Leticia Garriga. Una reflexión acerca de la poesía/Leticia Garriga. O reflecțiune asupra ideii de poezie (trad. în română)

Leticia Garriga. Una reflexión acerca de la poesía

(para el poeta rumano Andrei Langa, con mi aprecio y admiración por su forma de vivir) 
  
¿Por qué la poesía sangra?, llora, se queja, aborrece, se cuelga de la voz o de un hilo de lujuria en el camino aciago hacia el delirio de dos cuerpos? ¡Ay la poesía! La hay de muchas formas de expresión en las corrientes que han llenado las páginas de su historia. Difícil la originalidad hoy con esa carga del pasado escrito por  tantos clásicos que aparentemente lo han dicho todo.
Aquí vamos de cualquier manera sus amantes necios, siguiendo su huella, día a día, tras el misterio que guarda la poesía detrás de las palabras, signos, lenguaje...
Para mí, la poesía es un canto a la vida intemporal que mana de imágenes que el poeta evoca en los otros con su expresión  y estilo, lo que me provoca una comparación que me parece pertinente... el milagro bíblico de Jesús y la multiplicación de los peces, el pan y el vino. Así, la multiplicación de la llamada poesía, a través de  la significación de sus signos, palabras, lenguaje oral o escrito pasando desde teorías estructuralistas de Ferdinand de Saussure, del antropólogo social Claude Lévi Strauss, las de Adorno o de cualquier estudioso del misterio que encierran las lenguas y los lenguajes. Sucede y se multiplica en cada lengua.
La poesía en inaprensible, la forma en que el signo, el símbolo y la significación penetran a través de los sentidos en la estructura social, la que "valora" al arte-poema que se impregna a través de la memoria colectiva en cierta temporalidad del decurso del llamado "tiempo", medido por el hombre.

Testimonios; desde las cuevas prehistóricas pintadas en distintos puntos en el orbe, hasta la esencia en breves conjuntos de sílabas que magnifica hoy la poesía Haiku desde Chiyo hasta Basho, llegando a Paz, Cardenal o Tablada.  Así desde el spleen del surrealismo maravillosamente expresado por Octavio Paz en Los hijos del limo, hasta la poesía del siglo XXI con tantos y tan extraordinarios escritores reconocidos muertos o vivos, es que seguimos escribiendo los poetas que conformamos ese frente  quizá "anodino para muchos" pero que  gozamos el placer de decir y escribir tal cual lo figuramos, me refiero a ese universo nuestro o de otros, en el que convivimos a través de la poesía. Seguimos hoy en el milagro, multiplicando con las letras del alfabeto cualquiera que sea las millones de maneras de ver Un Nuevo Sol, a través de la escritura individual o multitudinaria como en el Juego al alimón, Quebranta huesos o el Juego del cadáver exquisito.
Aquí vamos mi estimado Andrei, en la vorágine de la vida... Un abrazo mi estimado  poeta y periodista.

Leticia Garriga. O reflecțiune asupra ideii de poezie

(pentru poetul român A.Langa, cu aprecierea și admirația mea pentru stilul său de viață) 

De ce sângerează poezia, plânge, protestează, disprețuiește, se agață de voce sau de un fir argintiu în drumul sinistru către delirul a două corpuri? Ah, poezia! Ea există sub multe forme de expresie printre curentele ce au umplut paginile istoriei sale. E dificil să fii original în ziua de azi, cu această încărcătură de idei venite din trecut, emise de atâți clasici care se pare că au spus totul ce era de spus.

Așa sau altfel, aici ne aflăm noi, amanții ei ciudați, urmându-i pasul, zi după zi, spre misterul păstrat de poezie după păvaza cuvintelor, a semnelor, a limbajului...

Pentru mine, poezia e un cânt întru slăvirea vieții aflate în afară timpului, ce germinează de imagini pe care poetul le evocă în ceilalți prin forma sa de exprimare și stil, ceea ce îmi inspiră o comparație care mi se pare a fi perinentă... miracolul biblic a lui Isus și înmulțirea peștilor, a pâinei și a vinului. Asfel, multiplicarea prin numita poezie, prin intermediul semnificației semnelor sale, a cuvintelor, a limbajului oral sau a celui scris, pornind de la teoriile structuraliste ale lui Ferdinand de Saussure, ale lui Claude Levi Strauss sau Adorno, sau aparținând oricărui altui investigator al misterului ce incifrează limbile și limbajele. El apare și se multiplică în fiecare limbă.

Poezia e de neînțeles, forma prin care semnul, simbolul și semnificația pătrund prin simțiri în structura socială, cea care ”pune în valoare” relația poemul-artă și care se impregnează datorită memoriei colective într-o anumită temporalitate a discursului  supranumit ”timp”, al cărui măsură o știe omul.

Mărturii; de la peșterile preistorice pictate în diferite părți ale globului pământesc, la esența exprimată în puține silabe care semnifică azi poezia numită Haiku, de la Chiyo la Basho, la Paz, Cardenal sau Tablada. Astfel că din spleen-ul suprarealismului frumos exprimat de Octavio Paz în Los hijos del limo (Fiii din lut), până la poezia secolului XXI cu atâți și atât de extraordinari scriitori cu renume, trecuți în neființă sau aflați în viață, continuăm așadar să scriem, noi poeții care alcătuim acest ochi din frunte, poate că ”anodin uneori pentru unii”, dar care avem plăcerea să spunem și să scriem așa cum trăim, mă refer la acest univers al nostru sau al altor din jur, cei cu care conlocuim prin intermediul poeziei. Trăim ziua de azi în miracol, înmulțind cu literele oricărui alfabet milioane de modalități de a vedea Un Soare Nou, grație scrisului individual sau realizat în masă, cum ar fi Juego al alimón (Joc în tandem), Quebranta huesos (Sfarmă oase) ori Juego del cadáver exquisito (Jocul cadavrului rafinat). 
Aici ne aflăm, stimate Andrei, în vârtejul vieții...