După un debut relativ
tardiv - prima carte de culegeri de povestiri pentru copii, „Zurgălăi de
primăvară” (1972), îi iese de sub tipar abia la vârsta de 50 de ani - Sanda
Lesnea (cu numele adevărat Alexandra Lisnic) s-ar părea că nu se înscrie în nicio generație sau grupare literară
din spațiul pruto-nistrean. Mai toți prozatorii de vârsta ei, în frunte cu cei
trei „mari” - Ion Druță, Vasile Vasilache și Vladimir Beșleagă - se impuseseră
în urmă cu un deceniu și ceva. Nimic nu prevestea înregimentarea-i în acea
cohortă, de rând cu Aureliu Busuioc sau cu universalul Alexandru Cosmescu - cel
care i-a influențat cariera literară în mod decisiv -, dar spiritul
nonconformist dublat de talentul nativ au dat roade.
Născută pe 3 august 1922 (d. 21 februarie 2008) în comuna
Dumbrăviţa, judeţul Bălţi, într-o familie de ţărani, fostă absolventă a
Liceului „Regina Maria” din Chișinău, e arestată în 1941 pentru agitaţie antisovietică şi
condamnată la cinci ani de detenție. Îşi ispăşeşte pedeapsa în regiunea
Novosibirsk și e eliberată în anul 1946. Absolveşte Şcoala de Medicină din
Orhei în anul 1957, profesează apoi medicina în aceeaşi instituţie, iar pe
parcursul anilor 1952-1971 lucrează la Institutul de Medicină din Chișinău în calitate de laborantă-şef la Catedra de
Terapie propedeutică.
Deși își câștigase „un
meritat prestigiu”, datorat aparițiilor frecvente pe paginile ziarelor și
revistelor de cultură de top, după cum remarca susținătorul ei fervent
Alexandru Cosmescu în documentul de arhivă „Despre poveștile Sandei Lesnea”
(Colecția „Manuscrise”, nr. de inv. 5209, MNLMK), debutul neașteptat în
literatura pentru copii nu îi putea servi ca atu pentru evoluția ulterioară.
Avuse destulă inspirație și - de ce nu! - o zvâcnire de orgoliu, ca să scoată
la rând de sub tipar alte câteva volumașe de povestiri pentru copii: „Inimi înflăcărate” (1973), „Brânduş” (1975) şi „Vulcan” (1976).
În urma colaborării cu studioul
„Moldova-film” (1977), în calitate de scenaristă, au fost turnate două filme,
unul artistic de lung metraj, „Bărbatul de lângă tine” (în colab.), și altul de
animație - „Un băiat ce a jignit soarele”. Editează apoi nuvela „Moara ciorii”
(1981) și o culegere de epigrame, parodii și fabule, intitulată „Din desaga cu
ciulini” (1988), dar și două romane istorice - „Sub cârma vremii” (1986) și
„Zbucium” (1989). Prima reflectă anii de domnie ai lui Vasile Lupu, în cea de-a
doua îl are ca protagonist pe cronicarul Ion Neculce. De asemenea, prozatoarea este inclusă în
Dicționarul general al literaturii române, vol. 4: L-O, (București, 2004-2009)
și în Dicționarul scriitorilor români din Basarabia: 1812-2006 (Chișinău,
2007).
Venită din lumea sonoră a
copilăriei, prozatoarea a avut un parcurs biobibliografic exemplar, dar s-a
făcut cunoscută publicului larg mai ales prin cele două romane istorice.
Alexandru Cosmescu apreciase dintru început calitatea scriiturii, favorizându-i
publicarea a câtorva nuvele în nr. 3 al revistei „Nistru” (1970). El notează și
faptul publicării altui grupaj de nuvele în nr. 9 al revistei, dar și pe
paginile revistelor „Moldova”, „Chipăruș” etc. Poveștile Sandei Lesnea,
cuprinse în manuscrisul cu titlul provizoriu de lucru „Satul cocostârcilor”,
primesc avizul pozitiv atât al colegiului de redacție de la revista „Nistru”,
cât și pe cel al Secției proză a Uniunii Scriitorilor, fiind recomandate pentru
editare la „Cartea moldovenească”. În final, cartea apare cu titlul „Zurgălăii
primăverii”, distinsul redactor de carte invitând cititorii să o răsfoiască
încă de pe când era în varianta de manuscris: „Nu voi purcede la prea întinse
și nici la prea minuțioase analize – sunt absolut inutile asemenea analize –
acolo unde însăși simpla lectură e întru totul edificatoare”.
Lectura deschide până la urmă
supapele interpretării critice a ceea ce domină produsul finit al unei scrieri
autentice I se determină originea și sursele de inspirație și devine clară
pentru spiritul avizat al criticului apetența pentru folclor, utilizat aici ca
factor inspirator de idei artistice. Acest element constitutiv o transformă pe
Sanda Lesnea, scrie Cosmescu, „din simplu tălmaci într-un autor autentic”.
Pentru a ne convinge de valabilitatea aserțiunii suntem invitați sau, mai mult,
ni se cere cu insistență să citim din viitoarea carte „Cea mai veche poveste”.
Și iată de ce: ca să vedem că „...acolo unde eram convinși că nu mai e nimic de
„inventat”, ci numai de „transfigurat”, - se inventează, totuși, și încă cu
ingeniozitate și talent, cu foarte proprie substanță ca fabulă și tot atât de
proprie viziune poetică”.
În continuare ni se propune cu
tot dinadinsul să citim nuvela „S-a pierdut soarele”, ca să distingem o
apropiere de tematica lui Ispirescu, dar cu altă formă de fabulație și cu total
alte „personajii”, „atmosferă”, „stil”, „tratare” etc. Încă un merit al autoarei pe care îl
descoperim relevat pe foile îngălbenite de timp se manifestă prin „acel haz
voios și cald, atât de rar în poveștile culte, și atât de dorit și de necesar
copiilor...”.
Demnă de reținut e și povestirea
„Tică – omul de zăpadă”, dar, adaugă criticul între paranteze, ar fi bine să îi
fie schimbat începutul. Asta pentru a se găsi o diferență între două genuri
„nereușit îmbinate – nuveleta și basmul” și „...pentru ca să se evite
didacticismul cel atât de incompatibil cu arta, ca și cu nativa inteligență a
copilului întotdeauna refractar moralizărilor”.
Cu o profundă viziune critică și
cu spirit afabil de sfătuitor Alexandru Cosmescu bifează alte câteva proze. Se
insistă ca autoarea să scurteze dialogurile lui moș Marte cu Leul din „Povestea
Mărțișorului”, ce i se par prea lungi și explicatoare pentru a se încadra în
genul de legendă. Nu uită să ceară ca să se acorde o atenție aparte corectării
greșelilor de ortografie și punctuație - gafe puse și pe seama neatenției
dactilografei -, amintind despre necesitatea editării urgente a cărții.
În acelaș dosar există un „Cuvânt
înainte”, în care maestrul Cosmescu continuă lista de enunțuri mobilizatoare,
urând pe final: „Drum bun, dară, carte caldă și frumoasă!”. Textul scris de
asemenea cu litere chirilice (Colecția „Manuscrise”, nr. de inv. 5210, MNLMK)
reprezintă o formă prescurtată,
esențializată a documentului anterior.
Astăzi, la distanță de jumate de secol de la debutul literar al Sandei
Lesnea, ar fi momentul să ne întrebăm în stil heideggerian: cine dintre
scriitorii începători de azi nu și-ar dori un asemenea povățuitor de excepție,
care să îmbine calități native de exeget și redactor de carte?
