Fără mângâiere de Leticia Garriga

Fără mângâiere

Prinsă de un fir al pânzei de păiangen

contemplu chihlimbarul

ce parfumează

insectele buimăcite

 

Se lasă tăcerea și în golul

meridional al cedrilor

se prăbușește ultimul măcăit al rațelor

 

Urc pe conturul chiparoșilor

și în mersul meu pe profilul său conic mă opresc

 

Două cercuri perfecte caută că reflecte universul

 

Suprafața mea are fisuri profunde

precum coaja castanului

 

Un mediu ambiant violent mă urmărește încă prin

duhoarea vagă ce înnebunește furnicile 

 

Pașii lor ușori sapă labirinturi

și tatonează temelia copacilor

 

În urma căderii frunzelor

se scurge o sevă crocantă

ce ajunge tocmai până la apă

 

Acolo se reflectă tăcerea

lividă a stelelor

 

Chiriecii și broaștele își răspund reciproc

și patima lor e înghițită de toamnă.

 

Dorința distruge grumazurile cerbilor

și stoarce un lichid călduț ce colorează frunzișul

 

Coconul agățat al unei omizi

se umezește odată cu trecerea iernii

între timp… căldura dispare

și frigul devine stăpân

 

Miroase a rășină și a mosc

alunec înspre nimic

nemișcarea mă îmbracă

și ritmul vital

scapă un ultim șopot

în urechile mele… foarte depărtat.

Sin aliento

Prendida de un hilo de telaraña
contemplo el ámbar
que perfuma los
insectos retorcidos

Se desata el silencio y en la oquedad
meridional de la sabina
se estrella el último graznido de los patos

Trepo por el contorno del ciprés
y en mi andar por su perfil cónico me detengo

Dos círculos perfectos buscan reflejar el universo

Mi superficie tiene hondas grietas
como la piel del castaño

Un entorno violento me sigue aún entre el
vago hedor que enloquece a las hormigas

Sus pisadas leves cavan laberintos
y palpita el lecho de los árboles

Del caer de las hojas
se desborda un arrope crujiente
que llega hasta el agua

Ahí, se refleja el silencio
pálido de las estrellas

Los grillos y ranas se contestan
y su vaho empapa el otoño

El hambre destroza cuellos de ciervos
y escurre un líquido tibio que tiñe la hojarasca

El capullo colgante de una oruga
se humedece al ritmo del invierno
mientras...  se paraliza el calor
y se entume de frío

Huele a resina y almizcle
me deslizo en la nada
la quietud me envuelve
y el ritmo vital
desprende el último susurro
en mi oído... muy adentro