66 de Domingo Acosta Felipe

66

Sí.
Soy culpable de olvidarme del mundo con un beso
aunque la sangre se ahoga y permanece.
Sí, culpable,
porque la tierra se acaba
si salgo de esos ojos
y el aire se derrumba al llanto de la vida,
sin nada humano
en esos mercenarios
del hambre y de la muerte.
Y ya no encuentro labios
ni brazos suficientes.
Sólo estos sueños que abren grietas en la noche
gritan,
no obedecen.

Ramas del tiempo
© Domingo Acosta Felipe

66

Așa e.

Sunt vinovat că am lăsat lumea doar cu un sărut,

deși sângele se oprește și îngheață în vine.

Da, vinovat.

fiindcă pământul se sfârșește

dacă ies din acești ochi

și aerul dispare în vaietele vieții,

fără pic de umanitate

în acești mercenari

ai foamei și ai morții.

Nu mai găsesc buze

și nici destule brațe.

Doar aceste vise ce pătrund întunericul nopții,

țipă,

nu se supun.

trad. al rumano - a.l.