EXTREMITĂȚI
Formă de a fi a fumului
la prima și ultima sa răbufnire
Pisc al muntelui ce se pierde în cer
fir de iarbă crescut pân-vârful se uscă
Inimă văzută la ultimele sale zvâcniri
lente dar cu atât mai puternice
Agonie a corpului ce stă întins
arzând în propria pară
Formă rămasă fără de conținut
existență redusă a cosmosului
Spațiu lipsit de aștri golit de timp
praf în care s-au disipat toate stelele
Vene prin care nu mai curge nimic
doar ceva ilizibil - materie neagră
Capăt tocit al unui ecou
săgeată trimisă la întâmplare
TĂRÂM
Mereu va rămâne un alt tărâm
neexplorat de a ta respirație
Aerul cald îți intră pe gură
se ramifică în piept
Rădăcini se ivesc
pe locul pe care ai pășit
O cărare duce spre poiană
unde vei face următorul popas
PUZZLE
Toate zilele tale se termină la fel
stau bine așezate într-un puzzle
unde pot fi revăzute iar într-un târziu
când se vor desface fragmentele asamblate
nimeni nu va ști cum să reconstituie
întregul
TIMP
Uităm de timp
timpul se uită la noi
dinspre pereții decolorați ai caselor
Chipuri de prunci
opriți brusc din creștere
încă de pe atunci de la naștere
Imagine ingenuă
a zilerelor care au apus
peste stelele ce au încetat să sclipească
Poze din album descleiate
prinse de corzile zilelor
cu niște simple clame
Liniște atotștiutoare
zi de naștere neașteptată
cu nici un invitat
Știri revăzute la televizor
șir de accidente de circulație
fără de supraviețuitori
POARTĂ ÎN APĂ
Trecerea râului prin locuri tihnite
plutirea spre poarta aflată în apă
Transcenderea golului încăput în ea
fixarea corpului în aceeași poziție
Salvarea înotătorului imaginar
detașarea de realitate
Un ultim instinct de supraviețuire
reacție firească la tot ce e lumesc
Apoi atingi pământul cu mâinile
și atunci se întâmplă ceva
Devii iarăși - om făptură terestră -
trup din trupul cuiva nemaiîntâlnit
Interpretare exactă a chipului
îngerului care te protejează.
UMBRĂ
Nu rămâne mult loc pentru viață
cea care pare că ne aparține
Vine și pleacă de aici
când nimeni nu se așteaptă
Ne părăsește pur și simplu
ca o pasăre albă printre nori
Umbră ce cade peste pământ
prinsă ici-colo de mărăcini
HALTĂ
Să nu mai cauți nimic e poate
ultima parte veritabilă a vieții
când drumurile se intersectează
într-un loc anumit la o haltă
pe pământurile cele înalte
apărute așa de prin adâncuri
ca formă rigidă de împotrivire
la vid la starea de inexistență
ce stă să ne stăpânească ființa
VISE
Ceea din ce trebuie să facem un obicei
e să urcăm tolba viselor nocturne
în spatele unui melc obișnuit
ca să nu ne ducem prea departe
după poftele noastre
POEMUL TĂCERII
Tăcerea e sus aproape de cer
cel ce acoperă privirile noastre
cel ce frige vederile sparge timpanele
ne înfioră ființa cu fulger din nori
Nu stă la picioare unde mișună totul
cu efervescență de neînchipuit
și nici în lucrurile ce nu se mai mișcă
și nici în răcoarea cea a dimineții
Tăcere-i ceva ce trece pe alături
apucă pe drumurile întortocheate
cărări suprapuse peste rădăcini
ocolind vocile de pe costișă
Ea își duce tiptil tot golul din piept
căutând să ajungă pe vârfuri de munte
acolo să-l umple cu aerul rece
departe de lumea impacientată
HAVUZ
Plimbare la pas pe aceleași alei
trecând printre spațiile verzi de
prin parcuri
singur sau atunci când ești în
pereche
repetând îmbrățișările cum ar
bate din aripi
două păsări ce se scaldă în apele unui
havuz
POZE
Mereu ne trimitem unul altuia
pozele noastre bine asortate
măsură de protecție pentru cei
care nu vor să își vadă chipul
afectat de exigențele timpului
CER DESCHIS
E doar o chestiune de timp
să mergi și să te știi ajuns undeva
Tăcerea e a doua casă a noastră
în care intri fără să întrebi de cineva
Cine a trecut de linia orizontului
nu se mai grăbește să revină pe aici
Cerul deschis seamănă cu un cerc vicios
în care nicidecum nu încap toate stelele
Nici cel mai desăvârșit ochi reflector
nu poate face ordine în spațiu
Mâna întinsă a muribundului
ca unică punte spre lumea cealaltă
MÂINI
Când nu mai știm să trăim
ne depărtăm într-atât unul de altul
încât nici degetele nu ajung să ni se
atingă
Ne mișcăm până cădem pe o parte
iar mâinile ni se așază ușurel pe piept
ca niște aripi obosite de prea mult zbor
Capul rămâne stană de piatră
pe care nu poate să stea nici un
fluture
ce cearcă să rupă cercul de lumânări
Mâinile noastre sunt ultimele
care caută cumva să ne atingă inima
după ce aceasta încetează să mai bată
ASCEZĂ
Încape timpul într-o clipită
se scurge pe scări în ritm sacadat
O sută de ochi te-au văzut
dar niciunul nu a privit în interiorul tău
O sută de pași făcuți spre aceeași poartă
ori drumurile nu au sens opus
Urci pe un turn până în inima norilor
ca sinucigașul cu chip senin
IATĂ DE CE
Soarele apune la asfințit
ca zâmbetul ascuns pe chipul unui poet
Toate drumurile duc în nicăieri
se împotmolesc undeva în vid
Masa cea goală își caută scaunele
lăsate la întâmplare în jur
Pământul respiră rar
cu toate pădurile deodată
O ultimă rază străpunge privirea
un sătuc dispare la orizont
Iată de ce apune soarele
ca să ne știe mai aproape de cer
DRUM DUS-ÎNTORS
Adevărul e că nu doare nimic
dormi liniștit până hăt-târziu
mi te scoli înfometat de imagini
torni apă bonsaiului pe jumătate uscat
semeni ogorul cu porumb bun
lași găinile să ciupească pe afară
firele tari de troscot de pe cărare
curăți oglinda îmbibată de
praf
atât cât să-ți poți vedea chipul
soarele îl prinzi printre gene
după un vechi obicei ancestral
așa te transformi de tot în om
și abia atunci începi să pricepi
că există drum de întoarcere
DRUM NEUMBLAT
În ochii tăi își dau întâlnire razele
fiecare zi e un pas spre paradisul pierdut
trec peste munți norii cu fruntea înaltă
și se opresc pentru o clipă pe pisc
Urci sau cobori curge pe alături izvorul
iezii zglobii zburdă prin ierburile lor
stă încrustată o cruce pe cer prin
coclauri
zace uitat drumul cel neumblat
ZIUA DE MÂINE
Liniștea e dincolo pe după pervaz
așteaptă așa dimineața să vină
viața trecută e și ea pe undeva
uitată ca o băutură tulbure
într-un pahar nebăut până la fund
lăsat poate pentru ziua de mâine
RĂDĂCINI
Există un drum ce trece prin trup,
un straniu traseu umbrit de stele
stinse pe cer cernite găuri
unde se-ascund ochii
din care clipesc
se apleacă să caute
alte drumuri mai scurte
dar nu reușesc să identifice
decât doar o cărare o scară
cu multe indescifrabile rădăcini.
COPAC
La capătul grădinii
a crescut copacul acum cioturos
cineva i-a mai tăiat o creangă
o gaură largă se cască în pântecul lui
un gol ce se uită la tine
din trupul ciuntit
TIMP TRECUT
Îmbrăcat în hainele decolorate ale
timpului
fără încălțări și cu pălărie de paie cu
bor
mi te plimbi printre prunii căzuți pe o
parte
cu păsări cu tot și fără de frunzele lor
Atâtea flori aromate cu petale căzute
sădite cândva în spatele casei
fărâme de cer azuriu împrăștiate deasupra
prin care soarele încearcă să mi te
salute.
Pe poarta ce stă gata să se prăvale
intră și ies pe rând niște necunoscuți
oaspeți nepoftiți de neoprit din cale
câine legat cu un lanț - mereu asmuțit
ECHILIBRISTICĂ
Nu e vreun medicament să te facă bine
nici alte alifii sa te apere de atâtea
boli
Torța ce o porți e din hârtie
pe care au fost scrise niște poezii
Păzește-te zi de zi de piaza rea
de omul cu papuci de metal
Pe creasta argintată a valului
se merge doar în picioarele goale
NORI PE CER
Diminețile devreme trec repede
se ridică la cer odată cu ceața
Visele toate devin volatile
rămase fără de vreun stăpân
O ceașcă de cafea își face efectul
te scoate din casă ca pe un copil
Acel copil întârzie la școală
și caută să își grăbească pasul
Dar unde ajunge nu mai e nimeni
toți sunt plecați cu alte treburi
La întoarcere apar nori pe cer
ca o operă deschisă a viselor
TRIPTIC
Pe căi neștiute ajungi aproape de câmp
o lună ascunsă stă după fiecare arbor
Păsări fără de glas zboară în noapte
peste pajiștea plină de mărăcini
Pași ce duc într-o singură direcție
pe care te surprinzi că nu o percepi
Tărâm adunat din mai multe fărâme
cu un fundal punctiform la orizont
Trup peste trup ca într-un triptic
ce nimeni nu îndrăznește să-l deschidă
Tablou întins cât cuprinzi cu ochii
unde razele intră să lumineze
MESAJ
Drum drept ca o scară
pe care-au trecut frunzele
Rădăcini rămase în sol
vestigii ale unei păduri
O umbră ce crește
căzută dinspre orizont
Cântec de chiriac rătăcit
sub o simplă petală
Mesaj cvasi inteligibil
venit din înalt
PASO DOBLE
Există multe căi cunoscute de supraviețuire
și doar un unic număr norocos la
loterie
lucrurile sunt de necontrolat vin de
la sine
E o simplă coincidență între ce vine și ce pleacă
iar în cap încape orice călătorie ce ti-o
dorești
cine face paso doble* știe că nu bate
pasul pe loc
*"paso doble", ritm de dans tradițional spaniol,
relaționat cu mișcările în doi pași
ale matadorului
ANONIMAT
Dincolo de vid în altă inexistență
se-ntinde o fâșie lungă de anonimat
Muntele acela nu are un nume
e rocă arcuită acoperită cu lut
Umbre pe drum catarg pe o barcă
atrag privirile pentru un moment
Lucrurile toate-s întinse pe-o sfoară
sfârâie mucul unei lumânări
LUCRURI
(“Imperfecțiunea e punctul culminant”, Yves Bonnefoy)
Lucrurile perfecte fără cusur sunt
făcute
în fabricile de cărămidă ale omului
celelalte lucruri par să fie
opere neterminate
DISCREȚIE
Simți solul cum se-așază sub tălpi
printre degete bulgărași de țărână
ți se rostogolesc pe pielea întinsă
peste venele ce abia de se văd
Pământul puhav se urcă alene
dintre frunze căzute cu furnici
îți arată discret de sub picioare
cum își face lucrul de veci
SCRISOAREA DE DRAGOSTE
(unui tânăr amorez)
Iubirea nu se învață -nu e o carte-
ci scrisoare netrimisă mereu amânată
o seamă de cuvinte scrise neciteț
recitite pentru a nu scăpa vreo virgulă
Se lucrează la greu o dată în plus
se revizeză și ceea ce nu s-a scris
după care cu cerneală pe degete
se bagă coala în plicul neîncăpător
Se comite greșeala pe locul remitentului
se scrie adresa pentru destinatar
în două-trei zile ai scrisoarea acasă
și atunci mi te chinui să o redactezi
PALIMPSEST
Frunzele căzute se trezesc
la cea mai ușoară adiere a vântului
Fiecare dintre anotimpuri
caută să dea timpului o altă culoare
Timpul rămâne a fi incolor
rânduri suprapuse un palimpsest
CÂMPIE
După atâta pădure copaci noduroși
vine și o câmpie să se întindă
o formă de șes unde ajung gândurile
dar nu fac grămadă plutesc pe o apă
până hăt în zare fără valuri vâslind
MAREA
Mereu se zbuciumă marea
pe acolo îți plimbi privirea
până nu o mai vezi
Pasări mici zboară în zare
pe deasupra valurilor
poate sunt ochii tăi (?)
