***
Algo
gotea como un grifo.
El insomnio de un plato que estremece los instintos.
Es un reloj o el hambre
la injusticia,
el desayuno ausente
que habla con los mirlos.
Después el agua se bebe el sueño con sus brazos
hasta negar el paraíso.
La calle pasa
como un almuerzo en el exilio.
Yo no despierto,
sigo descalzo en la toalla,
sigo desnudo
en el bolsillo.
Islas
al Sur, Ediciones Plutonio, 2018
© Domingo Acosta Felipe, poema de La sombra del guaydil
***
Ceva picură într-una ca dintr-un robinet.
Insomnia e o hrană ce trezește instinctele.
E un ceas sau o sete
siluirea dreptății,
se discută cu mierlele
în lipsa dejunului.
Apoi se bea visul cu brațele lui
până faci să dispară tot paradisul.
Strada pare scurtă
ca un prânz luat în exil.
Eu nu mă trezesc,
rămân desculț sub plapumă,
rămân nud,
fără de buzunare.
*trad.
din spaniolă de A. Langa
