TODO/ TOTUL* de Hugo Mujica

 

(imagen escogida de Wikipedia)

TODO

Anochece rojo brasas,
anochece
y pasa el viento,
pasa sobre el llano
que se abre noche,
que se despliega vientos.

Todo cabe en las manos vacías
y ese vacío es el don
y ese don es también todo.

  

TOTUL

Amurgește în culori de jeratic,

se înserează

și vântul bate,

trece peste câmpia

unde noaptea apare,

de unde vânturile pornesc.

Totul încape în mâinile goale

și golul acesta e harul divin

și harul acesta e deasemenea totul.

*traducido al rumano por Andrei Langa

Poema de Mauricio Escribano (trad. al rumano*)

(imagen escogida de la pagina de Facebook del autor)

***

aún aquellos días
golpean mis corneas
regresan grises
con sus paredes de hospital
y esas hojas de otoño
igual que caramelos de sangre
que lame el viento

estabas sola
en una cama de hierro
escoltada por mi ausencia
y te ibas de mí
como todas las cosas
que yo ignoro
por temor a amarlas

***

acele zile și azi 

îmi ating corneea

revin posomorâte

cu zidurile lor de spital

și aceste frunze de toamnă

ca niște caramele din sânge

pe care le linge vântul

stăteai singură

pe un pat de metal

alături de absența mea

și mi te îndepărtai

ca toate lucrurile

pe care le ignor

din teamă să nu le iubesc.

*traducere din spaniolă de Andrei Langa

LA CASA, poema de MARTA CWIELONG (trad. en catalàn y rumano*)

LA CASA

2
grietas, humedad
mas humedad
techos en intemperie

comienza la real despedida
de tu magia, tus voces

no creí abandonarte, supe
una vez morir en vos
pero
la vida necesita estar
en pie

levantar el grito
para que

no nos silencie la realidad
absurda
de vida

la crueldad de vivir

LA CASA

2
esquerdes, humitat
més humitat
sostres en intempèrie

comença el comiat real
de la teua màgia, de les teues veus

no creguí que t’hi deixaria,
una vegada vaig saber morir en tu
però la vida
necessita ser-hi dempeus

alçar el crit perquè

no ens silencie la realitat
absurda de la vida

la crueltat de viure

*traduït en català per PERE BESSÓ
 

CASA

2

fisuri, igrasie

igrasie peste tot

acoperișuri sparte

aici începe adevărata despărțire

de magia ta, de voci

nu credeam că te voi părăsi, știam

că voi muri odată în tine

dar

viața înseamnă să te ții

pe picioare

să ți se audă țipătul

pentru ca

să nu ne amuțească realitatea

absurdă

a vieții

oroarea de a trăi

*trad. al rumano por Andrei Langa

Leonard Tuchilatu, CEAS DE ARGINT/ RELOJ DE PLATA*

CEAS DE ARGINT

Mai am un ceas de argint
cu melodii.
Și amurgul acesta în sărăcie, năduf.
Mai sunt atât de mulți
cărora nu le pasă
dacă mai scrie cineva
vreun vers.

(Sol, Fata Morgana, 1996)

RELOJ DE PLATA

Todavía tengo un reloj de plata
lleno de melodías.
Y este anochecer de pobreza, sin aire.
Hay tanta gente
que vive su vida
sin querer saber si queda alguien
que todavía escribe versos.

*trad. în spaniolă de A.L.

RELLOTGE D’ARGENT

Encara tinc un rellotge d’argent
amb melodies.
I aquest crepuscle sufocant en la pobresa.
Encara hi ha molts,
tants als que no els importa
si encara escriu algú
cap vers.

*traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

Haiku montan*

HAIKU MONTAN

Munți ce se mișcă,

nori întinși ca o pânză

a unui păianjen.