LITORAL
În vise se transformă zarea
o sumedenie de stele
se-nghesuie în univers
Nisip sădit atâtea visuri
pe care le aduce marea
cu ramuri moarte și bușteni
Sunt vise toate neîmplinite
pestriț arată litoralul
parc-aparține altei mări
ALT LIMBAJ
Învățăm cuvintele pe silabe
punem nume la lucruri
până când se aude o voce
ce pare că le știe pe toate
un alt limbaj
monolog interior
LA PRIVEGHI
Atunci la priveghi
înveleai chipul mamei
cu o pânză transparentă
îmbibată cu cloroform
doar așa o făceai să zâmbească
Cu acel zâmbet firesc
de zână adormită
te privea pe furiș de undeva
cum ieșeai să respiri aer curat
ea inhalând vaporii de cloroform
Atunci la priveghi
se adunaseră toate nopțile
ca să țină sfat corpul ei
aparținând altei lumi
pe care nu o cunoști
PUNCT
Ceea ce face cu noi timpul
când nimeni nu se așteaptă
ne transformă pe rând în trecut
Nu lasă nici o poartă deschisă
pe care să se poată intra
nici un drum de întoarcere
Ne șterge numele de pe geam
și se aude scrâșnetul nesuferit
însă nu e nimic de partea cealaltă
Doar depărtarea își întinde apele
pe care abia de se vede un punct
aflat în perpetuă nemișcare
BĂTRÂNI
Pe podul înalt ce stă să pice
se plimbă în voie doi bătrâni
își povestesc unul altuia
pățaniile lor din copilărie
Un nor alb în formă de pasăre
îi acoperă până nu se mai văd
iar vocile coboară în trombă
căzând peste noi cei de sub pod
Noi plutim pe o barcă ușoară
aflați oarecum în derivă
gândind aşa într-o doară
că e ușor să fii bătrân
UMBRĂ
A trebuit sa alerg
ca sa ajung din urmă
umbra mea rătăcită pe străzi
a trebuit să trec peste o duzină
de alte umbre ca să mă scufund
dintr-odată în întunericul din ea
înghițit fiind acolo de colbul fin
de pe drum de pietrele din caldarâm
și alte artefacte aflate în cale
ținut la distanță de fugara
atât de subțirea mea umbră
ZAȚ
Când aștepți să fiarbă cafeaua
dar aceasta vai! dă în foc
tu apuci ibricul cu ambele mâini
cercând să salvezi ceea ce nu e
iar acolo ca printr-un miracol
rămân fire de zaț într-un lichid
pe care abia îl sorbi printre dinți
atunci pronunți ceva necuviincios
ceva ce îți acoperă tot smalțul
suprafața vizibilă a dinților
PIPA PĂCII
Fiindcă nu fumasem niciodată
în aproape uitata mea copilărie
încercasem într-un final
să trag o șuviță de fum
dintr-un trabuc cu bucluc
Nu știam de marijuana
nici de tutunul de import
mă mulțumeam cu formele moi
mototolite ale unei frunze
de viță-de-vie
Luam între dește muștiucul aprins
ca apoi să îmi frig buza de sus
după care îmi ziceam cu repeziciune
că nu o să mai fumez niciodată
Ici-colo sau în mai multe locuri
deodată
izbucnește câte un război nedeclarat
Iată atâtea motive de fumat Pipa păcii
că zău dacă ar fi de vreun folos
m-aş întoarce în copilărie
să mă autodeclar ad-hoc
cel mai înveterat dintre fumători
PUNCTE CARDINALE
Unde mi te-ai oprit acum
e pământul plin de
rădăcini
cu punctele cardinale pe care
poți să le atingi doar cu privirea
preambulul scris la o carte
Putreda poartă cea din poveste
rece e casa cu pereții zidiți din poze
lumina zilei a dispărut zace-n oglinzi
izvoare în care au înghețat apele
cele limpezi că altele nu-s pe aici
TREI MELCI
Casă de la țară căzută pe gânduri
ce n-ar face să plece de aici
N-a mai rămas nimeni în ea
prin curte câinele a muțit
puii de cloșcă s-au prefăcut în iarbă
