*

HAVUZ

Plimbare la pas pe aceleași alei,

trecând printre spațiile verzi de prin parcuri 
-singur sau atunci când ești în pereche-, 
repetând imaginar îmbrățișările cum ar bate din aripi 
două păsări ce se scaldă în apele havuzului.

ESTANY

Passeig al pas per les mateixes senderes,
creuant pels espais verds dels parcs
-sols o quan som en parella- repetint,
imaginàriament els abraços com si bateren ales
dos ocells que es banyen en les aigües de l’estany.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

POZE

Mereu trimitem unul altuia

pozele noastre bine asortate, 

măsură de protecție pentru cei

care nu vor să își vadă chipul
afectat de exigențele timpului.

FOTOS

Sempre ens enviem l’un a l’altre
les nostres fotos ben reixides,
mesura de protecció pels que
no volen que es veja el seu rostre
afectat per les exigències del temps.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

Poem de Mauricio Alfredo Escribano (trad. în română*)

***

óyeme
yo soy el hombre que hace su trabajo
mi negocio son los avestruces
los largos pasillos

soy ese hombre que ves pescando
en los espejos
y puedo pasarme el día entero
escuchando a Tom Waits en esta cárcel

escúchame nena
aún dentro de este hombre
hay un corazón bailando el vals

pero no me digas nada
quédate lejos de mí

a veces es mejor
dejar los instrumentos del amor
en el desierto

el viento hará que suenen solos.

***

ascultă-mă

sunt omul care își face lucrul

afacerile mele sunt struții

coridoarele lungi

sunt acest om pe care îl vezi pescuind în oglinzi

și pot să-mi petrec ziua întreagă

ascultând Tom Waits în astă pușcărie

auzi dragă

în omul acesta se află o inimă

ce încă mai bate în ritmul valsului

dar să nu îmi vorbești

rămâi așa departe de mine

uneori e mai bine

să lași instrumentele dragostei

părăsite în pustiu

vântul le va face să sune singure.

*trad. din spaniolă de Andrei Langa

ONTOLOGIE*

ONTOLOGIE

Mersul pe jos,
exercițiu zilnic ce se pretează 
traiectoriei drumului
-închipuit sau real-
condiție existențială
proprie omului
în încercarea-i de a depăși
roata timpului.

ONTOLOGIA

La marxa cap avall,
exercici diari que s’adapta 
a la trajectòria del camí
-imaginat o real-
condició existencial
pròpia de l’home
a la recerca de superar 
la roda del temps.

*poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

LUNA LUI FAUR*, poema de Leonard Tuchilatu

LUNA LUI FAUR

Un cor, Rege al miezului nopții,
răsună strident, neliniștit.
un cor fără lauri și formă,
un cor al mâțelor singure,
mai multe voci soprano,
câțiva tenori
împrăștiau neliniștea nopții.
În mințile noastre
un cor atât de frumos
ne însoțea spre ușile sparte ale vieții.

(Sol. Fata morgana, 1996)

EL MES DE FEBRERO

Un coro, el Rey de la medianoche,

resuena fuerte, sin parar,

un coro sin gloria ni forma,

un coro de los gatos solitarios,

muchas voces soprano,

unos cuantos tenores

dispersan la inquietud de la noche.

En nuestras mentes

un coro tan bello

nos acompañaba hacia las puertas rotas de la vida.

*trad. al español por A. Langa

POEMUL TĂCERII*

POEMUL TĂCERII

Tacerea e sus, aproape de cer,

cel ce acoperă privirile noastre,
cel ce frige vederile, sparge timpanele,

ne înfioră ființa cu fulger din nori.

Nu stă la picioare, unde mișună totul

cu efervescență, de neînchipuit,

și nici în lucrurile ce nu se mai mișcă,

și nici în răcoarea, cea a dimineții.

Tăcere-i ceva ce trece pe alături,

apucă pe drumurile întortocheate,

cărări suprapuse peste rădăcini,

ocolind vocile de pe costișă.

Ea își duce tiptil tot golul din piept,

căutând să ajungă pe vârfuri de munte,

acolo să-l umple cu aerul rece,

departe de lumea impacientată.

EL POEMA DEL SILENCI

El silenci és allà dalt, a prop del cel,
el que cobreix les nostres mirades,
el que crema les visions, trenca els timpans,
ens estremeix l’ésser amb llamp de núvol.

No és als peus, on tot formigueja

amb efervescència, inimaginable,

ni en les coses que ja no es mouen,

ni en la frescor del matí...

El silenci és quelcom que passa al costat,

avança pels camins entortolligats

-viaranys superposats als arrels-,

evitant les veus de l’abisme.

Ell se’n du d’amagatotis tot el buit del pit,

buscant arribar als cims de muntanya,

per omplir-lo allà amb l’aire fred,

lluny del món desinquietat.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

ARS POETICA (I)*

ARS POETICA (I)

În materia ocultă de poezie
e mereu loc pentru mai mult,
fiindcă versul e o ființă vie,
care a trăit cândva, demult.

Iată de ce din nou va transpare
un chip ciudat, cineva dispărut,
or nimeni și nicicând nu moare,
atâta doar că rămâne... mut.

Așa are loc o resuscitare
a spiritelor noastre din alte ere,
cele scufundate în uitare:
"Dă lor, Doamne, puțină putere!"

*poem de autor

Poema de César Curiel (trad. al rumano*)

 ***

Cada mañana es un reto,
un aforismo lleno de dudas,
una tentación a no volver y perder
todo sueño para que la tierra
lo sepulte.
Porque cada día
es enfrentar a la tristeza
con máscaras de alegría
y una resignación constante
hasta que decida volverme
ceniza,
fervor de los recuerdos.

***

Fiecare dimineață e o provocare,

un aforism plin de îndoieli,

o dorință de a nu reveni și a pierde

toate visurile pe care țărâna

le va acoperi.

Fiindcă fiecare zi

e o formă de a înfrunta tristețea

cu infinite măști de bucurie

și o resemnare continuă

până când voi decide să devin 

cenușă,

fervoare a amintirilor.

*trad. al rumano por Andrei Langa

VISE/ SUEÑOS*

VISE

Ceea din ce trebuie să facem un obicei

e să urcăm tolba viselor nocturne

în spatele unui melc obișnuit,

ca să nu ne ducem prea departe

după poftele noastre.

SUEÑOS

Lo que tenemos que hacer siempre

es subir la mochila con los sueños

en la espalda de un simple caracol,

para que no se vayamos muy lejos

detras de nuestras ansias.

SOMNIS

Allò del que hem de fer un costum
és apujar l’alforja dels somnis de nit
darrere d’un caragol ordinari,
per no anar massa lluny
darrere dels nostres afanys.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

LA TERRA SANTA/ PĂMÂNTUL SFÂNT*, poema de Alda Merini

 

LA TERRA SANTA

La luna se abre en los jardines del manicomio,
suspira algún enfermo,
con las manos en los bolsillos vacíos.
La luna exige tormento
y exige sangre a los reclusos:
he visto a un enfermo
morir desangrado
bajo la luna ardiente.

PĂMÂNTUL SFÂNT

Luna apare în grădinile balamucului,

oftează un suferind,

cu mâinile vârâte adânc în buzunarele goale.

Luna cere chin

și mult sânge celor condamnați:

am văzut un bolnav

murind într-o băltoacă de sânge

sub luna luminoasă.

*trad. al rumano por A.Langa

NOI ȘI BLAJINII*/ ЗЕМЛЯКУ*/ NOSOTROS Y LOS QUE SE HAN IDO*, poezie de IGOR GUZUN

NOI ȘI BLAJINII

De aici toţi fug, nimeni nu pleacă la pas.
Oriunde în lume în română îţi spui spovedania.
Acasă veselă a rămas
Doar inscripţia „Veselă din Germania”.

Şi parcă ai vrea s-o înjuri şi s-o uiţi,
Dar asta n-ajută deloc, din păcate.
Iar tot ce poţi face, munceşti şi-i ajuţi
Pe cei din pomelnic de la sănătate.

Şi atunci când trimiţi, chiar dacă sunt mici,
Dovezi de iubire – pannetone şi sume,
Suntem împreună şi rămânem aici
Plecaţii în ceruri, plecaţii în lume.

* poezie de Igor Guzun

ЗЕМЛЯКУ

Отсюда все сбегают без оглядки,
Тут весело лишь клоунам с афиш.
Но где б ты ни обрёл приют свой шаткий,
Ты с Богом по-румынски говоришь.

Ты бросишь всё, едва тебя поманит
Жар-птица счастья пёрышком цветным.
И всё же не забудь достать помянник
И написать родным, ещё живым.

Ты будешь слать им деньги и гостинцы,
Но и без этих взносов за любовь
Тут помнят всех — по именам и лицам —
И кто в раю, и кто в краю любом.

*Перевёл с румынского Ed Pobuzhansky

NOSOTROS Y LOS QUE SE HAN IDO

Casi nadie queda aquí, se van como las olas.

Un teatro de muñecas, es hora de cerrar. 

Pero no importa con quién estás a solas, 

Porque en tu rumano vas a rezar.

Te vas y te llevas lo que sabes de memoria,

Aunque tus paisanos te van a olvidar,

Aun así, sé bueno, incluye en tu historia

A los que hasta ahora no paras de amar.

Y cuando mandas pan y algo de dinero

-Lo que significa mucho para los de allá-

Tienes que saber que eres uno, el primero

Entre los que viven o ya no viven, ya.

*trad. în spaniolă de A. Langa