Aflu din paginile celor câtorva ziare republicane de limbă română (citindu-le în varianta electronică, por supuesto!) că au fost vandalizate statuiele lui Lenin din orașele Bălți și Drochia, iar cele amplasate în Chișinău, Râșcani și Anenii Noi ar putea să fie demolate în curând, soarta lor rămânând la discreția administrațiilor locale.
Așadar, devine tot mai clar că statuile ridicate în memoria lui Vladimir Ilici - multiplicate în mii de exemplare și instalate cu pompă cândva pe tot spațiul fostei u.r.s.s. - nu mai sunt dorite de localnici, tot mai des facându-se auzite voci de protest împotriva simbolurilor anacronice, unde se adună și depun flori cei care vor cu tot dinadinsul să întoarcă trecutul ideologizat pe pământurile dintre Prut și Nistru. Vizez desigur pe ortacii generalului Voronin, pe comuniștii de azi cu stea în frunte și cu crucea în sân.
Circa douăzeci de astfel de statui – supradimensionale și fără valoare istorico-artistică – rămân amplaste prin diverse centre urbane și localități sătești basarabene, constituind simple reproduceri vulgare, turnate în metal sau confecționate din beton armat. Să precizăm un detaliu curios pentru cei neavizați: blamatele statui înfățișându-l pe ideologul bolșevizmului ocultează faptul că acesta era un tip scund, caracteristică proprie staturii reale a majorității marilor dictatori din istorie (vezi: Stalin, Hitler, Mussolini, Franco ș.a.)
Războiul declarat acestui tip de statui atemporale, adică a celor ce reprezintă chipuri monstruoase de despoți – mai vechi sau dispăruți recent (cum ar fi Saddam Hussein sau Gaddafi: sic!) - semnifică o schimbare de mentalitate calitativ nouuă a lumii moderne. Luând cazul Spaniei, ca să dăm doar un singur exemplu, merită să notăm amploarea campaniei de demontare și evacuare a monumentelor generalisimului Franco, întreprinsă pe întreg teritoriul țării în ultimii ani, unul dintre multiplele exemplare demolate întruchipându-l pe temutul generalisimus călărind un cal în fața Primăriei orașului Santander.
Pare ciudat, însă de câte ori revin la Chișinău, părăsind periodic (din motive personale) Santanderul meu adoptiv, îmi apare în memorie monumentul lui Franco, anume acel ce stătea în preajma Primărei Santander. Faptul ca atare are oarecum o explicație logică, deși parcă lipsită de o relație directă între timp și spațiu (legea contrariilor, bat-o vina!). Or, odată ajuns la Chișinău, trec uneori prin preajma hotelului Cosmos din vecinătatea Gării Feroviare, unde se înalță un monument similar ca stil și formă, reprezentându-l pe Grigore Cotovschi călare pe un cal, anume acel personaj controversat al revoluției bolșevice. Trecând pe alături de patrupedul amorf și chipul falnic al haiducului nostru pervertit, îl asociez involuntar imaginii calului și a stăpânului său fascist din capitala cantabră. Paralela făcută pare să fie oarecum eronată din punct de vedere ideologic: să pui alături de fascistul Franco pe un lotru local, care se știe că s-a vândut bolșevicilor și a luptat de partea lor în anii imediat următori revoluției din octombrie 1917, grație noii puteri venite la guvernare alegându-se cu o biografie de erou inventată.
Reiese că memoria colectivă nu lucrează la modul firesc oriunde și oricum. Ea are diverse hibe, metehne periculoase pentru sănătatea spirituală a unei societăți. Paradoxal e că un ditamai generalisimus ca Franco a fost coborât de pe postament chiar în patria sa de origine, pe când statuia lui Lenin rezistă să stea departe de „mama-Rusie”, acompaniată de mercenarul Cotovschi, urcat pe soclu cu un cal uriaș și ținând mâna pe armă.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu