Poeme de Mabel Antonini (trad. în română*)

 

***
Todo el rojo
detenido
en una flor
***
Tot ce e roșu
cuprins
într-o floare
 
***
El tiempo
el único huésped
finito
***
Timpul
e unicul oaspete
ce nu ne părăsește
 
***
Sin quererlo
soy tu herida
***
Fără să vreau
sunt rana ta
 
***
Oye mi latido
cómo retumba
en el mar
***
Ascultă-mi
bătăile inimii
cum sfârșesc în mare
 
***
¿De qué
está hecha
la ausencia?
De pedazos de frío
***
Din ce
e făcută
absența?
Din părți înghețate
 
***
Todo dolor
es un cristal roto
en las venas
***
Ceea ce doare

e un ciob de sticlă 

înfipt în vene

*A.L.

Zbor*

ZBOR
 
Urme pe cer nu lasă 
nici cel mai abil zburător
 
Din vârf de deal se văd pe vale
cum cresc copaci viguroși
 
Plopi gotici ce ating cerul
sau salcâmi înrămați 
 
Sub orizont coboară domol

un soare oleaginos

ANTONIO GAMONEDA, ESTA LUZ (LUMINA ACEASTA*)

ESTA LUZ
 
Yo estaré en tu pensamiento
No seré mas que una sombra imprecisa
Habré existido en un instante
en que la alegría y la piedad ardían en tus ojos.
Pero también quiero permanecer desconocido en ti
Desconocido. Simplemente envuelto en tu felicidad.
Tu distraída en tu luz,
y yo apenas viviendo en ella.
Y así, imperceptiblemente amado,
esperar la desaparición
Aunque quizá estemos ya separados por un hilo de sombra
y cada uno este en su propia luz
y la mía es la que tu vas abandonando
 
Poesía reunida (1947-2004)
 
LUMINA ACEASTA
 
Voi rămâne mereu în gândirea-ți
Nu voi fi decât o umbră voalată
Poate că o fi existat o clipă când
bucuria și pietatea îți luminau ochii.
Vreau însă să rămân necunoscut în tine
Necunoscut. Înfășurat în fericirea ta.
Tu acoperită de lumină,
iar eu abia de să încap în ea.  
Și așa, iubit fără de speranță,
să-mi aștept sfârșitul.
Poate că deja suntem separați de un fir de umbră
și fiecare e acoperit de propria lumină
iar a mea e cea pe care tu o părăsești 

*trad. în română de A. Langa

Ciornă*

 
CIORNĂ

Încet se retrag apele -în larg-
cerul se preface în recif de coral
crucea de pe biserică se înclină
sub greutatea eterului

Totul e așa cum a fost până mai ieri
cu flori mici crescute pe cupole
cu polenul strâns de albine
și dus pe o arcă

Ceva lipsește prin apropiere -pe aici-
e ceea ce tace -nu vociferează-
sunt cuvinte risipite cândva
scrise în ciornă
 
ESBORRANY

A poc a poc es retrauen les aigües –al llarg-
el cel es torna escull de corall
la creu de l’església s’inclina
sota la gravidesa de l’èter

Tot és així com ha sigut fins ahir mateix
amb petites flors crescudes en voltes
amb el pòl•len recollit d’abella
i dut en un arca

Alguna cosa falta a prop –per ací-
és el que es calla -no vociferes-
són paraules alguna vegada deixades
escrites en esborrany

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

MORȚII NOȘTRI CEI FRUMOȘI

Morții noștri cei frumoși
îmbrăcați în haine simple
fire albe pe la tâmple
pieptănați -obrajii roșii-
 
Vor ceva parcă să spună
însă tac îngândurați
au rămas din șapte frați
numai unul să ne-adune
 
Case cu pereți vopsiți
flori-mirese prin grădină
ochii cată să rămână
pașii însă sunt grăbiți
 
Ramuri mari de arbori bat
fără frunze pe la geamuri
pe la capete de ramuri
mugurii s-au scuturat
 
Trec pe cer trei nori pufoși
și se lasă jos să vadă
cum îi scoatem din ogradă

-morții noștri cei frumoși

Glob ocular*

 

GLOB OCULAR (CU DOR DE TATA...)
 
Nu se moare iarna la început de an
visul scris pe frunte te întinerește
vârsta se citește pe glob ocular
inima din mână face pumn puternic
cineva trezește sângele stătut
venele le varsă într-o bătătură
ridurile urcă pe vârf de copac
pasărea măiastră uită să și cânte
să se aprindă focul -ardă neîncetat-
o căldură mare să cuprindă corpul
nimeni să nu vină și să cadă-n geam
dâra de lumină de prin întuneric
 
 
GLOBUS OCULAR (AMB ENYOR DEL PARE...)
 
No mor l’hivern a principis d’any
El somni escrit al front et rejoveneix
l’edat es llig al globus ocular
el cor de la mà fa un potent puny
algú desperta la sang estanca
les venes la vessen en una durícia
les arrugues pugen a la copa de l’arbre
l’au fènix s'oblida de cantar
per a encendre el foc –creme sense atur-
el calor gran per abastar el cos
que ningú no vinga i caiga a la finestra
el regal de llum a través de la foscor
 

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Poeme de Mabel Antonini (trad. în română*)

 

***
Callar
como la noche
que espera
imperturbable
las horas
del día
 
***
Să taci
ca și noaptea
ce așteaptă
liniștită
zorii zilei
 
***
Queda tan lejos
decir hasta luego
es como arrojar
palabras al aire
y que alguien las recoja
sin saber qué hacer
 
***
Acel rămas bun
sunt cuvinte acum
aruncate în vânt
ca cineva să le adune
fără să știe
ce să facă cu ele
 
***
Soñamos
con un puente
y nos sorprendió
un abismo
 
***
Visăm
să trecem o punte
și ne-a surprins
un abis
 
***
Por el viento
la hoja
conoce el agua
y también la orilla
 
***
Dusă de vânt
frunza
atinge apa
dar și malurile ei
  
***
Alcanzar
el vasto horizonte
la fuerza que esconde
ser acaso
un poco árbol
y un poco cielo

***

Pentru a atinge

puterea ce se ascunde

în vastul orizont

se cere să fii 
un pic copac
și cer laolaltă

*A. Langa

Mărăciniș"

MĂRĂCINIȘ

Lipsită de iarbă
intrată cu totul în mărăciniș
pășunea pare a fi o mână statică

îmbrăcată cu o mănușă fără de degete
care poate să îți țină trupul în brațe
nu să și îl mângâie
 
ESPINAR
 
Sense fulla d’herba
entrat del tot en l’arbust espinós
l’imant sembla ser una mà estàtica
coberta d’un guant sense dits
que pot tindre el teu cos en braços
però no acariciar-lo
 

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Dud*

DUD 

(în memoria tatălui)

Să vedem ce face dudul
de cândva -ca altă dată-
frunzele le rupe vântul
și ies singure la poartă

altele se adună în stivă
-vai, ce falnică armată!-
am putea acum în pripă
să le punem foc să ardă

dar așa rămân haioase

să se miște prin ogradă
o grămadă de foioase
nu vor cumincior să șadă
și suntem în dricul verii
-greu stau dudele pe creangă-
ăstea frunze ”a neuitārii”
prin ogradă tot aleargă
o fi poate fantezie
pură și adevărată
zburdă frunza întârzie

pe la ușă pe la poartă