vineri, 28 decembrie 2012

LADY LAZARUS de SILVIA PLATH (1932-1963)





LADY LAZARUS

Iarăși mi-a reușit,

Mi-am pus la punct -
O dată la fiecare zece ani.
Un soi de miracol fantasmatic, pielea mea

Strălucitoare ca un ecran națist,
Piciorul meu abil
E un teasc pentru hârtie,
Chipul meu e o pânză
Evreiască
fină și fără pliuri.
Scoate învelișul
Eh, dușmanul meu,
Te sperii cumva?
Nările, orbitele goale, dinții?
Respirația rău mirositoare
Va dispare într-o zi.
Curând, foarte curând, carnea pe care
A devorat-o sicriul
Se va simți bine în mine
Și eu voi fi o femeie care surâde.
Am doar treizeci de ani.
Și ca un pisic voi muri de nouă ori.
Acesta e Numărul Trei.
Ce mai risipă e
Asta de a te anihila o dată la zece ani.
Ce milion de fire,
Mulțimea mestecând arahide se îmbulzește

Să le vadă.
Cum mi se dezgolește mâna, piciorul -
Marea dezvestire.
Doamne și domni.
Acestea îmi sunt mâinile,
Genunchii mei.
Sunt poate oase și piele fină.
Totuși, sunt aceeași, exact aceeași femeie.
Prima dată când mi s-a întâmplat aveam zece ani.
A fost un accident.
A doua oară m-am sforțat
Să mă autodepășesc și să nu mai revin niciodată.
Am ezitat tăcută,
Ca o scoică de mare.
A trebuit să mă cheme și să mă cheme,
Să-mi smulgă larvele ca pe niște pierle lipicioase.
A muri e o artă, ca și oricare alt lucru.
Eu o fac foarte bine.
O fac pentru a mă pătrunde până în adânc.
O practic pentru a o simți cum e în realitate.
Să zicem că am un dar dat de sus.
E destul de ușor să o faci într-o celulă.
Foarte ușor de făcut și de a nu pierde formele.
E aceeași
Revenire teatrală în plină zi
La locul obișnuit, acelaș chip, țipătul brutal
Și amuzant:
”Miracol!”
Mă omoară.
Urmează apoi o descărcare puternică
Pentru a-mi pironi cu privirea cicatricile, și alta
Pentru a-mi asculta bătăile inimii -
Într-adevăr mai bate.
Și mai sunt alte și alte atacuri furioase
Pentru un cuvânt, pentru a mă atinge
Sau pentru o picătură de sânge,
Sau pentru câteva fire de păr sau pentru haina-mi.
Bine, bine, totul e bine HerrDoktor.
Bine. Herr Inamic.
Eu sunt lucrarea strălucită a voastră,
Piesa sa valoroasă,
Copilul din aur pur
Care se dizolvă cu un țipăt.
Mă întorc pe cealaltă parte și ard.
Să nu crezi că nu prețuiesc marea ta atenție.
Cenușă, cenușă -
Voi aprindeți, răscoliți,
Carne, os, nimic nu rămâne,
O săpunieră,
O verighetă de căsătorie.
O plombă de aur.
Herr Dumnezeu, Herr Lucifer
Fiți atenți.

Fiți atenți.
Mă ridic din cenușă
Cu părul meu roșu
Și înghit oamenii ca pe aer.


(trad. în română a.l.)


LADY LAZARUS

Lo logré otra vez,
Me las arreglo —
Una vez cada diez años.
Especie de fantasmal milagro, mi piel
Brillante como una pantalla nazi,
Mi diestro pie
Es un pisapapel,
Mi rostro un fino lienzo
Judío y sin rasgos.
Descascara la envoltura
Oh, mi enemigo,
¿Aterro acaso? —
¿La nariz, las cuencas vacías, los dientes?
El apestoso aliento
Se desvanecerá en un día.
Pronto, muy pronto, la carne
Que la tumba devoró
Se sentirá bien en mí
Y yo una mujer que sonríe.
Tengo sólo treinta años.
Y como gato he de morir nueve veces.
Esta es la Número Tres.
Qué desperdicio
Eso de aniquilarse cada década.
Qué millón de filamentos.
La multitud mascando maní se agolpa
Para verlos.
Cómo me desenvuelven la mano, el pie —
El gran desnudamiento.
Damas y caballeros.
Estas son mis manos
Mis rodillas.
Soy tal vez huesos y pellejo.
Sin embargo, soy la misma, idéntica mujer.
La primera vez que sucedió tenía diez.
Fue un accidente.
La segunda vez pretendí
Superarme y no regresar jamás.
Oscilé callada.
Como una concha marina.
Tenían que llamar y llamar
Recoger mis gusanos como perlas pegajosas.
Morir
Es un arte, como cualquier otra cosa.
Yo lo hago excepcionalmente bien.
Lo hago para sentirme hasta las heces.
Lo ejecuto para sentirlo real.
Podemos decir que poseo el don.
Es bastante fácil hacerlo en una celda.
Muy fácil hacerlo y no perder las formas.
Es el mismo
Retorno teatral a pleno día
Al mismo lugar, mismo rostro, grito brutal
Y divertido:
Milagro!'
Que me liquida.
Luego una carga a fondo
Para ojear mis cicatrices, y otra
Para escucharme el corazón –
De verdad sigue latiendo.
Y hay otra y otra arremetida grande
Por una palabra, por tocar
O por un poquito de sangre
O por unos cabellos o por mi ropa.
Bien, bien, está bien HerrDoktor.
Bien. Herr Enemigo.
Yo soy vuestra obra maestra,
Su pieza de valor,
La bebé de oro puro
Que se disuelve con un chillido.
Me doy vuelta y ardo.
No creas que no valoro tu gran cuidado.
Ceniza, ceniza —
Ustedes atizan, remueven.
Carne, hueso, nada queda
Una barra de jabón,
Una alianza de bodas.
Un empaste de oro.
Herr Dios, Herr Lucifer
Cuidado.
Cuidado.
Desde las cenizas me levanto
Con mi cabello rojo
Y devoro hombres como el aire.

(traducción de Gloria Almendáriz)


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu