–TÚ LA ÚNICA-
Tú la única y escucho las hierbas de tu risa
A ti te arrebata tu cabeza
Y desde lo alto de los peligros de muerte
Bajo los globos enmarañados bajo la lluvia de los valles
Bajo la pesada luz bajo el cielo de tierra
Tú engendras la caída
Los pájaros ya no son refugio suficiente
Ni la pereza ni la fatiga
El recuerdo de los bosques y los arroyos frágiles
En la mañana de los caprichos
En la mañana de las caricias visibles
En la clara mañana de la ausencia la caída
Las barcas de tus ojos se extravían
En el encaje de las desapariciones
El abismo es revelado que los otros lo extingan
Las sombras que tú creas no tienen derecho a la noche.
(De El amor, la poesía)
-TU CEA NEASEMUITĂ-
Tu cea neasemuită ascult iarba buzelor tale
Ție ți se smulge creștetul
Și din înalturile tulburi ale morții
Sub globurile întrepătrunse sub ploaia din văi
Sub lumina apăsătroare sub cerul de țărână
Tu îți începi căderea
Păsările nu mai sunt un bun refugiu
Nici lenea nici oboseala
Amintirea pădurilor și a râurilor firave
În dimineața capriciilor
În dimineața mângâierilor vizibile
În dimineața luminată de lipsa căderii
Bărcile ochilor tăi rătăcesc
În golul abscons al disparițiilor
Abisul e luminat pentru ca alții să-i vadă stingerea
Umbrele făcute de tine nu au dreptul să ajungă până la noapte.
(traducere din limba spaniolă, via André Cruchaga)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu