(del blog INFIERNO ALEGRE)
EXTRAVÍO
Perdido, tiro mi rostro al polvo
y a la mañana,
lo arrojo a la locura.
Mis ojos son de yerba y son de incendio.
Mis ojos son banderas y emigrantes.
Perdido, tiro mi rostro al polvo
y a la mañana.
Nazco al fin del camino. Grito.
Y que griten conmigo el camino y el polvo.
¡Qué hermoso es que mi rostro, oh Dios,
se pierda en mí! ¡Qué hermoso que me pierda
yo, colmado de fuego!
¡Oh tumba! ¡Oh final mío
al comenzar la primavera!
Perdido, tiro mi rostro al polvo
y a la mañana,
lo arrojo a la locura.
Mis ojos son de yerba y son de incendio.
Mis ojos son banderas y emigrantes.
Perdido, tiro mi rostro al polvo
y a la mañana.
Nazco al fin del camino. Grito.
Y que griten conmigo el camino y el polvo.
¡Qué hermoso es que mi rostro, oh Dios,
se pierda en mí! ¡Qué hermoso que me pierda
yo, colmado de fuego!
¡Oh tumba! ¡Oh final mío
al comenzar la primavera!
RĂTĂCIRE
Rătăcit,
îmi arunc chipul în praf
și în
zorii zilei de mâine,
îl las
pradă nebuniei.
Ochii mei
sunt de iarbă și sunt de foc.
Ochii mei
sunt flaguri și emigranți.
Rătăcit,
îmi arunc chipul în praf
și în
zorii zilei de mâine.
Mă nasc
la sfârșitul drumului. Țip.
Să strige
drumul și praful odată cu mine.
Ce frumos
e ca înfățișarea-mi, o Doamne,
să se scufunde
în mine! Ce frumos să rătăcesc
eu,
cuprins de flăcări!
Oh, tombă! Oh, sfârșit al meu
ce va
veni odată cu primăvara!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu