***
Desde la ventana más alta de mi casa,
con un pañuelo blanco digo adiós
a mis versos, que viajan hacia la humanidad.
Y no estoy alegre ni triste.
Ése es el destino de los versos.
(...)
¿Quién sabe quién los leerá?
¿Quién sabe a qué manos irán?
Flor, me cogió el destino para los ojos.
Árbol, me arrancaron los frutos para las bocas.
Río, el destino de mi agua era no quedarse en mí.
Me resigno y me siento casi alegre,
casi tan alegre como quien se cansa de estar triste.
***
De la geamul cel mai înalt al casei mele,
fluturând o batistă albă, zic adio
versurilor mele, ce plutesc către lume.
Și nu sunt nici vesel, nici trist.
Aceasta e soarta versurilor.
(...)
Cine știe cine le va citi?
Cine știe în ce mâini vor ajunge?
Floare, mi-a luat destinul pentru ochi.
Arbore, mi-au rupt fructele pentru guri.
Râu, destinul apei mele era să nu rămână în mine.
Mă resemnezi și mă simt aproape bucuros,
aproape atât de bucuros cât cine se obosește să fie trist.
***
con un pañuelo blanco digo adiós
a mis versos, que viajan hacia la humanidad.
Y no estoy alegre ni triste.
Ése es el destino de los versos.
(...)
¿Quién sabe quién los leerá?
¿Quién sabe a qué manos irán?
Flor, me cogió el destino para los ojos.
Árbol, me arrancaron los frutos para las bocas.
Río, el destino de mi agua era no quedarse en mí.
Me resigno y me siento casi alegre,
casi tan alegre como quien se cansa de estar triste.
***
De la geamul cel mai înalt al casei mele,
fluturând o batistă albă, zic adio
versurilor mele, ce plutesc către lume.
Și nu sunt nici vesel, nici trist.
Aceasta e soarta versurilor.
(...)
Cine știe cine le va citi?
Cine știe în ce mâini vor ajunge?
Floare, mi-a luat destinul pentru ochi.
Arbore, mi-au rupt fructele pentru guri.
Râu, destinul apei mele era să nu rămână în mine.
Mă resemnezi și mă simt aproape bucuros,
aproape atât de bucuros cât cine se obosește să fie trist.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu