(consemnări la volumul „Lupii” (Amintiri din copilărie), Chișinău, 2006)
Prima parte a dilogiei „Lupii” de Margareta Cemârtan-Spânu, subintitulată „Amintiri din copilărie” și prefațată de inegalabilul lingvist Vlad Pohilă - care dealfel realizează și redactarea textului – ni s-a părut a fi o stampă perfecta a unui destin dureros de copil basarabean, trimis alături de părinți să-și petreacă cea mai frumoasă parte a vieții în locuri cumplite ale pământului, în taigaua siberiană. Nu în zadar, în conștiința deportaților, Siberia se asociază cu frigul și iernile lungi, cu foametea și munca silnică, realități ale vremurilor demult apuse, dar imposibil de uitat. Viziunea infernului siberian e redată în mod realist, momentele dure ale vieții contopite fiind cu dorul de casă. „Dorul” mișcă sorii (ca să-l parafrazăm pe Dante Alighieri; n.n.) și e acel sentiment despre care ne întreabă autoarea în post-scriptum-ul postfeței: „Dumneavoastră știți ce e dorul? Eu l-am gustat în Siberia. E o putere fantastică, te arde, te sfâșie și te amețește acest sentiment… e ca și dragoastea…”.
Faptul
de a scrie memorii, poezie sau proză scurtă inspirată din anii turbulenți ai acelor
trei valuri de deportări (1941, 1949 și 1951) a devenit o practică necesară în
literatura pruto-nistreană. Scriitori ca Nicolae Costenco, Nicolae Țurcanu, Vadim
Ștefan Pirogan, Sanda Lesnea, Ludmila Sobiețchi sau Alexei Marinat - ca să
numim doar pe câțiva dintre ei - aducându-și aportul la reflectarea veridică a
ororilor din istoria zbuciumată a neamului.
Există, așadar, o
pleiadă întreagă de scriitori basarabeni deportați, unde s-ar înscrie perfect și
alți autoari de memorii ale deportărilor - ca specie a lieraturii
autobiografice – cum ar fi bucovineanca Anița Nandiș-Cudla cu al ei „Jurnal de
Kolâma”, la care face referință Vlad Pohilă în textul prefeței la volumul
„Lupii”, asemuind-o cu basarabeanca Margareta Cemârtan-Spanu. Asemuirea destinelor,
dar și a stilului de scriitură, pare atât de frapantă, ambele posedând darul
înnăscut de povestitor. Capacitatea de a relata cu lux de amănunte întâmplări
trăite la maximum, preluate din acea perioadă, trezește fiori și ți se
transmite instantaneu prin forța mesajului devastator, în care persistă unul din
sentimentele fundamentale ale ființei umane: frica.
Imaginea
„lupilor” din pădurea întunecată a urmărit-o multă vreme prin taiga - ca o
fantasmă - și se pare că nu a părăsit-o niciodată. Notăm drama existențială a
protagonistei, calvarul prin care trece, deși există câteva proze scurte, scrise
cu distinct simț al umorului. Spre exemplu, în „Trotineta cu ghinion” sau „O glumă
„adevărată”” personajul principal al narațiunii nimerește în diferite situații
comice. Un înger păzitor îl ajută însă să iasă din încurcătură. Memorabil e
cazul când se salvează la limită de sub ghiața unui râu grație unor necunoscuți,
după ce căzuse de pe mal cu o trotinetă meșterită din lemn. Apoi a fost lovită
grav cu copitele de un cal pe nume „Țigan”, așa cum relatează în povestirea
„Mustangiii”. Dar și aici și mai sus
există un final fericit...
Drama
existenței umane punctată în culorile sumbre ale despărțirii de casă, de plaiul
natal, capătă și alte contururi în proza Margaretei Cemârtan-Spânu. Scrise la
persoana întâia, aceste scurte povestiri readuc în memorie evenimente și fapte
de o duritate puternică. În nuvela „Mărul”, însă, distingem o notă de melancolie,
rod al unei întâmplări de pe la începutul anilor 50, ce-i trezise mirăre și
uimire. Despre simbolicul fruct, mustind de energii și arome paradisiace, avea
să scrie Grigore Vieru pe coperta a patra a cărții: „Jilăvindu-mi-s-au ochii și
inima, citind bunăoară, episodul cu acel mirific măr dulce și rumen adus de
cineva din Basarabia la marginea înghețată a lumii, în Kurgan, măr pe care
nimeni din familia deportată nu îndrăznea să-l consume din dorința de a se
bucura cât mai îndelung de fermecătoarea mireasmă care le amintea de casa
părintească…”.
Apropo,
subtitlul „Amintiri din copilărie” consonează cu titlul binecunoscutei opere a
lui Ion Creangă și ar putea trezi dubii referitor la originalitatea scriiturii.
La o lectură atentă deslușim, totuși, un stil personalizat și un registru
diferit de idei și evenimente, ce s-au petrecut în timp și spațiu, absolut
străine personajului crengian. Ori, cum remarca și Vlad Pohilă, nici cel mai
mare necaz a lui Nică a lui Ștefan a Petrei nu se compară cu drama trăită de
micuța Margareta în neavenitul periplu siberian, care i-a cauzat atâta și atâta
suferință și care, în consecință, i-a furat parte din copilărie, bucuriile
firești ale vârstei de aur a fericirii.
