PANGEA ULTIMA*

PANGEA ULTIMA

Globul acesta pământesc 
rotit de mâinile mici ale piciului
care a învățat cam pe unde
și-au zidit aztecii piramidele
fără să știe că de fapt 
cele două americi 
s-au desprins/au făcut parte 
dintr-un unic continent - Pangea 
Oricine poate învăța acum
să țină în brațe țările toate
continente întregi să adune
să învârtă globul pământesc
pe un deget ca pe o minge -
Pangea Ultima revine

PANGEA ULTIMA

Aquest globus terraqui 
Girat per les mans menudes de l’infant
que aprengué una mica on
bastiren els azteques les piràmides
sense saber que de fet
les dues amèriques
se separaren/formaven part
d’un únic continent – Pangea*
Qualsevol pot aprendre ara
a tindre en braços tots els països
continents sencers per aconseguir
girar el globus terraqui
amb un dit com una pilota -
Pangea Última retorna

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

FLORI*

FLORI

Cum se explică
oare de ce
florile fără de miros
țin mai mult (?)

FLORS

Com potser s’explica 

per què
les flors sense olor 

duren més (?)

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

COR*

COR

De ce cântă păsările
dis-de-dimineață
poate fiindcă mai apoi
alte/multe sunete
dau năvală

COR

Per què canten els ocells
de matinada
potser perquè de seguida
altres/molts sons
irrompen

*Poema d’ANDREI LANGA traduït en català per PERE BESSÓ

.

AL BORDE DEL MUNDO de ANDRÉ CRUCHAGA (trad. al català* y rumano**)

AL BORDE DEL MUNDO

Soy todo el hombre
El hombre herido por quién sabe quién
Vicente Huidobro

Vuelvo al hombre para morir en medio de todos los hombres.
Y en esa vocación de lava, abandono, dogmas, confusiones,
el cráter de la herida que discurre como un ojo pobre
en las orillas del mundo.
De mis pies, el asfalto golpeando siempre la historia innumerable,
el tiempo que nos trae cansadas melancolías,
sin que el viento sople y deshaga la voz ya degollada en el camino.
Una sed de ceniza muerde los pájaros anidados en el pecho.
Un alarido remoto moja la boca al punto de oscurecer
entre la maleza de remotos urinarios.
Al cabo, no sé quién está al otro lado de la noche con sus furias.

Del libro “Huidobro redivivo”, 2019

A LA VORERA DEL MÓN

Soy todo el hombre
El hombre herido por quién sabe quién
Vicente Huidobro

Torne a l’home per a morir enmig de tots els homes.
I en aquesta vocació de lava, abandó, dogmes, confusions,
el cràter de la ferida que discorre com un ull pobre
en les voreres del món.
Dels meus peus, l’asfalt colpejant sempre la història innombrable,
el temps que ens porta cansades malenconies,
sense que el vent bufe i desfaça la veu ja degollada en el camí.
Una set de cendra mossega els ocells niats al pit.
Un udol remot mulla la boca al punt d’enfosquir
entre la mala herba de remots urinaris.
Al capdavall, no sé qui és a l’altre costat de la nit amb les seues fúries.

*Poema d’ANDRÉ CRUCHAGA traduït en català per PERE BESSÓ    

LA MARGINEA LUMII

Sunt om obișnuit

Omul rănit de cine știe cine

Vicente Huidobro

Revin la oameni pentru a muri printre ei.

Și în astă atracție a lavei, abandon, dogmă, confuzie,

stă craterul rănii deschise ca un ochi abia mijit

pe marginea mare a lumii.

Sub picoarele mele, asfaltul lovindu-se de atâtea istorii,

timpul ce ne aduce sacul cu melancolii,

fără ca vântul să bată și să acopere vocea răgușită de drum.

O sete de cărbune stins mușcă din păsările prinse la piept.

Un geamăt îndepărtat se scurge pe buze în faptul serii,

printre bălăriile cu miros fetid.

În fine, nu se știe cine se află dincolo de noapte, printre furii.

