Atâtea cărări
si doar un singur drum lung
ce-a fost cărare
Zilele de ieri nu mai sunt - a rămas una
muntele acesta tace - cu capul în nori
soarele n-a apus - răsare într-una
lumina apare în noi - e de neoprit
murii uscați catarați pe garduri
zvâcnetul apelor de prin izvoare
glastra ce-a prins rădăcini pe pervaz
cana de vin spartă într-o parte
geanta de școală cu-n păianjen înăuntru
legătura de chei de la nici o ușă
un fular incolor agățat în cuier
pălăria din paie fără de boruri
bastonul cu cerb înrămat pe mâner
un măturoi aruncat prin ogradă
și trei farfurii cu apă de ploaie
Călător
Să scrii poezie e ca și cum ai sparge gheața cu uneltele proprii din carne și oase
mâini ce nu mai pot să rupă strugurii copți acoperiți de promoroacă
viscol și rugi interminabile pentru atunci când se va termina intemperia
urme adânci ce dispar imediat ce le lași pe fața fierbinte a zăpezii
călător ce cară peste tot după sine rucsacul în care a încăput jumătate din casă
RESCAT
A Mercedes Ridocci
La pietat del temps…
És a dir, la finestra de l’oblit.
RESCATE
A Mercedes Ridocci
La piedad del tiempo…
Es decir, la ventana del olvido.
*Poema en catalán y español traducido por el poeta y traductor Pere Bessó
SALVARE
Pentru Mercedes Ridocci
Pietatea timpului...
Altfel spus,
geamul deschis al uitării.
*trad. al rumano por Andrei Langa