HAVUZ și POZE, două micropoeme*

HAVUZ

Plimbare la pas pe aceleași alei,

trecând printre spațiile verzi de prin parcuri 
-singur sau atunci când ești în pereche-, 
repetând imaginar îmbrățișările cum ar bate din aripi 
două păsări ce se scaldă în apele havuzului.

ESTANY

Passeig al pas per les mateixes senderes,
creuant pels espais verds dels parcs
-sols o quan som en parella- repetint,
imaginàriament els abraços com si bateren ales
dos ocells que es banyen en les aigües de l’estany.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

POZE

Mereu trimitem unul altuia

pozele noastre bine asortate, 

măsură de protecție pentru cei

care nu vor să își vadă chipul
afectat de exigențele timpului.

FOTOS

Sempre ens enviem l’un a l’altre
les nostres fotos ben reixides,
mesura de protecció pels que
no volen que es veja el seu rostre
afectat per les exigències del temps.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

Poem de Mauricio Alfredo Escribano (trad. în română*)

***

óyeme
yo soy el hombre que hace su trabajo
mi negocio son los avestruces
los largos pasillos

soy ese hombre que ves pescando
en los espejos
y puedo pasarme el día entero
escuchando a Tom Waits en esta cárcel

escúchame nena
aún dentro de este hombre
hay un corazón bailando el vals

pero no me digas nada
quédate lejos de mí

a veces es mejor
dejar los instrumentos del amor
en el desierto

el viento hará que suenen solos.

***

ascultă-mă

sunt omul care își face lucrul

afacerile mele sunt struții

coridoarele lungi

sunt acest om pe care îl vezi pescuind în oglinzi

și pot să-mi petrec ziua întreagă

ascultând Tom Waits în astă pușcărie

auzi dragă

în omul acesta se află o inimă

ce încă mai bate în ritmul valsului

dar să nu îmi vorbești

rămâi așa departe de mine

uneori e mai bine

să lași instrumentele dragostei

părăsite în pustiu

vântul le va face să sune singure.

*trad. din spaniolă de Andrei Langa

ONTOLOGIE*

ONTOLOGIE

Mersul pe jos,
exercițiu zilnic ce se pretează 
traiectoriei drumului
-închipuit sau real-
condiție existențială
proprie omului
în încercarea-i de a depăși
roata timpului.

ONTOLOGIA

La marxa cap avall,
exercici diari que s’adapta 
a la trajectòria del camí
-imaginat o real-
condició existencial
pròpia de l’home
a la recerca de superar 
la roda del temps.

*poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

LUNA LUI FAUR*, poema de Leonard Tuchilatu

LUNA LUI FAUR

Un cor, Rege al miezului nopții,
răsună strident, neliniștit.
un cor fără lauri și formă,
un cor al mâțelor singure,
mai multe voci soprano,
câțiva tenori
împrăștiau neliniștea nopții.
În mințile noastre
un cor atât de frumos
ne însoțea spre ușile sparte ale vieții.

(Sol. Fata morgana, 1996)

EL MES DE FEBRERO

Un coro, el Rey de la medianoche,

resuena fuerte, sin parar,

un coro sin gloria ni forma,

un coro de los gatos solitarios,

muchas voces soprano,

unos cuantos tenores

dispersan la inquietud de la noche.

En nuestras mentes

un coro tan bello

nos acompañaba hacia las puertas rotas de la vida.

*trad. al español por A. Langa

POEMUL TĂCERII*

POEMUL TĂCERII

Tacerea e sus, aproape de cer,

cel ce acoperă privirile noastre,
cel ce frige vederile, sparge timpanele,

ne înfioră ființa cu fulger din nori.

Nu stă la picioare, unde mișună totul

cu efervescență, de neînchipuit,

și nici în lucrurile ce nu se mai mișcă,

și nici în răcoarea, cea a dimineții.

Tăcere-i ceva ce trece pe alături,

apucă pe drumurile întortocheate,

cărări suprapuse peste rădăcini,

ocolind vocile de pe costișă.

Ea își duce tiptil tot golul din piept,

căutând să ajungă pe vârfuri de munte,

acolo să-l umple cu aerul rece,

departe de lumea impacientată.

EL POEMA DEL SILENCI

El silenci és allà dalt, a prop del cel,
el que cobreix les nostres mirades,
el que crema les visions, trenca els timpans,
ens estremeix l’ésser amb llamp de núvol.

No és als peus, on tot formigueja

amb efervescència, inimaginable,

ni en les coses que ja no es mouen,

ni en la frescor del matí...

El silenci és quelcom que passa al costat,

avança pels camins entortolligats

-viaranys superposats als arrels-,

evitant les veus de l’abisme.

