LEER, LEER, LEER, VIVIR LA VIDA de Miguel de Unamuno (trad. în română*)

LEER, LEER, LEER, VIVIR LA VIDA

Leer, leer, leer, vivir la vida
que otros soñaron.
Leer, leer, leer, el alma olvida
las cosas que pasaron.
Se quedan las que quedan, las ficciones,
las flores de la pluma,
las olas, las humanas creaciones,
el paso de la espuma.
Leer, leer, leer, ¿seré lectura
mañana también yo?
¿Seré mi creador, mi criatura,
seré lo que pasó?

SĂ CITIȚI, SĂ CITIȚI, SĂ CITIȚI, VIAȚA SĂ FIE TRĂITĂ

Să citiți, să citiți, să citiți, viața să fie trăită

așa cum alții au visat.

Să citiți, să citiți, să citiți, sufletul uită

lucrurile care s-au întâmplat.

Rămâne doar ceea ce mai este, ficțiunile,

scrisul cu litere rotungite,

valurile, creațiunile,

spuma ce a trecut pe aice.

Să citiți, să citiți, să citiți. Fi-voi ca mâine

și eu o carte de citit?

Propriul creator, creația-mi ce rămâne,

ceea ce am trait?

*a.l

LLEGADA AL MAR de José Hierro (trad. în română)

LLEGADA AL MAR

Cuando salí de ti, a mí mismo
me prometí que volvería.
Y he vuelto. Quiebro con mis piernas
tu serena cristalería.
Es como ahondar en los principios,
como embriagarse con la vida,
como sentir crecer muy hondo
un árbol de hojas amarillas
y enloquecer con el sabor
de sus frutas más encendidas.
Como sentirse con las manos
en flor, palpando la alegría.
Como escuchar el grave acorde
de la resaca y de la brisa.

Cuando salí de ti, a mí mismo
me prometí que volvería.
Era en otoño, y en otoño
llego, otra vez, a tus orillas.
(De entre tus ondas el otoño
nace más bello cada día).

Y ahora que yo pensaba en ti
constantemente, que creía...

(Las montañas que te rodean
tienen hogueras encendidas).

Y ahora que yo quería hablarte,
saturarme de tu alegría...

(Eres un pájaro de niebla
que picotea mis mejillas).

Y ahora que yo quería darte
toda mi sangre, que quería...

(¡Qué bello, mar, morir en ti
cuando no pueda con mi vida!)

SOSIRE LA MARE

Când am ieșit din tine, mie însumi

mi-am promis că mă voi întoarce.

Și am revenit. Sparg sub tălpile mele

sirena de sticlă.

E cum te-ai scufunda în matrice,

cum te-ai îmbăta cu viață,

cum ai simți creșterea în adâncuri

a unui arbore cu frunze galbene

și ai înnebuni cu aroma

celor mai arpinse fructe ale sale.

Cum te-ai simți cu mâinile

date în floare, atingând bucuria.

Cum ai simți acordul profund

al valului înspumat și al brizei.

Când am ieșit din tine, mie însumi

mi-am promis că mă voi întoarce.

Era toamnă, iar în toamnă,

sosisem, din nou, la țărmurile tale.

(Din valurile tale apare toamna

mai frumoasă cu fiecare zi).

Și acum când eu gândeam la tine

în permanență, când credeam...

(Munții ce te înconjoară

au rugurile mereu aprinse).

Și acum când eu voiam să-ți vorbesc,

să-mi potolesc setea cu bucuria ta...

(Ești o pasăre de ceață 

ce-mi ciupește obrajii).

Și acum când eu doream să-ți dau

tot sângele, când doream...

(Ce minunat, mare, să mor în tine

când nu o să mai pot trăi!)

(trad. în română: a.l.)