Poem de Pere Bessó (tradus şi în română)

ABSENȚĂ LUI NİLGÜN MARMARA (1958-1987)

Goats shamble, morose, rank-haired,
To lick the sea-salt.
Sylvia Plath

Îmi continui dansul în acest sicriu vertical

propice zilei și nopții

Nilgün Mármara

Cântec de lebădă înainte să sune muzica poemelor vieții împotriva morții, o tăcere densă, piezișă și crudă de aragaz, casa miroase din nou a praf și apar florile de mucegai ce urmează bucuriei vădite a trandafirilor. Una și aceeași beznă, aceeași lilieci reflectați în oglindă, aceeași mângâiere a marii magnolii de pe cărarea din rigolă ce crește smochinii tăinuiți, divizându-se între visul și vraja intimității păsării cu buclă roșie din colivie, aceeași apariție palidă a frumuseții înfășurată în tifon de pe geamul înalt ce cheamă de după peretele mării.

AUSENCIA DE NİLGÜN MARMARA (1958-1987)

Goats shamble, morose, rank-haired,
To lick the sea-salt.
Sylvia Plath

sigo mi danza en este ataúd vertical
propicio al día y la noche
Nilgün Mármara

El canto de cisne antes de la música azul de los poemas de la vida contra la muerte, un silencio espeso, tajado y lacerante de cocina a gas, la casa huele de nuevo a polvo y regresa el moho después del regocijo tan vivo de las rosas. La misma oscuridad, los mismos murciélagos en el espejo, la misma caricia de la gran magnolia por la senda de la acequia que lleva a los higos chumbos secretos, dividiéndose entre el sueño y el hechizo de la intimidad del pájaro de lazo rojo en la jaula, la misma aparición lívida de la belleza envuelta en gasas desde la alta ventana que llama tras de la tapia del mar.

Pere Bessó
De Aigües turques

ABSÈNCIA DE NILGÜN MÁRMARA (1958 - 1987)

Goats shamble, morose, rank-haired,
To lick the sea-salt.
Sylvia Plath

Continue la meua dansa en aquest taüt vertical
propici al dia i la nit
Nilgün Mármara

El cant de cigne abans de la música blava dels poemes de la vida contra la mort, un silenci espés, tallat i lacerant de cuina a gas, la casa olora de bell nou a pols i torna el florit després de la joia tan viva de les roses. La mateixa foscor, els mateixos rats penats en l’espill, la mateixa carícia de la gran magnòlia per la senda del reguer que duu a les figues de pala secretes, dividint-se entre el somni i l’encís de la intimitat de l’ocell de floc roig en la gàbia, la mateixa aparició lívida de la bellesa embolcallada en gases des de l’alta finestra que crida darrere de la tàpia del mar.

Pere Bessó
De Aigües turques, 2010