(San Juan, 1920 - 2016)
RESTOS
Este es, este es el sillón solitario
donde una vez te sentaste, pusiste
los talones encima de la mesa
para descansar, dijiste, y sí
tus hermosas piernas ante yo aquella vez
en que todavía no llegaba el momento.
Después,
aquí es ahora veo el sillón desierto
y la mesa es la misma, sin embargo
la soledad ha puesto sobre ella un manto
que me lo pongo a ver cómo me queda
y no puede ser de otra manera que como un
sudario.
O tal vez no sea para tanto,
pero es que no sé cómo referirme
a lo que hace con nosotros el tiempo.
Atisbos, Ediciones en Danza, Buenos Aires, 2012
RESTURI
Ăsta e, ăsta e scaunul singuratic
unde cândva te-ai așezat, ți-ai întins
picioarele peste masă
pentru a face o pauză, zis-ai, și iată
picioarele tale frumoase înaintea-mi atunci
pe când încă nu venise vremea.
Mai târziu,
acum am în față scaunul părăsit
și masa e aceiași, singurătatea totuși
a așezat o mantie peste ea
pe care mi-o pun pe corp să văd cum îmi șade
și nu poate fi altceva decât
un lințoliu.
Sau poate că nu e atât de rău,
dar nu știu cum să zic la ceea
ce face timpul cu noi.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu