Un poema de Manel Alonso i Català (traducido al rumano)

 

***
Dona, el galant i afable cavaller que estimes
i el drac de pensa sinuosa i torturada que tems
és un monstre bicèfal capaç de les carícies més tendres,
generador també d’una violència sobtada i cruel.

Dona, la teua llar és una caverna amb hipoteca,
un cau llòbrec i amarg de llunes eclipsades
on ets lligada a una cadena de baules invisibles,
difícil d’arrossegar, impossible de rompre.

Dona, l’estima i l’odi, la por i el desencant
forniquen farcint-te el cap d’enfollides papallones,
mentre les escorrialles enagrides de l’amor omplin
amb els bassals de la rancúnia el sòl per on camines.

Dona, el paradís és la fugida somniada, inabastable,
el purgatori l’habitacle on mastegues la pena,
els llimbs el solc humit on és occida la joia,
 l’infern el blau infringit sobre la teua epidermis.  

***
Femeie, galantul și afabilul tău cavaler pe care-l iubești
și dragonul gândirii confuze și torturate de care te temi
e un monstru bicefal capabil de cele mai moi mângâieri,
tot el e originea unei violențe neașteptate și crude.

Femeie, casa ta e o cavernă luată în ipotecă,
o fundătură lugubră și nefericită, eclipsată de luni,
îți duci viața înlănțuită în niște zale invizibile,
dificil de a fi smulse, greu de rupt.

Femeie, dragostea și ura, frica și deziluzionarea
mișună umplând capul tău cu fluturi înnebuniți,
când ultimile picături înveninate ale dragostei acoperă
cu mult amar pământul pe care pășești.

Femeie, paradisul e escapada visată, imposibil de ajuns,
purgatoriul, habitaclu unde îți verși amărăciunea,
aureola, canelura umedă unde se scurge bucuria,
infernul, vânătaia ivită pe pielea ta. 

***
Mujer, el galán y afable caballero que amas
y el dragón de mente sinuosa y torturada que temes
es un monstruo bicéfalo capaz de las caricias más tiernas,
generador también de una violencia inesperada y cruel.

Mujer, tu hogar es una caverna con hipoteca
un agujero lúgubre y amargo de lunas eclipsadas,
vives presa por una cadena de eslabones invisibles,
difícil de arrastrar, imposible de romper.

Mujer, el amor y el odio, el miedo y el desencanto
fornican inundando tu cabeza de enloquecidas mariposas,
mientras las últimas gotas envenenadas del amor llenan
con charcos de rencor el suelo por el que caminas.

Mujer, el paraíso es la huida soñada, inalcanzable,
el purgatorio, el habitáculo donde desmenuzas la pena,
el limbo, el surco húmedo donde muere la alegría,
el infierno, la moradura infligida sobre tu epidermis.
 
(Traducción al castellano de Mercè Climent)