vineri, 4 mai 2012

Bătrânul și casa

`
(în imagine: în dreapta mea - tatăl Constantin, în stânga - fratele Ion, sora Maria și fratele Petru (primăvara anului 2007))

Astăzi e data de 4 mai și, de asemenea, e ziua de naștere a tatălui meu Constantin, care împlinește 71 de ani și care a rămas să mențină "la suprafață" casa părintească (sic!: voiam cândva să scriu o nuvelă cu titlul "Bătrânul și casa", ceva în stilul lui Ernest Hemingway din "Bătrânul și marea", parafrazându-l într-un fel pe marele prozator american, deși trebuie să recunosc că nu mă prea pricep să fac proză...). Ori, mai devreme sau mai târziu, casa aceasta se va ruina - e ceva absolut inevitabil în cazul caselor vechi de prin satele noastre! -, râmâne-va însă locul ei ocult precum un ochi cu pleoapa lăsată peste amintiri (îmi permit să alunec și eu spre melosul melancoliei, dar numai o dată pe an, cu ocazia zilei de naștere a tatălui meu...)

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu