Wislawa
SZYMBORSKA
A
ALGUNOS LES GUSTA LA POESÍA
A
algunos,
es decir, no a todos.
Ni siquiera a los más, sino a los menos.
Sin contar las escuelas, donde es obligatoria,
y a los mismos poetas,
serán dos de cada mil personas.
Les
gusta,
como también les gusta la sopa de fideos,
como les gustan los cumplidos y el color azul,
como les gusta la vieja bufanda,
como les gusta salirse con la suya,
como les gusta acariciar al perro.
La
poesía,
pero qué es la poesía.
Más de una insegura respuesta
se ha dado a esta pregunta.
Y yo no sé, y sigo sin saber, y a esto me aferro
como a un oportuno pasamanos.
UNORA
LE PLACE POEZIA
Doar unora,
adicătelea
nu la toți.
Nici
măcar la majoritatea, ci la mai puțini.
Fără
a include școlile, acolo unde e obligatorie,
precum
și însăși poeților,
să
fie vorba de vreo doi dintr-o mie.
Le
place,
cum
le place de asemenea supa de fidea,
cum
le place un compliment sau culoarea albastră,
cum
le place eșarfa veche,
cum
le place să se impună,
cum
le place să mângâie câinele.
Poezia,
dar
ce e poezia.
Mai
mult de un răspuns incert
s-a
dat acestei întrebări.
Și
eu nu știu, și nu pot să aflu, si de asta mă agăț
ca
de o utilă balustradă.
*poem reprodus de pe pagina Facebook de Antonio Moya
René
CHAR
¡HA
DE VIVIR!
Esta
tierra no es sino un voto del espíritu, un antisepulcro.
En
mi tierra, las tiernas pruebas de la primavera y los pájaros mal vestidos son
más estimados que los fines lejanos.
La
verdad aguarda a la aurora junto a una vela. No nos cuidamos del cristal de
la ventana: qué le importa al atento.
En
mi tierra no se interroga a un hombre emocionado.
Sobre
la barca zozobrada no hay sombra maligna.
Los
buenos días a medias: eso no se conoce en mi tierra.
No
se pide en préstamo más que lo que puede devolverse aumentado.
Hay
hojas, muchas hojas en los árboles de mi tierra. Y las ramas son libres si
no quieren dar fruto.
No
creemos en la buena fe del vencedor.
En
mi tierra se sabe agradecer.
(Traducción de
Jorge Reichmann)
AVEM DE TRĂIT!
Tărâmul
acesta e mai mult al spiritului, al nemuririi.
În
patria mea, primele semne ale primăverii și păsările pestrițe sunt
mult
mai așteptate decât viitorul depărtat.
Adevărul
așteaptă în zorii zilei alături de o lumânare. Nu ne luăm privirea
de
la geam: pe cine și ce îl interesează .
În
patria mea nu se pun întrebări unui om emoționat.
Pe
o plută în derivă nu persistă spiritul rău.
Zile
pe jumătate bune: nu există în patria mea.
Nu
se cere un împrumut fără ca să fie întors cu supra plată.
Sunt
frunze, multe frunze în pădurile patriei mele. Iar ramurile se înalțe
dacă
nu se vor împovărate de fructe.
Nu
credem în promisiunile învingătorilor.
În
patria mea există cultul mulțumirii.
ADAM
ZAGAJEWSKI
TILOS*
Tanta
dulzura
(es la ciudad bajo la narcosis);
un joven delgado que apenas
ocupa espacio en la tierra,
y un perro,
y yo, soldado de una guerra invisible,
y el río que amo.
Florecen los tilos.
*poema
escogido del muro Facebook de Antonio Moya
TEI
Atâta
aromă
(e
orașul cufundat în somn profund);
un
tânăr firav care abia de face
umbră
pe pământ,
și
un câine,
și
eu, soldat al unui război invizibil,
și
râul mult iubit.
Înfloresc
teii.
Giuseppe UNGARETTI
VAGABUNDO
En
ningún
lugar
de la tierra
me puedo
arraigar
En
cada
nuevo
clima
que encuentro
compruebo
desfalleciente
que
una vez
me había acostumbrado
a él
Y
me aparto siempre
extranjero Naciendo
vuelto
de épocas demasiado
vividas
Gozar
de un solo
minuto de vida
inicial
Busco
un país
inocente
VAGABOND
Nici
într-un loc
din
lume
nu
mă pot
opri
În
fiecare
parte
a
mapamondului
ce
o descopăr
constat
din
păcate
că
iată
m-am
și obișnuit
cu
aceasta
Și
plec de aici
același
venetic
Invocând
epoci
trăite
cu
intensitate
Delectându-mă
doar
cu
un minut de început
de
viață
Caut
un tărâm pur
Fernando PESSOA
***
...Mi
inteligencia se ha convertido en un corazón lleno de pavor,
y es con mis ideas que tiemblo, y es con mi consciencia de mí,
con la sustancia esencial de mi ser abstracto,
que me ahoga lo incomprensible,
que me aplasta lo ultra trascendente,
y de este miedo, de esta angustia, de esta amenaza del ultra ser,
¡no se puede huir, no se puede huir, no se puede huir!..
***
…Inteligența mea s-a transformat într-o inimă plină de spaimă,
ideile
mele sunt cele ce îmi cutremură corpul, propria-mi conștiință,
cu
toate elementele esențiale ale ființei mele abstracte,
și
sunt sugrumat de tot ce e incomprehensibil,
și
sunt strivit de ultra transcendentalism,
și
de astă frică, de astă angoasă, de acest pericol al ființei de dincolo,
de
care nu poți să scapi, nu scapi, nu scapi!..
W.
B. YEATS
***
...
olvidado nuestro confuso ruido,
toda alma es capaz
de lanzar un chillido
dulce y cristalino alguna vez.
***
…uitată
e forfota noastră confuză,
tot sufletul are darul
să
scoată un chiot
dulce și cristalin măcar o dată.
Derek WALCOTT
EL
AMOR DESPÚES DEL AMOR
Llegará
el tiempo
en
que, con alegría
te saludarás a ti mismo al llegar
a tu propia puerta, y en tu propio espejo
cada uno sonreirá ante la bienvenida del otro.
Y
dirá, siéntate aquí. Come.
Amarás otra vez al extraño que fuiste.
Dale vino, dale pan. Devuélvele tu corazón
a si mismo, al extraño que te amó.
durante toda tu vida, a quien ignoraste
por otro, a quien te conoce de memoria.
Quita
las cartas de amor de los estantes,
las fotos, las notas desesperadas.
Arranca tu propia imagen del espejo.
Siéntate. Celebra la vida.
Versiune
de Isaías Garde
DRAGOSTEA DE DUPĂ
DRAGOSTE
Veni-va o vreme
în care, cu bucurie,
te vei saluta ajuns fiind
la propria poartă, și în
propria oglindă
va surâde fiecare la
vederea celuilalt.
Și vei zice, așază-te
aici. Gustă din bucate.
Îl vei adora din nou pe
ciudatul care ai fost.
Dă-i vin și pâine.
Întoarce inima
ție însuți, ciudatului
care te-a iubit
toată viața, pe cine ai
ignorat.
Aruncă scrisorile de
dragoste ale clipelor,
fotografiile, notițele
făcute din disperare.
Smulge imaginea ta din
oglindă.
Așază-te. Sărbătorește
viața.
Alda
MERINI
LA
TERRA SANTA
La
luna se abre en los jardines del manicomio,
suspira algún enfermo,
con las manos en los bolsillos vacíos.
La luna exige tormento
y exige sangre a los reclusos:
he visto a un enfermo
morir desangrado
bajo la luna ardiente.
PĂMÂNTUL
SFÂNT
Luna
apare în grădinile balamucului,
oftează
un suferind,
cu
mâinile vârâte adânc în buzunarele goale.
Luna
cere chin
și
mult sânge celor condamnați:
am
văzut un bolnav
murind
într-o băltoacă de sânge
sub
luna luminoasă.
Rainer
MARIA RILKE
***
No
debes comprender la vida;
como una fiesta se hará entonces.
Haz que te pase cada día
igual que un niño, al caminar,
deja que cada ráfaga
le regale mil flores.
Reunirlas y ahorrarlas,
no se le ocurre al niño.
Las saca, suave, de cabellos
donde gustaron apresarse,
y pidiendo nuevas extiende
sus manos otros años jóvenes.
(versiune
în spaniolă de Antonio Moya)
***
Nu
trebuie să știi ce e viața;
va
fi atunci o sărbătoare.
Fă
așa ca fiecare zi să fie cum e
a
unui copil, atunci când merge,
lasă
ca fiecare rafală de vânt
să
îi aducă un noian de petale.
Să le adune și să le păstreze,
copilul
nu va ști să o facă.
Scoate-le
una câte pe una din plete
unde
lin se aciuaseră,
și
cere altele noi să îți vină
cu
mâinile întinse spre anii de odinioară.
Mark
STRAND
(11
aprilie 1934, Summerside, Isla del Príncipe Eduardo)
DEJAR
LAS COSAS INTACTAS
En
un campo
yo soy la ausencia
de campo.
Esto es
siempre así.
Donde sea que esté
yo soy lo que falta.
Cuando
camino
parto el aire
y siempre
el aire ingresa
a llenar los espacios
donde ha estado mi cuerpo.
Todos
tenemos razones
para movernos.
Yo me muevo
para dejar las cosas intactas.
SĂ
LAȘI LUCRURILE INTACTE
Într-un
câmp deschis
eu
sunt corpul lipsă
din
câmp.
Asta
e
mereu
așa.
Unde
nu m-aș afla
sunt
corpul lipsă.
Când
mă mișc
aerul
se răsfiră
și
întotdeauna revine
la
locul lui
pentru
a umple spațiile
pe
unde a trecut corpul.
Avem
motivele noastre
să
mergem.
Eu
mă mișc
pentru
a lăsa lucrurile intacte.
Ezra POUND
***
He
intentado escribir el Paraíso.
Que
no os mováis.
Dejad
hablar al viento,
ese
es el Paraíso.
Que
los dioses olviden
lo
que he realizado.
A
aquellos a quienes amo,
perdonen
lo que he realizado.
***
Am
încercat să descriu Paradisul.
Stați
așa, nu vă mișcați.
Lăsați
să vorbească vântul,
acesta
e Paradisul.
Zeii
să uite
ceea
ce am realizat.
Iar
cei pe care îi iubesc,
să-mi
ierte ce am realizat.
Sylvia
PLATH
AL
BORDE
La
mujer se perfecciona.
Su
cadáver
muestra
la sonrisa del triunfo,
la
ilusión de una Griega necesidad
flota
en los pliegues de su toga,
sus
desnudos
pies
parecen decir:
hemos
llegado muy lejos, se acabó.
Cada
niño muerto se enrosca una blanca serpiente
cada
quien con su pequeño
tazón
de leche, ahora ya vacío.
Ella
se los envuelve
en
su cuerpo como los pétalos
de
una rosa cerrada cuando el jardín
sofoca
y sangra olores
desde
la suavidad, profundas gargantas de la flor de la noche.
La
luna sin entristecerse de nada
observa
desde su capucha de hueso.
Ella
la usa para estas cosas.
Su
crujido negro y arrastrado.
(trad.
din engleză de Mario Bojórquez)
LA
LIMITĂ
Femeia
devine mai desăvârșită.
Cadavrul
ei
lasă
să se vadă surâsul de triumf,
iluzia
unei exigențe de tip grecesc
plutește
prin pliurile rochiei sale,
picioarele
ei goale
par
să zică:
am
ajuns prea departe, ajunge.
Pe
oricare copil mort se încolăcește un șarpe alb,
fiecare
cu paharul său
mic
cu lapte, acum deja gol.
Ea
se îmbracă
în
pielea corpului său precum petalele
unui
trandafir închis când grădina
înăbușă
și emană sânge
din
gingășie, dinlăutrul laringelor florii nocturne.
Luna,
fără să se întristeze,
privește
de sub gluga sa de os.
Ea
o uzează pentru asemenea cazuri.
Trosnetul
ei negru și sâcâitor.
Herta MULLER
”Madre se convirtió en una ortiga…”
Madre se convirtió en una ortiga
Padre se convirtió en un álamo
en lugar de esto me dijo uno
durante la cena
todo amor se nos convierte en lampazo
yo sé en lo que él se convirtió
y cómo yo me empaqueto
pero me gustaría ser la espuma
en la boquilla del clarinete
el penumbroso dinero de los ladrones
o el flaco ladrido de los perros
contra la marca de las costillas de una chaqueta.
(trad.
în spaniolă de José Luis Reina Palazón)
”Mama s-a transformat
într-o urzică…”
Mama s-a transformat
într-o urzică
Tata s-a transformat
într-un plop
în locul lor mi-a zis
cineva
în timpul cinei
dragostea toată se
transformă în brusture
eu știu în ce s-a transformat
el
și cum eu am prins formă
dar mi-ar fi plăcut să
fiu spuma
de pe ambușura
clarinetului
banii dosiți ai
tâlharilor
sau abia auzitul lătrat
al câinilor
când văd semnul în formă
de oase pe o haină.
Eugenio
MONTALE
ES
SÓLO UN VICIO
Bufones
disfrazados de poetas,
burócratas arrogantes,
pedantes pregoneros,
sois vosotros los abanderados:
portadores de enseñas mustias.
Ser poeta no es ninguna virtud.
Es sólo un vicio innato.
Un peso que se lleva
con angustia.
(trad.
de Antonio Moya)
E
DOAR UN VICIU
Bufoni
cu mască de poeți,
birocrați
aroganți,
pedanți
purtători de cuvânt,
voi
sunteți portdrapelele:
purtători
de însemne ale vremelniciei.
În
a fi poet nu e nici urmă de virtute.
E
doar un viciu înnăscut.
O
povară care se poartă
cu
mare chin.
KO UN
EN
TU REGAZO
Un
siglo en tu regazo
sin patria
sin amigos
sin camino que pueda emprender
Qué
delirio, el territorio de la oscuridad
(Versiune
de Joung Kwon Tae)
LA ADĂPOSTUL
TĂU
Un
secol la adăpostul tău
fără
patrie
fără
prieteni
fără drumul
ce urma să îl fac
Ce
delir, ținutul întunericului
Friedrch HÖLDERLIN
A DIOTIMIA (2)
¡Bella vida! Tú vives, como leve brote de invierno,
en este mundo agostado sola y callada floreces.
Aire ansías, y luz, primavera que vierta su tibio
resplandor, cuando buscas la infancia del mundo.
Ya tu sol, ya tu tiempo feliz se ha ocultado,
y en la noche glacial sólo hay fragor de huracanes.
(Versiune de Otto de Greiff)
DIOTIMIEI (2)
Frumoasă viață! Tu
trăiești, ca o mlădiță zveltă de iarnă,
în astă lume pârjolită
înflorești însingurată și tăcută.
Sorbi cu nesaț aer,
și lumină, primăvară ce-și varsă firava
licărire, când cauți
lumea aflată încă la începuturi.
Iată soarele tău, iată
timpul tău fericit s-a ascuns,
iar în noaptea glacială a
rămas doar urlet de uragane.
Yannis
RITSOS (Grecia)
ALEJAMIENTO
Desapareció al fondo de la calle.
La luna había salido ya.
Un pájaro sonó entre los árboles.
Una historia corriente, simple.
Nadie había notado nada.
Entre las dos farolas,
un gran charco de sangre.
DEPĂRTARE
A dispărut capătul
străzii.
Luna deja apăruse pe cer.
O pasăre se auzea dintre
copaci.
O istorie obișnuită,
simplă.
Nimeni nu a observat
nimic.
Între două felinare,
o baltă mare de sânge.
Eila
KIVIKKAHO (1921)
SOBRE
LA MATERIA PRIMA
Hasta la palabra
impronunciada
pule
el bloque de silencio.
DESPRE
MATERIA PRIMĂ
Până
la cuvântul
nepronunțat
am
șlefuit
blocul
de tăcere.
Carl
SANDBURG
LEALTADES
Polvo
amarillo
en el ala de
un abejorro,
luces grises en los ojos
de una mujer
que pregunta,
rojas ruinas a la luz cambiante
de los
rescoldos del crepúsculo:
os tomo y amontono
los
recuerdos.
La muerte ha de romperse las garras
en
algunos de los que guardo.
LEALITAȚI
Praf gălbui
pe aripa unui bondar,
sclipiri cenușii în ochii
unei femei ce întreabă,
ruine roșii în lumina
schimbătoare
a jarului din crepuscul:
iau și vă adun
aminitirile
grămăjoară.
Moartea își va rupe
cândva ghearele
în una dintre amintirile ce le păstrez.
Jacques
PREVERT
ARENAS MOVEDIZAS
Demonios y maravillas
Vientos y mareas
A lo lejos ya el mar se ha retirado
Y tú
Como un alga dulcemente acariciada por el viento
En las arenas del viento te agitas entre sueños
Demonios y maravillas
Vientos y mareas
A lo lejos ya el mar se ha retirado
Pero en tus ojos entreabiertos
Han quedado dos pequeñas olas
Demonios y maravillas
Vientos y mareas
Dos pequeñas olas para ahogarme.
NISIPURI MIȘCĂTOARE
Demoni și minuni
Vânturi și maree
În depărtare
iată s-a retras marea
Iar tu
Ca o algă mângâiată lin
de aer
Te agiți în nisipurile
vântului printre vise
Demoni și minuni
Vânturi și maree
În depărtare
iată s-a retras marea
Însă în ochii tăi mijiți
Au rămas două mici valuri
Demoni și minuni
Vânturi și maree
Două mici valuri în care
să mă înec.
Yves
BONNEFOY
LA IMPERFECCIÓN ES LA CIMA
Sucedía que era preciso destruir y destruir y destruir,
Sucedía que la salvación sólo era posible a ese precio.
Arruinar el rostro desnudo que asciende en el mármol,
Machacar toda forma , toda belleza.
Amar la perfección porque ella es el umbral,
Pero negarla una vez conocida, olvidarla muerta
La imperfección es la cima.
IMPERFECȚIUNEA E PISCUL LA
TOATE
Reiese că sigur trebuia
să distrugi, să distrugi și să distrugi,
reiee că salvarea putea
să vină doar cu acest preț.
Să spargi chipul dezgolit
ce transpare în marmură,
să zdrobești orice formă,
tot frumosul.
Să iubești perfecțiunea
fiindcă ea e pragul de sus,
însă să o negi îndată ce
o cunoști, să o uiți pentru totdeauna.
Imperfecțiunea e punctul
culminant.
Salomeja NERIS (Lituania)
SERÁ UNA FLOR
La generosa primavera ofrece
su dádiva ignorando su inmortalidad.
La tierra gira en las horas mientras
en los prados crece un alhelí.
SĂ FI FOST O FLOARE
Generoasa primăvară oferă
cadoul său ignorându-și
imortalitatea.
Pământul se rotește în
ore, în timp ce
pe câmpii înflorește o
micșunea.
Gregory
CORSO (1930-2001, USA)
TENGO
25
Con un amor una locura por Shelley
Chatterton Rimbaud
y el ladrar de perros de mi adolescencia
que todos escucharon:
¡ODIO A LOS VIEJOS POETAS!
Especialmente a los viejos poetas que se retractan
que consultan a otros viejos poetas
que susurran cuando se trata de su juventud
diciendo: “Hice tal cosa entonces
pero fue allá
allá, lejos”
Oh cómo haría callar a esos viejos
diciéndoles: “Yo soy su amigo
lo que una vez fueron, a través mío
lo volverán a ser”
Después a la noche en la confianza de sus casas
arrancaría sus lenguas que viven pidiendo perdón
y robaría sus poemas.
AM 25 DE ANI
Cu o dragoste nebună
pentru Shelley
Chatterton Rimbaud
și lătratul câinilor
adolescenței mele
pe care toți l-au
ascultat:
URĂSC POEȚII DE ALTĂDATĂ!
În special pe acei care
nu recunosc
că frecventează alți
poeți de cândva,
care abia șoptesc când
vine vorba de tinerețe,
zicând: ”Am făcut acel
lucru pe atunci,
dar a fost tare de mult,
cu mulțí ani în urmă”.
Ah, cât aș vrea să îi fac
să tacă pe vechii poeți
zicându-le: ”Eu sunt
prietenul
celor care au fost
cândva, iar odată cu mine
vor reînvia”.
După acea, noaptea, sub
acoperișul caselor lor,
le voi smulge limbile ce
umblă cerând iertare
și le-aș fura poemele.
DIN POEZIA CHINEZĂ
VUELVEN
LOS CABALLOS...
Vuelven
los caballos.
En
sus cascos traen perfumes
de flores que pisaron.
(Anónimo)
SE
ÎNTORC CAII...
Se
întorc caii.
Pe
copitele lor aduc arome
de
flori pe care au călcat.
Paul
ELUARD
Solamente deseo amarte
Una tempestad llena el valle
Un solo pez el río
Te he hecho
A la medida de mi soledad
Todo el mundo para esconderse
Días y noches para comprenderse
Para contemplar en tus ojos
Todo lo que pienso de ti
Y de un mundo hecho a tu imagen
Y las noches y los días gobernados por tus párpados.
***
Doresc doar să te iubesc
O vijelie acoperă valea
Un unic pește în râu
Te-am făcut
Pe măsura singurătății
mele
Pentru ca toată lumea să încapă
Zile și nopți să se
înțeleagă
Pentru a contempla în
ochii tăi
Tot ce cred despre tine
Și despre o lume făcută
să-ți semene
Zilele și nopțile
stăpânite de pleoapele tale.
Georges
SCHÉHADÉ (1905 – 1989, Egipt)
***
Los árboles que solo viajan con sus ruidos
En el silencio hermoso de mil pájaros juntos
Son los compañeros bermejos de la vida
Oh polvo sabroso de los hombres
Las estaciones pasan pero pueden volver a verles
Seguir el sol hasta el límite de las distancias
Luego –como los Ángeles que tocan la piedra
Abandonados a las tierras de la tarde
Y los que sueñan entre sus frondas
Cuando el pájaro esta maduro y deja sus ramas
Comprenderán a causa de las grandes nubes
Muchas veces la muerte muchas veces el mar
***
Copacii ce călătoresc doar cu foșnetul lor
În tăcerea frumoasă a miilor de păsări
Sunt prietenii colorați în roșu ai vieții
Ah praful apetisant al oamenilor
Anotimpurile trec însă pot să se reîntoarcă
Să urmărești soarele până la limita depărtărilor
Mai apoi -precum Îngerii care ating piatra
Uitați la marginea pământurilor înserării
Și acei care visează în frunzișul lor
Când pasărea-i mare și-și părăsește ramul
Vor înțelege la umbra marilor nori
De mai multe ori moartea de mai multe ori marea
Czeslaw MILOSZ
REGALO
Qué día tan feliz.
Se disipó la niebla temprano, yo trabajaba en el jardín.
Los colibríes se detenían sobre las madreselvas.
No había nada en la tierra que deseara tener.
No conocía a nadie que valiera la pena envidiar.
Olvidé todo el mal acontecido.
No me avergonzaba pensar que era el que ahora soy.
En el cuerpo no sentía ningún dolor.
Al incorporarme, vi el mar azul y unas velas.
(trad. în spaniolă de Xavier Farré)
CADOU
Ce zi fericită.
Ceața s-a împrăștiat
devreme, eu munceam în grădină.
Păsări colibri se opreau
pe caprifoi.
Nu era nimic pe
pământ din ceea ce nu aș fi avut.
Nu cunoșteam pe nimeni
care merita să fie invidiat.
Uitasem tot răul ce mi
s-a întâmplat.
Nu mă sfiam de faptul că
era el cel care sunt acum.
Nici o durere nu simțeam
în corp.
Întrupându-mă, văzui
marea albastră și niște veliere.
CARAPACE
Un bocet o fi poate cumva
o alinare a sufletului
însă doar pentru un timp
Se sfărâmă piatră de piatră
puritatea dispare și ea
ca si floarea căzută din pom
Tremurul tău instinctiv
pentru ziua ce iată s-a dus
nu-și are vreun reazem
Taci când privești făr-să știi
la ce pare că stă nemișcat
sub o carapace
Netzahualcóyotl
de TEXCOCO
(1402-1472, Mexic)
***
¿Acaso
en verdad se vive en la tierra?
No
para siempre en la tierra,
solamente un poco aquí.
Aunque sea jade, se rompe.
Aunque sea oro, se hiende,
y el plumaje de quetzal se quiebra.
No para siempre en la tierra,
solamente un poco aquí.
***
Într-adevăr
trăim pe pământ?
Nu pentru totdeauna pe pământ,
doar pentru o clipă pe
aici.
Chiar dacă o fi jadeit,
se sparge.
Chiar dacă o fi aur, se
fărâmițează
și pana de pe quetzal se
rărește.
Nu pentru totdeauna pe
pământ,
doar pentru o clipă pe
aici.
Belen
AGUILLAR SALAS
(…)
los
silencios como los mundos
siempre terminan escuchándote
así como el ser profana sus huellas
como el amor que resurge de su herida
(…)
tăcerile
ca și lumile nevăzute
mereu vor sta și te vor asculta
precum ființa își profanează urmele
precum
dragostea renaște din propria rană
ALI
AHMAD SAID ESBER
EXTRAVÍO
Perdido, tiro mi rostro al polvo
y a la mañana,
lo arrojo a la locura.
Mis ojos son de yerba y son de incendio.
Mis ojos son banderas y emigrantes.
Perdido, tiro mi rostro al polvo
y a la mañana.
Nazco al fin del camino. Grito.
Y que griten conmigo el camino y el polvo.
¡Qué hermoso es que mi rostro, oh Dios,
se pierda en mí! ¡Qué hermoso que me pierda
yo, colmado de fuego!
¡Oh tumba! ¡Oh final mío
al comenzar la primavera!
RĂTĂCIRE
Rătăcit,
îmi arunc chipul în praf
și
în zorii zilei de mâine,
îl
las pradă nebuniei.
Ochii
mei sunt de iarbă și sunt de foc.
Ochii
mei sunt flaguri și emigranți.
Rătăcit,
îmi arunc chipul în praf
și
în zorii zilei de mâine.
Mă
nasc la sfârșitul drumului. Țip.
Să
strige drumul și praful odată cu mine.
Ce
frumos e ca înfățișarea-mi, o Doamne,
să
se scufunde în mine! Ce frumos să rătăcesc
eu,
cuprins de flăcări!
Oh,
tombă! Oh, sfârșit al meu
ce
va veni odată cu primăvara!
*Selecție și traducere din spaniolă de A. Langa