HAIKU MUNTÀ

Muntanyes mòbils, 
núvols com teranyina
sense l’aranya.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

FRUMOASA ADORMITĂ*

FRUMOASA ADORMITĂ

Stă pe patul de moarte

așteptându-și și azi ursitul

sub plapuma ciuruită de vremuri

prin care abia pătrunde puțină lumină

Raze seci ale stelelor mereu cazătoare

fire de praf argintiu ce plutesc prin văzduh

strălucitoarea diademă pusă pe fruntea miresei

care își doarme nestingherită somnul cel de veci

LA BELLA DORMENT

És al llit de mort esperant avui el destí
sota la vànova escarbotada pel temps
per la que a penes entra una mica de llum

Raigs secs de les estrelles sempre fugaces
fils de pols d’argent que floten en l’atmosfera
la refulgent diadema posa al front de la núvia
que dorm profundament el somni d’eternitat

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

Poem de Chantal Maillard (trad. în română)*

***

Dicen que hay ríos, muy lejos de aquí,
que pertenecen al sol y que escapan,
furiosos, de la tierra.
Ciertas noches mis manos son como esas corrientes:
abrasan todos los cuerpos que sueño.
De madrugada los encuentro tibios como la leche en la boca
de un ser recién nacido.

Hainuwele, trad. al castellano por Antonio Moya

***

Se zice că există râuri, departe de aici,

ce aparțin soarelui și care ies din albia lor,

nedomolite, părăsind malurile.

În unele nopți am mâinile asemănătoare acestor râuri,

îmbrățișează toate corpurile care le visez.

Dimineața le găsesc calde cum e laptele din gura

unui copil abia născut.

*trad. din spaniolă de A.L.

ȘOAPTE*

ȘOAPTE

Așteaptă, nu caută în cuvinte
(acolo nu găsești adevărul!),
află în șoapte puterea de a privi
prin ochii copilului care încă
nu au început să vadă,
fiind la vârsta de miere a fătului
abia născut, astă întâmplare
mai mare decât toate luminile
pasagere ce se perindă pe cer.


XIUXIUEIG

Espera, no busques en les paraules
(allà no trobaràs la veritat!),
troba en el xiuxiueig el poder de mirar
pels ulls de l’infant que encara
no ha començat a veure,
l’edat de mel del fetus
a penes nascut, aquest atzar
major que totes les llums
passatgeres que s’esdevenen al cel.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

Poem de Leopoldo María Panero (trad. în română*)

MÁS allá de donde
aún se esconde la vida, queda
un reino, queda cultivar
como un rey su agonía,
hacer florecer como un reino
la sucia flor de la agonía:
yo que todo lo prostituí, aún puedo
prostituir mi muerte y hacer
de mi cadáver el último poema.

ACOLO unde

mai palpită viața, se află

o împărăție, pământ părăginit

de un rege în agonia sa,

floare urâtă a agoniei

făcută să crească peste un regat:

eu cel care am pervertit totul, încă pot

să îmi pervertesc moartea și să fac

din cadavrul meu un ultim poem.

  

*Last River Together, trad. în română de A.L.

HALTĂ (lui Carlos Salazar Gutiérrez, SALAGUTI)*

HALTĂ

(lui Carlos Salazar Gutiérrez, SALAGUTI)

                   

Să nu mai cauți nimic e poate

ultima parte, veritabilă a vieții,

când drumurile se intersectează

într-un loc anumit, la o haltă,

pe pământurile cele înalte,

apărute așa, de prin adâncuri,

drept formă rigidă de împotrivire

la vid, la starea de inexistența

ce stă să ne stăpânească ființa.

*A.L. 

ALTO
(a Carlos Salazar Gutiérrez, Salaguti)
 
No buscar res és potser
l’última part veritable de la vida,
quan els camins s’entrecreuen
en un lloc determinat, en un alto!,
en les terres altes,
aparegudes així, de les profunditats,
cap a una forma rígida de resistència
al buit, a l’estat d’inexistència
que hi és per a dominar-nos l’ésser.

Poema d'ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