Poema de León Peredo (trad. al rumano)

***
nosotros dos formamos una azul estampilla
una música de peces, un silencio de pájaro
nosotros dos formamos una oreja
una máquina expendedora de naranjas
una ciudad donde habita la literatura
juntos estamos dibujando el viento en la hojarasca
torciéndole las falanges a la melancolía
hundiéndole un sol en la garganta a la tristeza
nosotros formamos el cuerpo pálido y dulce de la cebolla
el sabor marino del beso, el ojo mudo de la alegría,
si me faltaras el amor sería una hélice inútil
mis manos un lobo joven herido de muerte
nosotros dos formamos un lenguaje hecho de puertas corredizas
de árboles que gritan bajo la lluvia
me alcanza decir tu nombre para volver a casa/

***
noi doi alcătuim o stampă albastră
o melodie de pești, o tăcere de pasăre
noi doi formăm o ureche
un automat de portocale
un oraș unde locuiește literatura
stăm și desenăm vântul împrăștiind frunzele,
îndoind falangele melancoliei
scufundând un soare în gâtul tristeții
noi alcătuim trupul palid și dulce al cepei
savoarea de mare a sărutului, ochiul mut al bucuriei,
dacă nu mi-ai da dragoste aș fi o elice inutilă
mâinile mele ar fi un lup tânăr rănit de moarte
noi doi alcătuim un limbaj produs de uși alunecătoare
din copaci ce strigă în ploaie
îți voi spune pe nume pentru a mă întoarce acasă/