joi, 15 decembrie 2011

Paradoja de Leticia Garriga

Paradox

E dimineață cu gura deschisă a singurătății mereu flămânde.

Ora setei nepotolite ce ucide inima ulciorului

Această prietenă încăpăținată a fricii

Silueta nemișcată a cufărului ce ascunde mângâierile dorite.

O seară a visurilor despuiate… de frunze uscate și ziduri acoperite

E ca și cum ai trăi în preajma inspirației aferate, ce muțește pe neașteptate

E noaptea insomniei creatore de versuri moarte

Ziua de mâine, o zi permanentă… până ce te prefaci în praf.

O zisă fără de cuvinte, care dorm nemișcate în călimară.

E ziua de azi, din nou persecutată de amărăciunea ce strânge de gât

Este ziua poemului de nescris

Moment de inspirație trecătoare, ce dispare încet, care n-a fost vreodată

Un sicriu… fără de flori.

Paradoja

Es el amanecer con el bostezo de la soledad hambrienta cada día.
 
La hora de la sed insaciable que mata el corazón del cántaro  
 
Esa la terca compañía del miedo 
 
La inmóvil silueta del  baúl que esconde las caricias añoradas.
 
Una tarde de deseos sin piel… de hojas secas y muros tapiados   
 
Es vivir al filo de la inspiración jadeante, que enmudece inesperadamente
 
Es la noche del desvelo creador de versos muertos
 
El día de mañana, un hoy y siempre... hasta ser polvo.

Un decir sin palabras, que yacen inmóviles en el tintero.
 
Es hoy, otra vez en la persecución eterna del hastío que ahorca 
 
Es el día del poema inalcanzable
 
Instante de inspiración moribunda, que deja de ser, lo que nunca ha sido

Una tumba... sin flores.

2 comentarii :

  1. Andrei, mi alma sobrevive con palabras, aquellas que se dicen una a otra cosas... que a veces no entiendo, pero que conforman un lenguaje luminoso cercano al de las estrellas.
    Un honor el espacio para mis sencillas palabras en tu exquisito blog.
    Te abrazo fuerte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Es uno de tus poemas interesantes, Leticia, por su modo individual de esplorar la idea sobre la efimérides de la vida...

    RăspundețiȘtergere