HAVUZ și POZE, două micropoeme*

HAVUZ

Plimbare la pas pe aceleași alei,

trecând printre spațiile verzi de prin parcuri 
-singur sau atunci când ești în pereche-, 
repetând imaginar îmbrățișările cum ar bate din aripi 
două păsări ce se scaldă în apele havuzului.

ESTANY

Passeig al pas per les mateixes senderes,
creuant pels espais verds dels parcs
-sols o quan som en parella- repetint,
imaginàriament els abraços com si bateren ales
dos ocells que es banyen en les aigües de l’estany.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

POZE

Mereu trimitem unul altuia

pozele noastre bine asortate, 

măsură de protecție pentru cei

care nu vor să își vadă chipul
afectat de exigențele timpului.

FOTOS

Sempre ens enviem l’un a l’altre
les nostres fotos ben reixides,
mesura de protecció pels que
no volen que es veja el seu rostre
afectat per les exigències del temps.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

Poem de Mauricio Alfredo Escribano (trad. în română*)

***

óyeme
yo soy el hombre que hace su trabajo
mi negocio son los avestruces
los largos pasillos

soy ese hombre que ves pescando
en los espejos
y puedo pasarme el día entero
escuchando a Tom Waits en esta cárcel

escúchame nena
aún dentro de este hombre
hay un corazón bailando el vals

pero no me digas nada
quédate lejos de mí

a veces es mejor
dejar los instrumentos del amor
en el desierto

el viento hará que suenen solos.

***

ascultă-mă

sunt omul care își face lucrul

afacerile mele sunt struții

coridoarele lungi

sunt acest om pe care îl vezi pescuind în oglinzi

și pot să-mi petrec ziua întreagă

ascultând Tom Waits în astă pușcărie

auzi dragă

în omul acesta se află o inimă

ce încă mai bate în ritmul valsului

dar să nu îmi vorbești

rămâi așa departe de mine

uneori e mai bine

să lași instrumentele dragostei

părăsite în pustiu

vântul le va face să sune singure.

*trad. din spaniolă de Andrei Langa

ONTOLOGIE*

ONTOLOGIE

Mersul pe jos,
exercițiu zilnic ce se pretează 
traiectoriei drumului
-închipuit sau real-
condiție existențială
proprie omului
în încercarea-i de a depăși
roata timpului.

ONTOLOGIA

La marxa cap avall,
exercici diari que s’adapta 
a la trajectòria del camí
-imaginat o real-
condició existencial
pròpia de l’home
a la recerca de superar 
la roda del temps.

*poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

LUNA LUI FAUR*, poema de Leonard Tuchilatu

LUNA LUI FAUR

Un cor, Rege al miezului nopții,
răsună strident, neliniștit.
un cor fără lauri și formă,
un cor al mâțelor singure,
mai multe voci soprano,
câțiva tenori
împrăștiau neliniștea nopții.
În mințile noastre
un cor atât de frumos
ne însoțea spre ușile sparte ale vieții.

(Sol. Fata morgana, 1996)

EL MES DE FEBRERO

Un coro, el Rey de la medianoche,

resuena fuerte, sin parar,

un coro sin gloria ni forma,

un coro de los gatos solitarios,

muchas voces soprano,

unos cuantos tenores

dispersan la inquietud de la noche.

En nuestras mentes

un coro tan bello

nos acompañaba hacia las puertas rotas de la vida.

*trad. al español por A. Langa

POEMUL TĂCERII*

POEMUL TĂCERII

Tacerea e sus, aproape de cer,

cel ce acoperă privirile noastre,
cel ce frige vederile, sparge timpanele,

ne înfioră ființa cu fulger din nori.

Nu stă la picioare, unde mișună totul

cu efervescență, de neînchipuit,

și nici în lucrurile ce nu se mai mișcă,

și nici în răcoarea, cea a dimineții.

Tăcere-i ceva ce trece pe alături,

apucă pe drumurile întortocheate,

cărări suprapuse peste rădăcini,

ocolind vocile de pe costișă.

Ea își duce tiptil tot golul din piept,

căutând să ajungă pe vârfuri de munte,

acolo să-l umple cu aerul rece,

departe de lumea impacientată.

EL POEMA DEL SILENCI

El silenci és allà dalt, a prop del cel,
el que cobreix les nostres mirades,
el que crema les visions, trenca els timpans,
ens estremeix l’ésser amb llamp de núvol.

No és als peus, on tot formigueja

amb efervescència, inimaginable,

ni en les coses que ja no es mouen,

ni en la frescor del matí...

El silenci és quelcom que passa al costat,

avança pels camins entortolligats

-viaranys superposats als arrels-,

evitant les veus de l’abisme.

Ell se’n du d’amagatotis tot el buit del pit,

buscant arribar als cims de muntanya,

per omplir-lo allà amb l’aire fred,

lluny del món desinquietat.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