CAMINANTES SOMOS de ANDRÉ CRUCHAGA tradus în română

CAMINANTES SOMOS

Inmensas orgías cósmicas en que yacía con mis amantes metafísicos de sexos infinitos sobre ciudades devastadas y hundidas en el fondo de mares de algas y mercurio y galeones saqueados.
MARCELO FOX

(Caminantes somos en esta latitud de atardeceres: llega la noche y nos cimbra su lengua oscura, la lluvia ciega de los portales lentos del aliento y la niebla tendida sobre las verjas de los párpados. En este ir y venir se nos pierden los sonidos de las palabras, caducan los caballos y las nodrizas, ahoga el oficio de la orfandad; cuando ya nadie quede, sabremos que galopar sólo era un juego de violentos fantasmas.)

Llueve, sin duda, sobre estas calles negras de hollín, sobre la carpintería
de las pupilas, en el gesto y el claustro de las sábanas;
llueve en los corredores y pasadizos del umbral de las alacenas.
En el ijar de los sueños, resuellan los contrafuertes de las espinas,
y esta sombra inaplazable de los días que caen como ciegos buitres de polvo.
—¿En dónde juegan los peces del pecho,
y las esferas y los anillos y la danza solemne de los puertos,
el charco que teje la tarde como un dardo sinuoso?
—Siempre discurrimos en la carroña del cerrojo, en el pedrusco del páramo.

En los cartuchos de dinamita de las palabras perdemos la garganta:
entre la multitud, somos necesariamente, aprendices de sótanos,
y purgantes con tenazas indigentes, plenos en el breñal de la obsesión.

Quizás, entre tanta salpicadura, nos sobrevivan las noticias
de los periódicos, y el vómito de las calles y el yute de las disonancias.
Tal vez, en el badajo, sólo el semen del griterío…

SUNTEM CĂLĂTORI

Imense orgii cosmice în care copulam cu amanții mei metafizici de sexuri infinite deasupra orașelor devastate și scufundate în adâncurile mărilor cu alge, mercuriu și corăbii prădate.
MARCELO FOX

(Suntem călători în această latitudine de amurguri: cade noaptea și ne arată limba sa întunecată, ploaia oarbă din portalele lente ale suflării și ceața întinsă peste porțile pleoapelor. În acest du-te-vino neogoit ni se pierd sunetele cuvintelor, se poticnesc caii și scad rezervele, dispare condiția de orfan; când nu va mai fi nimeni, vom ști că a galopa era doar un joc de fantasme acerbe.)

Plouă, desigur, peste aceste străzi negre de funigine, peste lemnăria
pupilelor, în mișcarea și mulțimea de plapume;
plouă în culoarele și pasajele din portalele pieptului.
În deșertul viselor, respiră stâlpii spinării,
și această umbră a zilelor ce nu poate fi amânată și se împrăștie ca firele oarbe de praf.
-Acolo unde se zbenguie peștii pieptului,
și sferele și inelele și dansul solemn al porturilor,
în băltoaca ce sapă înserarea cu o suliță strâmbă?
-Mereu stăm deasupra leșului lăcății, pe stânca din stepă.

În cartușele cu dinamită ale cuvintelor ne rupem gâtlejul:
prin mulțime, neapărat suntem, învățăcei din subsoluri,
și purgamente cu putere puțină, plini de boala obsesiei.

Probabil, după atâta zarvă, ne vor supraviețui paginile
din ziare, și scuipătul de pe trotuare și iuta disonanțelor.
Poate că, în gălăgie, se află sămânța strigătului...


CAMINANTS SOM
 
Inmensas orgías cósmicas en que yacía con mis amantes metafísicos de sexos infinitos sobre ciudades devastadas y hundidas en el fondo de mares de algas y mercurio y galeones saqueados.
MARCELO FOX

(Caminants som en aquesta latitud de capvespres: arriba la nit i ens cintra la seua llengua fosca, la pluja cega dels portals lents de l’alé i la boira estesa damunt dels reixats de les parpelles. En aqueix anar i vindre se’ns perden els sons de les paraules, caduquen els cavalls i les dides, ofega l’ofici de l’orfenesa; quan ja no quede ningú, sabrem que galopar només era un joc de fantasmes violents.)

Plou, sense dubte, sobre aquests carrers negres de sutge, damunt de la fusteria
de les nines, en el gest i el claustre dels llençols;
plou en els corredors i passadissos del llindar dels armaris de paret.
En la illada dels somnis, esbufeguen els contraforts de les espines,
i aquesta ombra inajornable dels dies que cauen com voltors cecs de pols.
—On juguen els peixos del pit,
i les esferes i els anells i la dansa solemne dels ports,
el bassal que teixeix la vesprada com un dard sinuós?
—Sempre discorrem en la carronya del forrellat, en el pedrot de l’ermàs.

En els cartutxos de dinamita de les paraules perdem la gola:
entre la multitud, som necessàriament aprenents de soterranis,
i porgants amb estenalles indigents, plens en el garrotxar de l’obsessió.

Potser, enmig de tant esguitó, ens sobreviuran les noves
dels periòdics, i la perbocada dels carrers i el jute de les dissonàncies.
Potser, en el badall, només el semen de la cridòria…

(traduït al català per PERE BESSÓ)