În altă viață*

 

ÎN ALTĂ VIAȚĂ
 
În altă viață nu e loc pentru nimicnicii de tot felul
 -potop de viclenii- izvodul lor îl vezi de departe
a fi un amestec pestilențial de impurități
 
În alta viață versul ți se varsă în cascadă
răsună neliniștitor ca o apă rece venită din munte
unde cel însetat învață arta de a sta în genunchi
 
În altă viața Zâna cea bună și Zâna cea rea
nu se învrăjbesc în cele O mie și una de nopți
ci ca printr-o vrajă se contopesc
 
Iată-le aici în stânca pe care stau corbii cei certăreți
și își spun unul altuia "pre" limba lor moartă
povești din cele uitate de nepovestit
 
EN UNA ALTRA VIDA
 
En una altra vida no hi ha lloc per foteses de tota mena
–torrent d’astúcia- la seua font la veus
que es una barreja pestilent d’impuritats
 
En una altra vida el vers se’t vessa en cascada
ressona inquiet com l’aigua freda vinguda de la muntanya
on l’assedegat aprèn l’art de restar de genolls
 
En una altra vida la Fada bona i la Fada dolenta
no es barallen entre elles totes les Mil i una nits
sinó com en un encanteri es fusionen
 
Heu-les ací convertides en roca en què s’estan el corbs batussers
i es diuen els uns als altres "abans de" la seua llengua morta
contes dels oblidats de no contar

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Înger căzut*

 
ÎNGER CĂZUT
 
Intr-un timp absolut revolut
un vaiet veni de prin vale
 
O fi fost al cuiva ce-și pierduse
îngerul și voia să-l întoarcă
 
Cerul era plin de cireșe amare
ca de o ploaie rămasă în nori
 
Sâmburi cădeau din ciocurile
celor câtorva ciori certărețe
 
Nu auzea nu vedea cireșul
acoperit până sus de frunze
 
Jos zăcea îngerul întins pe spate
capul pus era pe o moviliță
 
 
ÀNGEL CAIGUT
 
En un temps absolutament revoltat
un lament arribava de la vall
 
Seria d’algú que havia perdut
l’àngel i volia tornar-lo
 
El cel era ple de cireres amargues
com d’una pluja romasa als núvols
 
Les llavors caien del bec
d’alguns corbs batussers
 
No sentia no veia la cirera
coberta fins a dalt de fulles
 
A sota jaia l’àngel estès d’esquenes
el cap posat al damunt d’un monticle
 

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Poema de Mabel Antonini*

 

***
¿Has visto esa rama
como cruje en el aire
como tiemblan sus hojas
como desde esa altura resiste?
su destino se hamaca
entre secarse o reverdecer
entre caer o permanecer
¿has visto cómo los pájaros
apoyan sus vidas en esa rama?
ella los sostiene
sin saber hasta cuándo
eso somos
una rama
en los brazos de alguien
 
***
Văzut-ai ramul
cum tremură în aer
cum frunza și-o agită
cum mai rezistă sus?
soarta lui e o legănare
când e verde când se uscă
cade sau rămâne în picioare
văzut-ai cum vrăbiuțele
își reazămă viața de ram?
el e cel ce le sprijină
fără să poată prea multe
asta și suntem
o crenguță
în brațele cuiva

*trad. al rumano por A. Langa

Păpădii*

PĂPĂDII

Iubirile vechi se sting și ele
ating golul sferei de foc
scapără flacăra din crucifix
iese printr-o fantă albastră
îngălbenesc florile de după perdea
se fac păpădii cu puf orbitor
furnicile bătătoresc drumuri noi
spre patria lor de sub pământ
orăcăiesc broaștele în fiecare zi
însă în altă parte și abia de se aud 

DENTS DE LLEÓ

També els vells amors s’estingeixen
Abasten el buit de l’esfera de foc
Escapen de la flama del crucifix
ixen per una fenta blava
engrogueixen les flors de darrere de casa
es fan dents de lleó amb plomall enlluernador
les formigues baten nous camins
cap a la seua pàtria sota la terra
criden com les granotes tots els dies
però en una altra part quasi no se les sent

Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Parabellum*

 

 
PARABELLUM
 
De prin adâncul inimii
aduni pietre prețioase
nu pentru a le pune într-un muzeu
 
În portbagajul
mașinii duci fiare sălbatice
pe care încerci să le îmblânzești
 
În casa ți s-au
aciuat o sută de pirați rău famați
făcând din ea o barcă de luptă
 
Porți și tu o armă
de foc pe un umăr
însă nu o folosești din lipsă de muniție
 
Când vei avea
cartușe îndeajuns
o să însusesti arta ciudată a sinuciderii
 
 
PARABELLUM
 
Des del fons del cor
reculls pedres precioses
no per posar-les en un museu
 
Al maleter del cotxe
dus feres salvatges
que tractes de domesticar
 
A ta casa s’han
aixoplugat un centenar de pirates infames
fent d’ella un vaixell de guerra
 
I portes una arma de
foc a l’espatla
però no la fas servir per falta de munició
 
Quan tindràs suficients
cartutxos
dominaràs l’estrany art del suïcidi

 *Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al catalàper PERE BESSÓ

Poezie cu poze*

POEZIE CU POZE
 
Cum faci să încapă pozele tale în poezie (?)
Le așezi grămăjoară una peste alta dar nu iese nimic
Nimicul se ițește iscoditor de sub fiecare din ele
Rezistă eroic nu dă nici cel mai mic pas înapoi
Se aruncă cu repeziciune la celălalt capăt al paginii
O face vastă acoperă îndată fața ei nevăzută
Se multiplică înzecit devine o gaură neagră
Devorează fără compasiune toate pozele

POESIA AMB FOTOS
 
Com fas per encabir les teues fotos en poesia (?)
Les amuntegues l’una damunt de l’altra, però no ix res
Res no s’entreveu furtivament de sota de cadascuna d’elles
Resisteixen heroicament no donen el menor pas enrere
Es llancen ràpidament a l’altre extrem de la pàgina
Un ample rostre cobreix de seguida la seua cara invisible
Es multiplica deu vegades esdevé un forat negre
Devora sense compassió totes les fotos
 

Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Poema de Mercedes Ridocci (trad. al rumano*)

 

***
Vestida con la seda que cubre tus heridas
recobra tu cuerpo arrebatado.
No dejes que intangibles seres con púas en la piel
y veneno en el aliento
arrasen tu fecundo paisaje.
Libera la tierra que te pertenece
la tierra que con el arado de tus sueños has labrado
la tierra donde el rocío resplandece en tu vasta llanura
la tierra donde rayos de sol visten tu trigo de amarillo dorado
la tierra donde el aire mece tu falda de alma grana.
No dejes que intangibles seres con púas en la piel
y veneno en el aliento
arrasen tu fecundo paisaje.
No ceses en tu lucha.
No ceses.
 
*** 
Îmbrăcată în rochie de mătase ce-ți acoperă rănile
recapătă corpul sedus.
Nu lăsa ca ființe obscure cu pielea străpunsă de ace
și miros fetid al respirației
să-ți pângărească peisajul din față.
Curăță pământul ce-ți aparține
pământ ce l-ai arat cu visurile tale
pământ unde roua străluce în vasta câmpie
pământ unde razele soarelui colorează grânele în aur
pământ peste care aerul leagănă fusta albastră ca sufletul.
Nu lăsa ca ființe obscure cu pielea străpunsă de ace
și miros fetid al respirației
să-ți pângărească peisajul din față.
Nu ceda în a te opune.
Nu ceda.
  

*trad. al rumano por A. Langa

Nu sunt nume*

NU SUNT NUME
 
"Échame tierra y verás como floresco"/
"Aruncă-mi pământ și vedea-vei cum înfloresc"
(Frida Kahlo)
 
Totul vine și pleacă-pleacă de aici
repetările au aceeași unică repercusiune
nu sunt nume care ar putea ceva cuceri
nu sunt nume
 
Jos cerul cu stelele sale purtate de vânt
brațele noastre abia de ating torțile lumii
nu sunt nume în jur ci o pădure uriașă de pin
nu sunt nume
 
Jocuri ale copiilor din mahala
cu mulți regi și cu doar o singură regină
nu sunt nume ci strigăte pițigăiate de pici
nu sunt nume
 
NO SÓC CAP NOM
 
Échame tierra y verás cómo florezco
Frida Kahlo
 
Tot va i ve d’ací a ací
les repeticions tenen la mateixa única repercusió
no sóc nom que poguera conquerir res
no sóc nom
 
Sota del cel amb les seues estrelles portades pel vent
els nostres braços a penes sí toquen torxes de llum
no sóc nom al voltant sinó una extensa pineda
no sóc nom
 
Els jocs dels infants del raval
amb molts reis i amb només una reina
no sóc nom, sinó crits estridents de nens
no sóc nom
 

Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Deal*

DEAL

E ziuă și e noapte mai departe
e drumul care duce spre tăcere
de-aici încolo nu mai e durere
o simplă înșiruire e de șoapte
de-aici încolo se oprește timpul
și nu se știe ce o să apară
nu urci și nici nu mai cobori Olimpul
te spală o apă gri ultima oară
se-ncolăcește în jurul tău un șarpe
se duce până-n cap de la picioare
nu e plăcut însă nici nu te doare
nu strigi ca cineva să mi te scape
e ceea ce se-ntâmplă când durerea
dispare brusc ca glonțul dintr-o armă
nu mai auzi când cineva te cheamă
lovești în gol și pierzi toată puterea
nici nu încerci să te trezești vreodată
în van se vaietă o vrăbiuța
pe vârf de deal dispare o căruță
în care ești urcat să dai o raită
 
PUJOL
 
És de dia i és de nit més lluny
és el camí que duu al silenci
d’ara endavant ja no hi ha dolor
una simple seqüència és de xiuxiueig
d’ara endavant el temps s’atura
i no se sap què apareixerà
no puges ni baixes ja l’Olimp
et renta una aigua grisa l’última vegada
s’enrotlla al teu voltant una serp
va fins al cap des dels peus
no és plaenter, però tampoc no et fa mal
no crides perquè algú se te m’escape
és el que passa quan el dolor
desapareix de sobte com la bala dins d’una arma
ja no sents quan algú et crida
colpeges en buit i perds tot el poder
no tractes de despertar mai
en va es queixa un teuladí al cim
del pujol desapareix un carretó
en que has pujat a fer una volta
 

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Poem cu tata*

POEM CU TATA

 

Luasem în mâna bastonul

de pe gardul din curte
 
o cracă fără ramuri acum
printre ștachetele goale
 
sprijinit așa de parcă 
l-ar fi părăsit o lume 
 
pe cine să mai susțină acum

a fost a lui tata 

ANIMAL HERIDO/ FIARĂ RĂNITĂ* , poem de André Cruchaga

 

FIARĂ RĂNITĂ
 
Stradă de nepătruns cu răscrucea ei de trotuare lugubre.
Aceeași peliculă de cinema în alb-neagru a cenușii, violența
aflată în faza ei de vârf și cadavrele vii ce le lasă în urmă:
carbonul hidos al grădinilor lovindu-se în oglinzi.
Patria mea cu povara și lacrimile ei aflate lângă o gaură neagră.
La ce folos forța brută pentru a înșira gunoiul,
această stranie senzație de transpirație la brâu?
Clipele posterioare ne împroșcă cu o oarecare precauție.
Temperatura crește și nu dă înapoi învelită în mantia febrei,
ne umple golul acestei distanțe pe care singuri am creat-o,
masa de lucru ne e străină și astă simulare impasibilă de primăvară.
Mereu am crezut că larma e un soi special de tautologie,
acea altă față a anonimatului, complicitate obstinată și compulsivă.
(În arhiva de ziare a frunzișului oscilațiile politice
ale legii contradicțiilor și sechela lăsată de luptele fără de rost.)
Acum lasă-mă. Sunt o fiară rănită în mijlocul haosului.
Sunt o creatură ce a dorit să fure ochiul unei făclii aprinse
de furtună, a unui banc de pești rotindu-se în basorelief de aluminiu.
 
*trad. în română de A. Langa
 
ANIMAL HERIDO
 
La calle incomprensible con su horca de andenes lúgubres.
La misma película en blanco y negro de la ceniza, la violencia
en su punto fijo de dureza y sus palpitantes cadáveres:
el carbón ominoso de los jardines golpeándonos frente al espejo.
El país mío con su joroba y lágrimas al borde de alcantarillas.
¿Nos sirve de algo la fuerza bruta para descifrar el escombro,
ese extraño legado del sudor entre las ingles?
Las horas del despojo nos salpican con cierta alevosía.
La temperatura se precipita y agoniza en los guantes del escalofrío,
nos tritura el vacío de esa distancia que hemos ido creando,
nos desconoce la mesa y esa impasible simulación de primavera.
Siempre he creído que el bullicio es una especie de tautología,
esa otra cara de la anonimia, la complicidad obstinada y compulsiva.
(En la hemeroteca de la hojarasca, los vaivenes políticos
de la contradicción Y su secuela de escaramuzas.)
Hoy por hoy, déjame. Soy animal herido en medio del desorden.
Soy una criatura que quiso robarle los ojos a una antorcha
de tormenta, a un carrusel de peces en bajorrelieve de aluminio.
 
San Francisco, California, 2013

Del libro: Primavera de arcilla