ALMILA ALP
Goliciunea sticlei ce pătrunde pănă în nucleul poveștii tale răsfrânge secarea sânilor, însă nicicând un mă voi obișnui să port cămașă cu mânecă scurtă ca să scăp de simpla singurătate, adică nu există flori pentru atâta sânge în noaptea asta de toamnă, cafeaua aburește trist și nu îți ies din cap acele versuri de Almilia Alp: sunt cumva inima fiecărui bărbat, cum ar fi păsările migratoare în propria lor apertură. Așadar, capitularea pereților, mersul accelerat al pietonului, mirosul de cenușă umedă. Sunt eu cel care va alege urmele morții.
ALMILA ALP
La desnudez del vidrio hacia el meollo de tu historia refleja el reseco de los pezones, pero nunca me acostumbraré al corte de mangas para despejarme de la ingenua soledad, pues no hay flores para tanta sangre esta noche de otoño, el café humea triste y no se te van de la cabeza aquellos versos de Almila Alp: de algún modo el corazón de cada hombre, como las aves migratorias en su propia ventana. Así, la derrota de las paredes, el paso apresurado de viandante, aroma de ceniza mojada. Seré yo quien elija las huellas de la muerte.
La nuesa del vidre cap al moll de la teua història reflecteix la ressecor dels mugrons, però mai no m'acostumaré al tall de mànegues per a despullar-me la ingènua soledat, car no hi ha flors per a tanta sang aquesta nit de tardor, el café fumeja trist i no se te'n van del cap aquells versos d'Almila Alp: d'alguna manera el cor de cada home, com les aus migratòries en la seua mateixa finestra. Així, la derrota de les parets, el pas apressat de transeünt, aroma de cendra mullada. Seré jo qui trie les traces de la mort.
Gracias, Andrei.
RăspundețiȘtergereUn abrazo.
Pere
Es uno de los poemas profundos que merece ser traducido...
RăspundețiȘtergereun placer,
andrei