Denisa Comănescu. Poem tradus în spaniolă

Obsesia biografiei

Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte
dacă mi l-ar ridica uşor de pe frunte
ca un diamant aurit s-ar ivi
oraşul acesta
cu străzi singuratice şi case stângace
ce se năruie la simpla închidere a uşii
cu grădini de streliţia şi lăzi de gunoi
unde ecoul copilăriei
încă se mai aude şoptind:
"Mea mater, mea pater,
filium vestrum lupus est"
cu muzica ce sparge timpanul maşinilor
şi fotografiile care ucid privirea bătrânilor
cu ulcica plină cu lapte
lăsată prin toate casele
de tatăl pe moarte
doar, doar o va găsi iubitul
ce i-a părăsit fata
(dar el nu vine
şi bătrânul şi-a dat duhul degeaba
sau chiar dacă vine
nu-i pasă
gândind că mai târziu îşi va vinde
şi tatăl său sufletul
pentru cine ştie ce afacere dubioasă)
cu liliacul din curtea căminului de fete -
orbii îi păzesc anemicele flori
prea timpurii şi presimt
că Gemenii se bălăcesc în Vărsător
("E nesănătos, e nesănătos
în curând vom avea un ospăţ")
cu bătrâna cocoşată
la care te strâmbai
când striga:
"O să ajungi şi tu ca mine
o să ajungi!"
(După o săptămână ai căzut
şi mult timp ai atârnat
de umbra bătrânei
ca o cătuşă.
Dacă ar mai trăi în căsuţa de sub deal
ce de lucruri ar putea să-ţi mai spună)
cu prietena ce-şi purta urâţenia
ca pe un portmoneu doldora de arginţi
(până şi ea te-a părăsit:
s-a retras în urechea unui munte
lângă un flăcău zdravăn, ea
mica, firava, pipernicita...
Când se va întoarce
cu poemele ferecate în metalele pure
mulţi dintre cei rămaşi
vor fi dispărut)
cu feciorelnicul pat
pat de tortură
(cineva intra pe fereastră
şi-ţi fura nopţile)
unde te zbăteai de parcă
un prunc şi-ar fi instalat scâncetele
în tine
şi nu ştiai nici un cântec de leagăn
cu porumbeii din coliva primită cadou
la optsprezece ani
(în fiecare toamnă ucizi câte unul
şi-i citeşti măruntaiele
poc: moare tatăl
poc: pleacă iubitul
poc, bei din sticluţa cu prea puţin Neuleptil
poc, poc...)
Dar nimeni nu-mi ridică părul de pe frunte
nimeni nu mi-l dă uşor într-o parte
şi oraşul acesta unde
"Mea mater, mea pater,
filium vestrum lupus est"
aidoma unei mări moarte e
(iar orbii degeaba au prorocit
un ospăţ
putreziciunea a fost prea adânc
îngropată în mine
ca să ajungă singură la suprafaţă)
va rămâne pentru totdeauna ascuns
ca un diamant aiurit.


LA OBSESIÓN DE LA BIOGRAFÍA


Si alguien me girara el pelo
si lo levantara atentamente de mi frente
como un diamante divino aparecería
esta ciudad
con calles vacías y casas torcidas
que se derrumban de golpe cuando cierras la puerta
con jardines de flores del paraíso y cubos de basura
donde el eco del mundo de la niñez
se escucha susurrando:
"Mea mater, mea pater,
filium vestrum lupus est"
con la música que penetra el tímpano de los coches
y las fotos que matan la mirada de los jubilados
con la jarra de leche
dejada en todas las casas
por el padre moribundo
al ver, al ver que la encuentra el amado
que abandonó a su hija
(pero él no viene
y el viejo se murió para nada
o si realmente regresa
ya no le interesa
pensando que luego, su padre
va a vender su alma
en cambio de quién sabe qué trato dudoso)
con la flor de lila en el patio del parador –
los ciegos vigilan las flores anémicas
del principio de la temporada y tienen una corazonada
que los Géminis se platican en Acuario
(“Es insalubre, es insalubre,
pronto vamos a tener un banquete”)
con la vieja cheposa
a quien tú le hacías caras
cuando ella gritaba:
“Ya llegarás y vas a parecerte a mí,
ya llegarás!”
(Pasada una semana no has podido más
y durante un tiempo has estado
pegado a la sombra de la vieja
como unas esposas.
Si ella viviera ahora en su casa debajo de la colina
cuántas cosas podría contarte)
con tu amiga que llevaba su fealdad
como un monedero lleno de plata
(incluso ella te ha abandonado:
se ha metido en la oreja de una montaña
alada de un fuerte muchacho, ella
pequeñita, frágil, achaparrada…
Cuándo va a regresar
con los poemas encarcelados de metales raros
a la mayoría de los que se quedaron
ya no los encontrarás)
con la inocente cama
cama de tortura
(alguien entra por la ventana
y te roba las noches)
donde te movía continuamente como si
un feto hubiera instalado los gemidos
dentro de ti
y tú no supieras cantar ningún arrullo
con los soplones dentro de una jaula regalada
a los dieciocho años
(cada año matas a uno de ellos
y leías sus vientres
bang: se muere el padre
bang: se va el amado
bang, bebes del frasco con muy poco Neuleptil
bang, bang…)
Pero nadie me levanta el pelo de la frente
nadie me lo gira atentamente
y esta ciudad donde
"Mea mater, mea pater,
filium vestrum lupus est"
parecida a un mar muerto
(y los ciegos para nada han profetizado
un festín
la podredumbre ha sido muy profundamente
enterrada dentro de mí
para poder llegar sola a la superficie)
se va a quedar eternamente oculta
como un diamante aturdido.


Denisa Comănescu
Traducción del rumano al español: Andrei Langa