însăși cloșca e un tufar înflorit
În toiul nopții au trecut pe alături
trei melci codobelci unul după altul
ducându-și casele sidefii în spate
lăsând în urmă dungi lungi argintii
CEEA CE A FOST
E cumva altfel nu e ceea ce a fost
viața ta nu mai curge val-vârtej
te joci de-a mijatca cu propriul corp
li duci pe la cantine (când vrea el)
Se zvârcolește prin somn are febră
tu nu-l poți ajuta cu nimic
îi dai apă apoi iarăși îi dai apă
parcă îl îngrijești parcă nu
Uneori e ridicol alteori e domn-domn
"señor" cum îți zic alții (prin
excelență)
alaltăieri ți-a zis cineva
"maestre"
iar tu te-ai prefăcut că nu-l auzi,
ai privit pe alături cu indiferență
Nu mai e ceea ce a fost odată
nici furca nu ţi-i de vreo trebuință
Tragi grebla din urmă agale
ca să aduni ceva nedeslușit
niște surcele ce au mai rămas
lângă un trunchi cioturos
Nu mai există copacul
IEȘIRE SUBTERANĂ
(lui Ghenadie Nicu)
Drumuri ce au trecut pe aici
falie lăsată peste altă falie
stele și apă apărute la suprafață
-apoteoza luminii-
cădere inerentă a întunericului
ieșire și tot atunci
intrare directă în trup
O APĂ ȘI UN PĂMÂNT
Stai întins pe o stivă de paie
și visezi vise când iată
la o zvârlitură de băț
zboară vrabia solitară
Cât de puțin ne lipsește
să ajungem iarăși pe lună
e clar însă că nu vrem
să ajungem acolo
O privim sceptici dintr-o parte
de parcă ne-ar fi străină
de parcă nu ar fi și ea
o apă și un pământ
HORN
Fiecare are câte un mort în casă
alții au câte doi sau mai mulți
O cărare duce spre pajiștea arsă
pe care aleargă ghiduși niște miei
Ramul de cais nu se mai scutură
floarea îl face să pară mai greu
Se îmbulzesc de zori albinele
și se cutremură pe el toate florile
Iată că i se așază un fluture
zboară se scutură în sus petale
De după draperii apar câteodată
chipuri cu forme abia deslușite
Pe sub pământ se aud rădăcini
cresc și trosnesc la
suprafață
Grădinile coperite de ierburi
ascund acum mii de balauri
Fiecare are câte un mort în casă
alții au câte doi sau mai mulți
O șuviță de fum iese din hornul
unei case cu pereți năruiți
CULOARE CARACTERISTICĂ
Când începi să scrii un poem
te scoli mai devreme dis-de-dimineață
înainte de ivirea zorilor
fără de cafea pe burta goală
cu bărbia sprijinită în piept
cum ar face oricare
poet care se mai respectă
nu cauți pe geam vreun punct de referință
te fixezi doar pe foaia de hârtie
o impui sa fie docilă un aluat
tare
o pâine gata
plămădită
cu formă și conținut cât de cât clar
ce are un pic de culoare
caracteristică -rumenă
PRENUME
Nimic nu e nou nici măcar
prenumele ce le purtăm neîngrădit
în fiecare noapte fără ca să și știm
ziua le scoatem pe rând la iveală
atunci când suntem întrebați
adică când intrăm prin cancelarii
după ce ne dăm binețe unul altuia
și trecem de toate semnele rutiere
lucru ce îl facem regulamentar
pentru a evita neînțelegerile
între numele mari (al tău/al meu)
pe roșu trec doar idioții cei care
au uitat de diluviu de Noe și
de toate imperiile care dispar
mai târziu decât ne-am fi așteptat
istoria se scrie cu un ciob pe nisip
păsările aduc în plisc apă neîncepută
pentru cei însetați spune și tu dacă
e așa sau altfel si nu uita
să îți pronunți explicit prenumele
ca înainte de împărtășanie
COR
De ce cântă păsările
dis-de-dimineață
poate fiindcă mai apoi
alte/multe sunete dau năvală
FLORI
Cum se explică
oare de ce (?)