Ell se’n du d’amagatotis tot el buit del pit,

buscant arribar als cims de muntanya,

per omplir-lo allà amb l’aire fred,

lluny del món desinquietat.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

ARS POETICA (I)*

ARS POETICA (I)

În materia ocultă de poezie
e mereu loc pentru mai mult,
fiindcă versul e o ființă vie,
care a trăit cândva, demult.

Iată de ce din nou va transpare
un chip ciudat, cineva dispărut,
or nimeni și nicicând nu moare,
atâta doar că rămâne... mut.

Așa are loc o resuscitare
a spiritelor noastre din alte ere,
cele scufundate în uitare:
"Dă lor, Doamne, puțină putere!"

*poem de autor

Poema de César Curiel (trad. al rumano*)

 ***

Cada mañana es un reto,
un aforismo lleno de dudas,
una tentación a no volver y perder
todo sueño para que la tierra
lo sepulte.
Porque cada día
es enfrentar a la tristeza
con máscaras de alegría
y una resignación constante
hasta que decida volverme
ceniza,
fervor de los recuerdos.

***

Fiecare dimineață e o provocare,

un aforism plin de îndoieli,

o dorință de a nu reveni și a pierde

toate visurile pe care țărâna

le va acoperi.

Fiindcă fiecare zi

e o formă de a înfrunta tristețea

cu infinite măști de bucurie

și o resemnare continuă

până când voi decide să devin 

cenușă,

fervoare a amintirilor.

*trad. al rumano por Andrei Langa

VISE/ SUEÑOS*

VISE

Ceea din ce trebuie să facem un obicei

e să urcăm tolba viselor nocturne

în spatele unui melc obișnuit,

ca să nu ne ducem prea departe

după poftele noastre.

SUEÑOS

Lo que tenemos que hacer siempre

es subir la mochila con los sueños

en la espalda de un simple caracol,

para que no se vayamos muy lejos

detras de nuestras ansias.

SOMNIS

Allò del que hem de fer un costum
és apujar l’alforja dels somnis de nit
darrere d’un caragol ordinari,
per no anar massa lluny
darrere dels nostres afanys.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

LA TERRA SANTA/ PĂMÂNTUL SFÂNT*, poema de Alda Merini

 

LA TERRA SANTA

La luna se abre en los jardines del manicomio,
suspira algún enfermo,
con las manos en los bolsillos vacíos.
La luna exige tormento
y exige sangre a los reclusos:
he visto a un enfermo
morir desangrado
bajo la luna ardiente.

PĂMÂNTUL SFÂNT

Luna apare în grădinile balamucului,

oftează un suferind,

cu mâinile vârâte adânc în buzunarele goale.

Luna cere chin

și mult sânge celor condamnați:

am văzut un bolnav

murind într-o băltoacă de sânge

sub luna luminoasă.

*trad. al rumano por A.Langa

NOI ȘI BLAJINII*/ ЗЕМЛЯКУ*/ NOSOTROS Y LOS QUE SE HAN IDO*, poezie de IGOR GUZUN

NOI ȘI BLAJINII

De aici toţi fug, nimeni nu pleacă la pas.
Oriunde în lume în română îţi spui spovedania.
Acasă veselă a rămas
Doar inscripţia „Veselă din Germania”.

Şi parcă ai vrea s-o înjuri şi s-o uiţi,
Dar asta n-ajută deloc, din păcate.
Iar tot ce poţi face, munceşti şi-i ajuţi
Pe cei din pomelnic de la sănătate.

Şi atunci când trimiţi, chiar dacă sunt mici,
Dovezi de iubire – pannetone şi sume,
Suntem împreună şi rămânem aici
Plecaţii în ceruri, plecaţii în lume.

* poezie de Igor Guzun

ЗЕМЛЯКУ

Отсюда все сбегают без оглядки,
Тут весело лишь клоунам с афиш.
Но где б ты ни обрёл приют свой шаткий,
Ты с Богом по-румынски говоришь.

Ты бросишь всё, едва тебя поманит
Жар-птица счастья пёрышком цветным.
И всё же не забудь достать помянник
И написать родным, ещё живым.

Ты будешь слать им деньги и гостинцы,
Но и без этих взносов за любовь
Тут помнят всех — по именам и лицам —
И кто в раю, и кто в краю любом.

*Перевёл с румынского Ed Pobuzhansky

NOSOTROS Y LOS QUE SE HAN IDO

Casi nadie queda aquí, se van como las olas.

Un teatro de muñecas, es hora de cerrar. 

Pero no importa con quién estás a solas, 

Porque en tu rumano vas a rezar.

Te vas y te llevas lo que sabes de memoria,

Aunque tus paisanos te van a olvidar,

Aun así, sé bueno, incluye en tu historia

A los que hasta ahora no paras de amar.

Y cuando mandas pan y algo de dinero

-Lo que significa mucho para los de allá-

Tienes que saber que eres uno, el primero

Entre los que viven o ya no viven, ya.

