duminică, 18 august 2013

ALUCINACIONES de André Cruchaga (trad. în română)






ALUCINACIONES

Todo es así: el grito de la noche tirado en el terraplén de los pensamientos las manos entre bodegas de fantasmas los días tirados a los calcetines de la intemperie como la herrumbre congelada en los hierros de distancias apocalípticas —me muerden las estatuas estoy a punto de morder las raíces de aquellas pesadillas de eterno goteo vuelvo a verte en el mapamundi de mis paranoias invoco los atroces calendarios de la saliva la pesadez torpe de la esperma en el primer nombre que dio la fiebre de la ternura (a menudo me invade lo terrorífico del aullido la atarraya dura del tiempo los peces rotos en la contracorriente del aliento el hocico ininterrumpido de la sed en los litorales o esa manía de la Nada forzada en el entrecejo de tantas preguntas sin respuesta —son ciertas o falsas las sonrisas abandonadas los zapatos aislados de los pies nosotros desde el interior acumulados en el asfalto y los neumáticos ¿es noche o día en los amarillos del pecho? ¿es día noche el sol encorvado sobre la mesa en la cucharadita de azúcar dentro del hueco de los poros?) éste es el punto: me desvive el estiércol  y el verdeoscuro de las ventanas compartidas por los paralelos  del más acá del musgo  —es dura la faena —he dicho repetidamente mientras cabalgo en el golpeteo de la superstición—: ¿en qué latitud desembarca los extraños rituales de la noche los días empujados por el miedo? —¿oyes?  las funerarias tienen largos vestidos de luto siento nostalgia por el primer orgasmo el doble juego de los dientes y las plegarias volverte la sombra de tu sombra desprenderte de la última escalera del viaje al cabo me entretengo poniendo mi olfato en las carpinterías oliendo sí el aserrín  ese lugar del polvillo como los adioses el ojo entregado a las primeras letras del alfabeto ¿cárcel o libertad? ambas en el sendero de los pequeños jardines ambas con pimienta y albahaca descubiertas por los viejos trucos del olfato sobre el corazón del estanque probablemente todos los olvidos igual que avanza la sábana de la ceniza igual que aquel puñado de semillas deshabitadas aquí se abren las aguas del descolor se cierra el nudo de las tijeras o las piedras los nombres todos que labraron mis colmillos o las cordales la niebla sobre los huesos del abrevadero (frente a los disparos colectivos del tiempo los pezones podados del sigilo algunas avispas que reclaman su territorio la vergüenza de tantos atenuantes como los eufemismos los adjetivos o una interjección recriminatoria) creo que al final siempre debo marcharme con mi voz a otro sitio: marcharme con la costra de la oscuridad repartirme en el resoplido de las almádanas y más hundirme en cualquier vértebra del escapulario en la otra puerta del sueño duele el sonambulismo de las lápidas y la ropa vieja de los cirios en medio de la labranza…
Barataria, 03.V.2013

HALUCINAȚII

Așa este totul: țipătul nopții împrăștiat pe terasamentul gândurilor mâinile prin subteranele fantasmelor zilele aruncate în ciorapii intemperiei ca rugina prinsă pe fiarele depărtărilor apocaliptice – mă mușcă statuiele sunt pe punctul să mușc razele acelor coșmaruri de veșnică picurare încep să te văd din nou pe harta lumii paranoiei mele invoc calendare cumplite ale salivei povara penibilă a spermei peste primul nume dat de febra tandreței (deseori mă copleșește puterea terifiantă a urletului plasa dură a timpului peștii zdrobiți de contracurentul respirației gura între sorbiturile însetate pe litorale sau această manie venită din Nimic pusă sub arcadele atâtor întrebări fără de răspuns – sunt sincere sau false surâsurile abandonate bocancii separați de picioare noi cei de dinăuntru adunați în asfalt și în pneuri e noapte sau e zi în părțile galbene ale pieptului? e noapte și zi a soarelui aplecat peste masă în lingurița cu zahăr de dinăuntrul cavității porilor?) acesta e punctul: mă face inert gunoiul de grajd și verdele-închis al ferestrelor împrăștiate de paralelele de dincoace de mușchi –e dur efortul –am zis în mod repetat în timp ce trec de îmbrâncelile supestiției-: pe ce latitudine debarcă ritualele ciudate ale nopții și zilele mânate de frică? –mă auzi? funeraliile poartă haine lungi de doliu simt nostalgie pentru primul orgasm dublul clănțănit al dinților și rugăciunile a te repune în umbra umbrei tale a te desprinde de pe ultima scară a călătoriei pentru început mă amuz apropiindu-mi nările de lemn mirosind desigur rumegușul acest loc al prafului ca despărțire ochiul dedat primelor litere ale alfabetului: temniță sau libertate? ambele ce vin pe cărarea micilor grădini ambele cu gogoșari și busuioc descoperite prin vechile trucuri ale mirosului aflat pe inima eleșteului sunt poate toate uitările așa cum mișcă plapuma cenușii asemenea acelei mâini de semințe fără de viață aici se deschid apele lipsei de culoare se strâng încheieturile foarfecei sau ale pietrei numele tuturor celor care mi-au dăltuit colții sau crestele ceții pe oasele albiei (contra salvelor colective ale timpului sfârcurile tăiate ale sigiliului unele viespe ce pretind la o parte din teritoriu nerușinarea atâtor date atenuante precum eufemismele adjectivele sau o interjecție recriminatorie) în final cred că va trebui să-mi duc vocea spre alte locuri: să plec cu crusta întunericului să mă împart între respirațiile scorburilor și să mă scufund mai mult în oricare vertebră a omoplatului la altă poartă a visului doare somnambulismul lespedei și haina veche a lumânării groase din mijlocul ogorului…   

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu