RUMOR DE LA SOMBRA
Descalzo en
medio de sueños inconclusos, las raíces del tiempo
en el
estanque: el zumo en la herida respirada, la sombra en desorden
¿la sombra?
¿Los cabellos azotados por el viento? (La
rama a media
asta de la respiración con su
imposible sombra de bosque.)
—Te veo
venir —me has dicho siempre desde lo inmóvil—, desde el soy
o fui, fijo
como la losa perdurable de la oscuridad, (veo
en el caudal
de mis manos los límites) pulsa el ciego magma que habita
las pupilas,
muerde el
rumor que me pronuncia ¿callo? Todo lo demás es el recuerdo
de la muerte
anticipada, el puñal que reina en la sal.
¿Puedo
olvidar todo aquello que conozco?
(Este ahogo de campanas es
perfecto en el pecho. ¿Es sombra o niebla?)
Las noches
con su vómito invaden mi sangre. El ojo allí en el suicidio
de los
espectros, la esquina del miedo colgando de telarañas, ¿miedo,
he dicho? —Miedo,
sí, miedo cuando escupo sobre la herrumbre de la tarde,
miedo al
ataúd de la locura,
miedo al
pájaro que sale de las alcantarillas o de la fosa,
miedo a esta
carne con larvas, —(el desquicio es otra
forma de estar vivo)
miedo al
muro espeso de los absolutos, (huyo y
nadie me absuelve)
¿Puedo no
saber y saber al mismo tiempo de la sed, destruir la fantasía
del orgasmo o
imaginar otro laberinto secándose las lágrimas?
—Por suerte
sigo aquí, sobre el asedio de los relojes. ¿Sigo? ¿Aguardo?
La sombra es
densa, (ayúdenme) que aún existo.
Estoy en mi cadáver.
Barataria,
27.III.2013
MURMUR DIN UMBRĂ
Desculț printre vise neterminate, rădăcinile timpului
în heleșteu: sucul în rana stătută, umbra în dezordine;
umbra? Firele de păr bătute de vânt? (Ramul pe jumătate
ajuns până la respirație cu umbra sa imposibilă a pădurii.)
- Te văd venind - mi-ai zis-o mereu dinlăuntru nemişcării -, dinspre cel care am fost
sau sunt, solidă precum lespedea eternă a întunericului, (văd limitele
în căușul mâinilor mele) orbul împinge magma ce-i inundă pupilele,
mușcă murmurul ce mă exprimă; tac? Restul este amintirea
morții anticipate, pumnalul ce stăpânește sarea.
Pot să uit tot ceea ce cunosc?
(Această înăbușire de clopote în piept. E umbră sau ceață?)
Nopțile îmi inundă cu voma lor sângele. Ochiul de aici din sinuciderile
spectrelor, colțul fricii atârnând pe pânzele de păianjen; frica,
am spus? -Frica, da, frica atunci când scuip pe rugina înserării,
frica de sicriul nebuniei,
frica de pasărea ce iese din subterană sau din groapă,
frica de această carne cu larve. -(dezechilibrul e o altă formă de a fi viu)
frica de zidul gros al absoluturilor, (fug şi nimeni nu mă iartă)
Pot să nu ştiu şi să ştiu în aceeași clipă de sete, să distrug fantezia
orgasmului sau să îmi imaginez alt labirint ce îşi usucă lacrimile?
Din fericire, continui să mă aflu aici, peste asediul ceasurilor. Continui? Aștept?
Umbra e densă, (ajută-mă) atât cât mai exist. Sunt înlăuntru cadavrului meu.
