NOCTURNO Nº 3
Con hambre y sed de soledad,
a estas orillas vino mi corazón nocturno a pastorear sus penas.
Como en el puente de un barco mirando más allá de las olas y la noche.
Junto a mí, con su mano sobre mi hombro,
siempre el recuerdo con sus ojos cansados,
y todas mis lejanías, holladas o vírgenes.
Tú en mí, siempre, como una patria en el pecho de un héroe,
y mis sueños que tienen forma de ala y tienen el color de tus ojos.
Dolorida más que una carne el alma,
y el líquido rumor de la fuente que lava las calladas heridas.
Tu lejanía se aprieta sobre mi ansia y yo arañando en la hondura
quiero desengarzar para mandarte la estrella más latidora.
Viviéndote, maravillosa, en pulso y en respiro,
con la vehemente vigilia de las estrellas hasta el alba velaré tu
recuerdo;
De pronto te me apareces…
¿Dónde?
Y cierro bien los ojos porque no te me vayas.
Pero no hay más que tu ausencia, la ausencia que agranda la noche.
NOCTURNO Nº 3
Înfometat și cu sete de
singurătate,
la aceste țărmuri veni inima mea
nocturnă să-și aline durerile.
E ca și cum ai urca pe prora unui
vas, privind dincolo de valuri și noapte.
Alături de mine, cu mâna pusă pe
umărul meu,
stă mereu amintirea cu ochii săi
obosiți,
și toate drumurile mele,
bătătorite sau nebătotorite.
Tu ești în mine, întotdeauna,
precum o patrie în pieptul unui erou,
și visele mele ce poartă formă de
aripă și au culoarea ochilor tăi.
Îndurerat mai mult decât carnea e
sufletul meu,
și murmurul lichid din izvorul ce
se scurge pe rănile amuțite.
Depărtarea-ți mi se lasă peste
alean, iar eu cu unghiile rupând din adâncuri
vreau să desprind și să-ți trimit
steaua cea mai pâlpâietoare.
Retrăindu-te, scănteietoareo, în
bătăile inimii și în suflare,
cu veghea ardentă a stelelor îți
voi păzi amintirea până în zori;
Degrabă o să-mi apari...
Unde?
Și închid bine ochii ca să nu îmi
dispari.
Dar nu e mai mult decât lipsa ta,
absența ce face noaptea mai lungă.