*trad. în spaniolă de A. Langa

TODO/ TOTUL* de Hugo Mujica

 

(imagen escogida de Wikipedia)

TODO

Anochece rojo brasas,
anochece
y pasa el viento,
pasa sobre el llano
que se abre noche,
que se despliega vientos.

Todo cabe en las manos vacías
y ese vacío es el don
y ese don es también todo.

  

TOTUL

Amurgește în culori de jeratic,

se înserează

și vântul bate,

trece peste câmpia

unde noaptea apare,

de unde vânturile pornesc.

Totul încape în mâinile goale

și golul acesta e harul divin

și harul acesta e deasemenea totul.

*traducido al rumano por Andrei Langa

Poema de Mauricio Escribano (trad. al rumano*)

(imagen escogida de la pagina de Facebook del autor)

***

aún aquellos días
golpean mis corneas
regresan grises
con sus paredes de hospital
y esas hojas de otoño
igual que caramelos de sangre
que lame el viento

estabas sola
en una cama de hierro
escoltada por mi ausencia
y te ibas de mí
como todas las cosas
que yo ignoro
por temor a amarlas

***

acele zile și azi 

îmi ating corneea

revin posomorâte

cu zidurile lor de spital

și aceste frunze de toamnă

ca niște caramele din sânge

pe care le linge vântul

stăteai singură

pe un pat de metal

alături de absența mea

și mi te îndepărtai

ca toate lucrurile

pe care le ignor

din teamă să nu le iubesc.

*traducere din spaniolă de Andrei Langa

LA CASA, poema de MARTA CWIELONG (trad. en catalàn y rumano*)

LA CASA

2
grietas, humedad
mas humedad
techos en intemperie

comienza la real despedida
de tu magia, tus voces

no creí abandonarte, supe
una vez morir en vos
pero
la vida necesita estar
en pie

levantar el grito
para que

no nos silencie la realidad
absurda
de vida

la crueldad de vivir

LA CASA

2
esquerdes, humitat
més humitat
sostres en intempèrie

comença el comiat real
de la teua màgia, de les teues veus

no creguí que t’hi deixaria,
una vegada vaig saber morir en tu
però la vida
necessita ser-hi dempeus

alçar el crit perquè

no ens silencie la realitat
absurda de la vida

la crueltat de viure

*traduït en català per PERE BESSÓ
 

CASA

2

fisuri, igrasie

igrasie peste tot

acoperișuri sparte

aici începe adevărata despărțire

de magia ta, de voci

nu credeam că te voi părăsi, știam

că voi muri odată în tine

dar

viața înseamnă să te ții

pe picioare

să ți se audă țipătul

pentru ca

să nu ne amuțească realitatea

absurdă

a vieții

oroarea de a trăi

*trad. al rumano por Andrei Langa

Leonard Tuchilatu, CEAS DE ARGINT/ RELOJ DE PLATA*

CEAS DE ARGINT

Mai am un ceas de argint
cu melodii.
Și amurgul acesta în sărăcie, năduf.
Mai sunt atât de mulți
cărora nu le pasă
dacă mai scrie cineva
vreun vers.

(Sol, Fata Morgana, 1996)

RELOJ DE PLATA

Todavía tengo un reloj de plata
lleno de melodías.
Y este anochecer de pobreza, sin aire.
Hay tanta gente
que vive su vida
sin querer saber si queda alguien
que todavía escribe versos.

*trad. în spaniolă de A.L.

RELLOTGE D’ARGENT

Encara tinc un rellotge d’argent
amb melodies.
I aquest crepuscle sufocant en la pobresa.
Encara hi ha molts,
tants als que no els importa
si encara escriu algú
cap vers.

*traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

Haiku montan*

HAIKU MONTAN

Munți ce se mișcă,

nori întinși ca o pânză

a unui păianjen.

HAIKU MUNTÀ

Muntanyes mòbils, 
núvols com teranyina
sense l’aranya.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

FRUMOASA ADORMITĂ*

FRUMOASA ADORMITĂ

Stă pe patul de moarte

așteptându-și și azi ursitul

sub plapuma ciuruită de vremuri

prin care abia pătrunde puțină lumină

Raze seci ale stelelor mereu cazătoare

fire de praf argintiu ce plutesc prin văzduh

strălucitoarea diademă pusă pe fruntea miresei

care își doarme nestingherită somnul cel de veci

LA BELLA DORMENT

És al llit de mort esperant avui el destí
sota la vànova escarbotada pel temps
per la que a penes entra una mica de llum

Raigs secs de les estrelles sempre fugaces
fils de pols d’argent que floten en l’atmosfera
la refulgent diadema posa al front de la núvia
que dorm profundament el somni d’eternitat

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