**trad. al rumano por A. Langa

PRENUME*

Nimic nu e nou nici măcar

prenumele ce le purtăm neîngrădit

în fiecare noapte fără ca să și știm 

ziua le scoatem pe rând la iveală

atunci când suntem întrebați

adică când intrăm prin cancelarii

după ce dăm binețe unul altuia
și trecem de toate stopurile

lucru ce îl făcem regulamentar

pentru a evita neînțelegerile

între numele mari (al tău/al meu)

pe roșu trec doar idioții cei care

au uitat de deluviu de Noe și

de toate imperiile care dispar

mai târziu decât ne-am fi așteptat

istoria se scrie cu un ciob pe nisip

păsările aduc în plisc apă neîncepută

pentru cei însetați spune și tu dacă

e așa sau altfel si nu uita

să îți pronunți explicit prenumele

ca înainte de împărtășanie

*imagine de autor

Culoare caracteristică*

CULOARE CARACTERISTICĂ

Când începi să scrii un poem
te scoli mai devreme dis-de-dimineață 

înainte de venirea zorilor 

fără de cafea pe burta goală 

cu bărbia sprijinită în piept 

cum ar face oricare poet care se mai respectă 

nu cauți pe geam vreun punct de referință 

te fixezi doar pe foaia de hârtie 

o impui sa fie docilă un aluat tare 

o pâine gata plămădită 

cu formă și conținut cât de cât clar 

ce are un pic de culoare caracteristică - rumenă

COLOR CARACTERÍSTIC

Quan comences a escriure un poema
t’alces més de matinet abans de trencar 

el dia sense café en l’estómac 

buit amb el mentó recolzat al pit

com faria qualsevol poeta que encara es respectara 

no busques en el cristall de la finestra 

cap punt de referència en l’espai 

fixa’t només en la fulla de paper 

li imposes ser dòcil una massa enorme 

un pa llest fermentat amb forma i contingut tant clar 

que ara té una mica de color característic – rumen

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

POEMA CON LA TONADA ÚLTIMA de JULIA DE BURGOS (trad. în română*)

(imagen y poema escogidos de la pagina de Facebook de Antonio Moya)

POEMA CON LA TONADA ÚLTIMA

¿Qué a dónde voy con esas caras tristes
y un borbotón de venas heridas en mi frente?

Voy a despedir rosas al mar,
y a deshacerme en olas más altas que los pájaros,
a quitarme caminos que ya andaban en mí como raíces...
Voy a perder estrellas,
y rocíos,
y riachuelitos breves donde amé la agonía que arruinó
mis montañas
y un rumor de palomas
especial,
y palabras...
Voy a quedarme sola,
sin canciones, ni piel,
como un túnel por dentro, donde el mismo silencio
se enloquece y se mata.

---Julia de Burgos---

POEM CU ULTIMĂ TONALITATE  

Unde și în ce parte plec cu astă înfățișare tristă

și cu venele deschise pe frunte?

Plec să petrec trandafirii în largul mării,

să fiu dusă pe valuri mai sus ca zborul de pasăre,

să las cărările care treceau prin mine ca rădăcinile...

Nu voi vedea stelele,

și roua,

și pâraie de munte unde m-am scăldat în agonia ce a surpat

munții mei

și un huluit de hulubi

de nedescris,

și cuvinte...

Voi rămâne singură,

fără cântece, despuiată de piele,

ca un tunel pe dinăuntru, unde însăși tăcerea

înnebunește și se sinucide.

*trad. al rumano por A. Langa 

HORN*

Fiecare are câte un mort în casă

alții au câte doi sau mai mulți

O cărare duce spre pajiștea arsă

pe care aleargă ghiduși niște miei

Ramul de cais nu se mai scutură

floarea îl face să pară mai greu

Se imbulzesc de zori albinele
și se cutremură pe el toate florile

Iată că i se așază un fluture

zboară se scutură în sus petale

De după draperii apar câteodată

chipuri cu forme abia deslușite

Pe sub pământ se aud rădăcini

cresc și troznesc la suprafață 

Grădinile coperite de ierburi
ascund acum mii de balauri

Fiecare are câte un mort în casă

alții au câte doi sau mai mulți

O suviţă de fum iese din hornul

unei case cu pereți năruiți

XEMENEIA

Cadascú té un mort a casa
altres en tenen dos o més

Un camí al prat cremat
en què corren alegrement alguns bens

El ram d’albercoc ja no es sacseja
la flor fa que li semble més difícil

S’arrauleixen a trenc d’alba les abelles
i s’hi tremolen totes les flors

Heus ací que s’hi posa una papallona
vola se sacseja damunt dels pètals

De darrere les cortines apareixen alguna volta
cares amb semblants ben poc distingits

Davall de la terra se sent com creixen
les arrels i s’enfilen a la superfície

Els jardins coberts d’herbes
amaguen ara milers de serps

Cadascú té un mort a casa
altres en tenen dos o més

Un fumada ix de la xemeneia
de cases amb murs envellits

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