Iarna
În liniștea indolentă a întunericului
intru în flacăra lumânării
ce arde lent și parfumată pe masă
și pășesc cu picioarele goale
într-un dute-vino permanent în grota visată
azi când intrăm în fiece colț și fisură pe dinăuntru
Uneori mă opresc speriată
de timpul ce trece rapid împărțit
de visurile descoperite
satisfăcute sau nesatisfăcute
pe când casa noastră pierde încet din soare și aer
Doresc absența și prezența ta
în multe nopți înstelate
Știm că sunt atâtea de făcut
atâtea lucruri de a pune la cale și să trăim
Și atât de puțin timp!
Aici unde cotidianul ne aparține
Invierno
En la quietud indolente de la oscuridad
penetro en la llama de la vela
que arde lenta y perfumada sobre la mesa
y camino con los pies desnudos
en un ir y venir en mi cueva soñada
hoy que penetramos en cada rincón y rendija desde adentro
A veces me detengo asustada
por el vertiginoso tiempo compartido
por los deseos encontrados
satisfechos e insatisfechos
mientras a nuestra casa la secan lentamente el sol y el aire
Quiero tu ausencia y presencia
en muchas noches estrelladas
Sabemos que hay tanto por hacer
tanto que planear y vivir
¡Y tan poco tiempo!
Ahí donde lo cotidiano es nuestro
Andrei, gracias amigo, qué más que ofrecerte que esas palabras en correspondencia.
RăspundețiȘtergereMi invierno interior se viste albo, después de un largo camino andado donde la vorágine del tiempo, me lleva, seguro a ser humus de un árbol, ojalá.
Te abrazo.