Atributele electoralei moldave

În această toamnă târzie, având aerul rece de afară pătruns de un miros de frunze căzute din cer, atmosfera electorală din R. Moldova devine tot mai încinsă. Alianţa pentru Integrare Europeană există de jure şi de facto alături de celelalte partide politice, mişcări sociale şi candidaţi independenţi, ultimii dintre care se înghesuie să ocupe locurile în lista comună pentru viitoarele alegeri parlamentare din 28 noiembrie a.c. La ziua de azi avem înscrişi la C.E.C. peste douăzeci de concurenţi în campania electorală (urmând să apară între timp şi alte nume sonore/obscure de actori politici autohtoni sau veniţi de aiurea: n.n.). Mult prea mulţi, zicem noi, pentru o palmă de pământ de care pare-se că a uitat şi Dumnezeu, însă nu au uitat de ea alte forţe străine, nutrind interese de partid, personale sau, în definitiv, promovând interese geopolitice ale unor terţe state (ex. Rusia, Ucraina).

Vom începe aproximativ de la coada listei contracandidaţilor electorali, pe care o vom vedea definitivată abia în preajma alegerilor, căci nu se ştie cine va mai dori sau va fi impus de împrejurări să se arunce într-o asemenea horă bizară, cu mai multe orchestre şi dirijori. Dintre independenţii care se visează deja drept viitori deputaţi sunt prezenţi în lista cu pricina nume compromise din punct de vedere politic, economic sau cultural, precum ideologul comunist de mai ieri Vladimir Stepaniuc, secondat de „caravelista” Lenuţa Burghilă (vezi „Caravela culturii”) sau inepuizabila agitatoare bolşevică Maia Laguta, precum şi de alte câteva personaje obscure, puse „la treabă” spre a face jocul lui Voronin. Toţi aceştia luaţi la un loc sunt nişte veritabili zombi (deşi nu vor să o recunoască deschis), strigând într-un glas o lozincă vetustă şi ideologizată: „Moldova alege victoria (adică „pobeda” (rus.))”.

Sunt prezente aici şi alte câteva nume de concurenţi electorali independenţi, care tind să treacă bariera de 2%. Printre ei se numără şi milionarul moldovean Gabriel Stati, despre care se ştie că a avut de suferit pe nedrept de pe urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. E ciudat faptul că nu i s-a găsit un loc pe lista de virtuali deputaţi a unui partid de dreapta, cum ar fi, spre exemplu, Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu sau PLDM al lui Vlad Filat.

Referitor la Alianţa Moldova Noastră (era să zic Cosa Nostra (!)) nu prea se aud lucruri bune potrivit ultimelor sondaje de opinie realizate la Chişinău, astfel că nici în cadrul acesteia nu ar fi avut şanse milionarul basarabean să se alegă cu o funcţie de deputat. Bine a făcut că s-a decis în mod individual să se opună mulţimii de pretendenţi la o funcţie parlamentară dintre cele o sută una existente. Poate că măcar o dată în istoria electoralelor moldave vom avea un independent, unul care îşi va câştiga dreptul în mod cinstit să stea în fotoliul de deputat. Nici nu ştii de unde sare iepurele! - zice un proverb românesc…

La polul opus al ieşicherului politic moldav, dacă tot am pomenit de partidele proeuropene, stă tovarăşul de până mai ieri Marian Lupu, venit de la p.c.r.m şi ajuns peste noapte în fruntea unui partid democrat, căzut în dizgraţia alegătorilor în ultimii ani din cauza trecerilor repetate dintr-o alianţă politică în altă. Ca şi până acum, dacă e să ne amintim de accesul p.d.m.-iştilor în legislativele precedente, le-a mers mult acoliţilor bătrânului Diacov, numit preşedinte de onoare a acestui partid aflat în prezent în plină ascensiune politică. Meritul lor şi, în primul rând (de ce să nu o recunoaştem(?), a lui Lupu în persoană, e că au dat lovitura de graţie comuniştilor moldoveni şi ne-am ales, pentru mai bine de un an, cu o guvernare proeuropeană, aşa cum îi stă bine unui stat aflat pe teritoriul Bătrânului continent.

