luni, 14 mai 2012

Pere Bessó. PREFER PE CEL DE LA NAI ȘI LAURUL/PREFIERO EL DE LA SIRINGA Y EL LAUREL/PREFERESC EL DE LA SIRINGA I EL LLORER

PREFER PE CEL DE LA NAI ȘI LAURUL

Doar acest geniu nou al mecanicii
care respiră precum un dragon și sfidează dezolarea în zilele cu ploaie,
vechea spițerie de ierburi de pe strada Morverde
și infuzii speciale ce își trag originea din mitologia celtă,
vietatea cu trei capete ce scuipă trombe de sulf
pe cele trei guri ale sale,
trei căscături uriașe ce ne apără contra androfobiei
noilor amazoane și a luminii deosebite din mahalaua lui Carmen.
De asemenea noaptea licărândă ce instrumentează
caracterul lent al scurgerii sângelui gelatinos,
în loc de calabalâcul din casă și flori,
aparențe ale unui început amoros în pielea ridată sau ca o crustă.
Lucruri de văzut, așa cum e o spadă sângerândă, cu perspectivă:
Venerabila lună a poeților jucători și a cărților de joc
ale escrocilor orbiți de soarta strălucitoare,
mușcată de nori.
Doarme, orbetele, ca și toți noi ceilalți,
la umbră, cu spatele la tâciuni, la jăratic și la lucarnă.
Există unul dintre noi care scapătă săgețile luminii,
înșfăcând arcul curcubeului în zilele cu ploaie:
alimentează sângele lor irizat cu cerneala
-sudoarea, cernala, grăsimea- poeților blestemați,
à la villonnaise.
Pentru a seduce Umbra nu dispunem de nici o substanță cenușie,
nici de bordeluri rupte de viață pentru a condimenta-o în stil Aligheri,
în trecere saturând celulele sufletelor noastre solitare
cu lumina abruptă a carului lui Apolo
făcând cercuri în ceașca cu infuzie din frunze de dafin.

(Praful scriiturii)

PREFIERO EL DE LA SIRINGA Y EL LAUREL

Sólo este nuevo ingenio de la mecánica
que resuella como un dragón y desafía la desazón los días de lluvia,
la antigua botica de hierbas de la calle de Morvedre
y ciertos brebajes que hieden de la mitología celta,
la bestezuela de tres cabezas que lanza rayos de sulfuro
por sus tres bocas,
tres rotundos bostezos que nos guardan contra la androfobia
de las nuevas amazonas de la luz de otra manera en el barrio del Carmen.
También la resplandeciente noche que convoca emplea
la lenta sublevación de la sangre gruesa,
en lugar de bártulos de porche y de rosas,
trazas del inicio amoroso dentro de la piel arrugada o de corteza.
Cosas que ver, como la espada sangrante, con perspectiva:
La venerable luna de los poetas retozones y los naipes
de los tahúres deslumbrados por la desdicha rutilan,
frazada de nubes.
Duerme, luctífugo, como todos nosotros,
a la sombra, de espaldas al escuerzo, al rescoldo, al tragaluz.
Ay de aquel de nosotros que desanude los flecos de la luz,
por tocar el arco iris en días de lluvia:
nutrirá su sangre irisada con la tinta
–el sudor, el tinte, la roña- de los poetas malditos,
à la villonnaise.
Para seducir a la Sombra no tenemos ninguna substancia gris,
ni burdeles perdidos en medio de la vida para sazonar a Alighieri,
y de paso saciar las células de nuestras almas solitarias
con la súbita luz del carro de Apolo
haciendo carreras por la taza de tisana de hojas de laurel.

De La pols de l'escriptura [El polvo de la escritura]
 
PREFERESC EL DE LA SIRINGA I EL LLORER
Només aquest nou enginy de la mecànica
que esbufega com un drac i desafia el neguit els dies de pluja,
l’antiga botiga d’herbes al carrer de Morvedre
i certs beuratges que tufen de la mitologia celta,
la bestiola de tres caps que gita raigs de sulfur
per les seues tres boques,
tres rotunds badalls que ens guarden contra l’androfòbia
de les noves amazones de la llum d’altra manera al barri del Carme.
Àdhuc la resplendent nit que convoca empra
el lent sollevament de la sang gruixa,
en comptes d’andròmines de porxo i de roses,
traces de l’inici amorós dins de la pell rugada o d’escorça.
Coses a veure, com l’espasa sagnant, amb perspectiva:
La venerable lluna dels poetes enjogassats i els naips
dels tafurs enlluernats pel dissort rutil·len,
flassada de núvols.
Dorm, luctífug, com tots nosaltres,
a l’ombra, d’esquenes al gripau, al caliu, a la lluerna.
Ai d’aquell de nosaltres que desnugue els flocs de la llum,
i vulga tocar l’arc del cel en dies de pluja:
nodrirà la seua sang irisada amb la tinta
–la suor, el tiny, la ronya- dels poetes maleïts,
à la villonnaise.
Per a seduir l’Ombra no tenim cap substància grisa,
ni bordells perduts enmig de la vida per assaonar l’Alighieri,
i de pas assaciar les cèl.lules de les nostres ànimes solitàries
amb la llum sobtada del carro d’Apol·lo
fent cursa per la tassa de tisana de fulles de llorer.

De La pols de l'escriptura [El polvo de la escritura]

Un comentariu :

  1. Un poema muy bello de Pere. Ha sido una buena idea traducirlo al rumano.

    Suena maravillosamente.

    Felicitaciones al autor: Pere y al traductor: Andrei.
    Ana

    RăspundețiȘtergere