Poema. Titina Nica Ţene

Ana, Andrei, amigos:

Es el segundo poema de los que el otro día nos envío Titina. Un poema en clave religiosa. Otoño y la esperanza de Dios se funden. Bueno, pues, un poema en clave de fe religiosa.

Pere Bessó 

A venit toamna

 

A venit toamna încă o dată,

am mai îmbătrânit puţin,

sunt un şurub ce-a ruginit în poartă

şi scârţâie-n prelung suspin.

 

Aleargă frunze pe asfalt

şi se lipesc de el, prea ude,

când curge ploaia din înalt

fiorul toamnei mă pătrunde.

 

De mă cuprind melancolii

nădejdea mi-e, Doamne, la Tine

Eşti raţiunea mea de-a fi

că-n rest toate-s deşărtăciune.

Ha vingut la tardor

 

Ha vingut de bell nou la tardor

he envellit una mica més

sóc un vis que s’ha rovellat en la porta

i que et cruix en un llarg sospir.

 

Corren les fulles per l’asfalt

i, massa humit, s’hi apeguen,

quan s’escorre la pluja des de l’alt

l’escalfred de la tardor m’abasta.

 

Per a mi estén la malenconia

L’esperança m’és, Senyor, de Tu

Ets la meua raó de ser

que en la resta tot és nimietat.