Despre alte partide/partiduţe prinse în cursa electorală, pestriţe de altfel ca coloratură politică (iertată să-mi fie cacofonia comisă involuntar) nu avem prea multe ce comenta. Între PNL-ul proromân al Vitaliei Pavlicenco şi partidul filorus „Ravnopravie” a lui Klimenko e o distanţă ca de la cer la pământ, distanţă pe care, dacă e să o parcurgi imaginativ, rişti să cazi sub tirul cartuşelor razante ale declaraţiilor politice cu iz mai mult sau mai puţin extremist. De aici şi şansele aproape nule de promovare în elita viitorului legislativ, aceştia nefăcând altceva decât să mai „fure” ceva voturi partidelor mari şi să le întoarcă automat mai pe urmă tot acestora, în special p.c.r.m.-ului obişnuit să profite de generozitatea unor asemenea contracandidaţi electorali principiali doar în ce priveşte manifestarea idealurilor lor de partid. Or pragul de trecere ce li se impune prin lege, adică cele 4 % din totalul de voturi exprimate de către alegători, este un obiectiv practic imposibil de atins pentru astfel de actori politici mărunţi.

În ce priveşte comuniştii moldoveni, adică p.c.r.m.-ul, aceştia se luptă în disperare de cauză pentru a reveni la putere într-o republică sărăcită rău de tot în cei opt ani în care au guvernat (2001-2009). Agresivi şi demagogi din fire, aşa precum îi ştie istoria ultimelor decenii, ortacii roşii atacă fără cruţare şi operează cu toate instrumentele de propagandă ce le au la îndemână, doar ca să învingă. Frustrarea ce îi macină pe dinăuntru, cauzată de pierderea puterii după evenimentele politice ce au avut loc în vara anului trecut, i-au făcut să fie obraznici şi nătărăi, iar lipsa elementului intelectual în sânul partidului lor îi coboară la o conştiinţă de grup aproape barbară în relaţiile cu oponenţii politici. Vă sugerez să nu ne sfiim şi să-i taxăm aşa precum merită pe „zombaţii” lui Voronin, atunci când trebuie să decidem pentru cine votăm în data de 28 noiembrie, fie că suntem la Moscova, Milano sau Madrid.

"Mileştii Mari. O istorie rescrisă". Câteva precizări necesare (către profesor doctor Nicolae Constantinescu)

Bun găsit. Făceam mai sus o remarcă la recenzia d-lui Nicolae Constantinescu ce viza vol. „Mileştii Mari. O istorie rescrisă” ("Bun gasit. Este plăcut să afli că un filolog român de mare notorietate, aşa precum e profesorul universitar Nicolae Constantinescu, găseşte timp şi manifestă un interes personal să recenzeze un volum despre istoria veche/modernă a unui simplu sat basarabean…", - vezi rev. Cultura, 29 septembrie 2010), fără însă a deschide câteva paranteze, acolo unde ni s-a părut că era necesar. Adică ne vedem datori să venim cu unele precizări necesare, asta pentru a aduce la cunoştinţă că, spre exemplu, absolut toate articolele de factură biografică ce se conţin în capitolul “Redefinind destine. Microportrete de mileşteni” sunt scrise de către unii sau alţii din familiari şi reproduse ad-literam în carte (cu minime intervenţii redacţionale de ultim moment).

În ce priveşte “excesul de lirism” ce li se imputează autorilor trebuie de spus că „lirismul” propriu-zis este unul bine dozat şi e dictat exclusiv de o viziune complexă sub aspect structural asupra subiectului tratat, aplicată fiind în scopul de a nu obosi eventualul lector doar cu date şi fapte de interes local – referinţe inerente unei astfel de scriituri eterogene. Lirismul propriu-zis corelează cu factorul empatiei colective faţă de satul de baştină sau aşa-numită „patrie mică”. În context este susţinută şi promovată în acelaşi rând ideea românismului, punându-se la tapet revanşismul slav ce a dominat spaţiul pruto-nistrean secole la rând.

Iată şi un alt detaliu ce necesită să fie menţionat aici: volumul de faţă nu este de factură ştiinţifică, adică nu are un conţinut strict istoric, folcloric sau critico-literar (deşi comportă multă informaţie utilă în acest sens, preluată în mare parte dintr-un şir de documente originale de arhivă etc.) şi nici nu rămâne să fie un conglomerat de articole de publicistică (cu tipicurile caracteristice, “gazetăreşti”). Sigur că textul ca atare nu poate fi catalogat drept operă literar-artistică gen “roman istoric”, ci e un complex format din diverse scriituri (fapt subliniat şi în “preliminariul” cărţii(sic!)).

Aşa sau altfel, ţinem să-i mulţumim d-lui profesor universitar Nicolae Constantinescu pentru faptul că găsit o “motivaţie” să citească volumul integral, având şi bunăvoinţa să publice un articol de analiză într-o asemenea revistă prestigioasă.

Cu sincere aprecieri,
A. Langa