DISECARE
Au îmbătrânit copacii
nu se mai văd de printre foi
ascunzându-și tulpinile joase
printre ramurile subțiri și goi
Brațele încă tari le sunt prinse
cu ceamur de un nevăzut zidar
par lespezi palide din cimitire
ce se suprapun într-un calendar
La soledad recorre calles grises
y la lluvia secreta, persistente,
dulcifica las sombras de la noche.
Todo parece anclado en la nostalgia,
mientras la melodía misteriosa
inunda de belleza las aceras.
El instinto del agua se hace nítido
para tocar el alma de las cosas
que habita en los espejos
del otro lado de este mundo.
Las nubes invisibles se percatan
de la conspiración del gran silencio.
Los ladridos de un perro se entretejen
con los charcos de lluvia que nos llevan
hacia los desafíos de lo oscuro.
Las estatuas del parque de la ermita
rozan en la memoria de las piedras
la eternidad sin nombre.
Danzan en la quietud de lo que existe,
para soñar con tiempos sumergidos
en fisuras de niebla.
Un gato se guarece de la lluvia
bajo un coche que pacta
con la estación más húmeda del año.
Todo vuelve a la esencia, sin las máscaras,
inmutable en las horas
de la melancolía
en su vuelta despacio a los orígenes.
En mitad de la herida
se desarrolla híbrido el destino.
Los ruidos de motores,
a lo lejos,
saben que la tristeza es solo humo
para encubrir la luz de la mirada
mientras pasa la vida, imperceptible...
PLOAIE NOCTURNĂ
Singurătatea străbate drumuri cenușii
și ploaia măruntă, fără încetare,
mângâie umbrele nopții.
Totul pare să fie cuprins de nostalgie,
iar o melodie misterioasă
acoperă frumusețea trotuarelor.
Instinctul apei devine transparent
pentru a atinge sufletul lucrurilor
ce locuiesc oglinzile
de partea cealaltă a lucrurilor.
Norii dispăruți se caută
prin conspirația tăcerii.
Părți dintr-un câine se sparg
în bălțile de apă ale ploii ce ne poartă
spre încercările care ni le provoacă întunericul.
Statuile din parcul bisericuței
sapă în memoria pietrelor
eternitatea fără de vreun nume.
Dansează în liniștea a ceea ce există,
pentru a visa cu timpuri scufundate
în fisuri de ceață.
Un pisic se ascunde de ploaie
dedesubtul unei mașini ce pactizează
cu anotimpul cel mai umed al anului.
Totul revine la esența, fără de vreo mască,
orelor nemișcate
ale melancoliei
în drumul șerpuitor spre începuturi.
Acolo în mijlocul rănii
își crește trupul hibrid – destinul.
Răgetul fioros al motoarelor,
ce sună în depărtare,
știu că tristețea e doar fum
pentru a seduce privirea
în timp ce viața se duce, imperceptibilă...
HERIDA MELANCÓLICA
La ría es una herida melancólica
que discurre sinuosa hacia los sueños,
en mitad del amor y de la muerte,
en la estación más cálida.
A veces me parece que su luz
asoma subrepticia entre los barcos
y dibuja sus mundos de papel
más allá del instinto de la niebla.
Cuando todo se aplaca interiormente
hay una sombra llena de pretextos
creando una utopía
en la nostalgia de la tarde.
En mitad del paseo se vislumbra
un reflejo de agua que hipnotiza
y disuelve el recuerdo del pasado.
RANĂ MELANCOLICĂ
Pârâul e o rană melancolică
ce curge sinuos înspre visuri,
aflată între viață și moarte,
în anotimpul cel mai călduros.
Uneori mi se pare că lumina
apare ascunsă de printre bărci
și crează lumea ei de hârtie
dincolo de cercurile ceții.
Când totul se închide înlăuntru
iese o umbră de nedescris,
punctând imaginea unei utopii
în nostalgia serii.
În mijlocul drumului joacă
un reflex al apei ce hipnotizează
și face să dispară amintirea trecutului.
*trad. din spaniolă în română de Andrei LANGA
