Poemul POETA DE L’AIGUA (POETA DEL AGUA) de Pere Bessó

Imatge presa de la xarxa

POETA DE L’AIGUA

Finalment l’herba antiga dels teus engonals i el teu ventre

Ilhan Berk

Tot aviat perquè dins de mi les paraules de la passió antiga facen el viatge per les venes fins al cor adormit d’Ítaca. Torne a la pàtria dels carrers de la meua infantesa on habiten les dones com els esvorancs als murs de les ombres amb els seus esguards compassius. Elles, les paraules, em fan pensar en les porgues de la carn, tot i que sé que no tinc cap raig de llum pura i trencaré, al capdavall, el vidre de les memòries, que en la meua aflicció no hi haurà clavells al pit ni ales de margarides com pètals de papallones en la foscor. Sóc aviat per a doldre’m en el rotgle de les dones que volguí abans de passar a abillar-me d’escuma en la darrera alta ona.

(de Els colps de la sal, 2012)

POETA DEL AGUA

Al fin la yerba antigua de tus ingles y tu vientre

Ilhan Berk

Todo listo para que dentro de mí las palabras de la pasión antigua hagan el viaje por las venas hasta el corazón adormecido de Ítaca. Vuelvo a la patria de las calles de mi infancia en donde habitan las mujeres como los desconchados en los muros de las sombras con sus miradas compasivas. Ellas, las palabras, me hacen pensar en las purgas de la carne, aunque sé que no tengo ni un rayo de luz pura y romperé al cabo el vidrio de las memorias, que en mi aflicción no habrá claveles en el pecho ni alas de margaritas como pétalos de mariposas en lo oscuro. Estoy listo para dolerme en el corro de las mujeres que quise antes de pasar a vestirme de espuma en la última alta ola.

POETUL APEI

În sfârșit iarba de demult a vălului tău și abdomenul

Ilhan Berk

Totul e pregătit pentru ca înăuntru-mi, prin vene, să călătorească cuvintele pasiunii străvechi până în inima adormită a Itakăi. Revin în patria cărărilor copilăriei mele unde femeile răsar prin pereții umbrelor cu privirile lor pline de compasiune. Ele, cuvintele, mă fac să gândesc la purificarea sângelui, deși știu că nu posed nici o rază de soare pentru a sparge odată și odată geamul memoriei, că mahna mea nu are garoafe în piept și nici margarete ca petale de fluturi în întuneric. Sunt gata să sufăr în corul femeilor pe care le-am iubit înainte de a îmbrăca haina de spumă a ultimului val înalt.