CUANDO
ESCRIBO POEMAS
Cuando
escribo poemas
no puedo asegurar
que son enteramente míos
porque hace tanto tiempo
que comenzó la vida
que todo lo que diga o lo que sienta
ya fue dicho o sentido
por los que han existido antes que yo.
No, no puedo decir que los escriba
enteramente yo
porque cada palabra, frase o pensamiento
han sido ya palabras, frases o pensamientos
de quienes hoy no estáis.
Y así, pienso en vosotros, que vivisteis,
cada vez que las digo,
comprendiendo que existo en el después.
Y por eso, me creo y me recreo cada día
en esta convicción de ser poeta
gracias a los que fuisteis,
y me siento heredero
de lo que le habéis dado a mi presente
para llegar a ser quien ahora soy.
CÂND SCRIU POEME
Când scriu poeme
nu pot să
afirm
că îmi
aparțin,
fiindcă încă
de pe atunci
când
începu viața
tot ce
spuneam sau simțeam
era de
acum spus sau simțit
de cei
care au fost înaintea mea.
Nu, nu
pot să spun că le scriu
doar cu
mâna mea,
fiindcă fiecare
cuvânt, frază sau gând
au fost deja scrise, fraze sau gânduri
aparținând celor care nu mai sunteți.
Astfel,
sunt cu gândul la voi, la cei care ați trait,
de fiecare
dată când spun poeme,
concepând
că exist într-un timp ce a fost deja.
Iată de
ce mă inventez și reinventez mereu
în astă credință
de a fi poet
grație celor care ați fost,
și mă simt urmașul
a ceea ce ați dat prezentului meu
pentru a fi ceea ce sunt acum.
*A.L.