florile fără de miros
țin mai mult
PANGEA ULTIMA
Globul acesta pământesc
rotit de mâinile mici ale piciului
care a învățat cam pe unde
și-au zidit aztecii piramidele
fără să știe că de fapt
cele două americi
s-au desprins/au făcut parte
dintr-un unic continent -
Pangea
Oricine poate învăța acum
să țină în brațe țările toate
continente întregi să adune
să învârtă globul pământesc
pe un deget ca pe o minge
Pangea Ultima revine
PARABOLĂ
Vecinii din bloc se văd rar par niște
vedenii
diminețile se-ntrec să ducă la tomberon
resturile rămase din ziua de ieri
scot la plimbare un câine docil (dacă îl
au?)
femeile se machiază de zor (enervate)
bărbații lor orbecăiesc prin hol
așteptându-le să-și facă cu noblețe
coafura
Fug apoi la serviciu o acoladă
cuprinde o grămadă de treburi perene
o trombă de aer călduț îi mână apoi acasă
un soi de adăpost temporar un capăt de
scară
de unde se aude peste perete sau de
prin tavan
cum vecinii se mai ceartă între ei (ca
niște vedenii)
parabolă cu focarul ce-mprăștie punctele
toate
CĂLĂTOR
Ziua vine pe neașteptate
te trezește o goarnă din văzduh
pedalezi de cu zori o bicicletă
dotată cu un lanț ruginit
proiectezi o călătorie prin neant
fără să știi unde te afli exact
te apleci în fața soarelui
aproape din obișnuință
reflex condiționat gest genuin
oprești la o stație mică de autobuz
urci pe bagaj un copil
apoi altul ți se urcă pe bara din față
faci împreună cu ei înconjurul lumii
ajungi acasă mereu acasă
chiar dacă ești (cred unii!)
cel mai de neobosit călător
ORE
Au sucombat toate orele
puse dinainte de părintele tău
ca pe ceva de mâncare
dintr-o sută de frați numărați
nu a supraviețuit niciunul
o pasăre ți-a căzut pe umăr
mărul lui Newton a putrezit
ziua e searbădă fără de ore
un timp împietrit plin de licheni
pe care îi vor devora renii
FULGI
Mai alergi și acum
printre fulgii mășcați ce cad
fără să se mai oprească
care parcă nu vin din înalt
ci din alte cernite depărtări
Jos se așază un covor uriaș
căptușit cu mineralele rare
atât de ușoară pare să le fie
aeriană țesătură zborul ce
a culminat în nemișcare
Larmă de neînchipuit în jur
de după geamul încețoșat
te cheamă mama te strigă
cu insistență fără încetare
să vii repejor la mâncare
La masa întinsă stau frații
savurând ceva delicios bun
urmărești fulgii de după geam
timp trecut transformat acum
într-o oglindă unde se tace
MECI
Îți cauți poemele prin sticlă
dincolo de geam
ditamai ocupație căreia
i se dedă uneori poetul
Poate fi o păcăleală
o fază dintr-un ultim joc
cu mingea cea peticită
pe care nu o poți atinge
nici cu vârful degetelor
și nici geamul nu-l sparge
ci trece prin refracție
lovindu-te direct în piept
fapt care te face să icnești
ca portarul cel care
cu multă șansă
își salvase echipa
de la iminenta înfrângere
în ultimele clipe ale meciului
ECOURI
Unde duc toate drumurile
nu e vreun final așteptat
o peșteră își deschide
porțile de văzduh
ca să facă popas călătorul
care are în spate
o parte din drum sau tot drumul
cu spini înfipți în călcâie
cu tolba bălăbănindu-i-se
vârful cârjei cercetând
duritatea pământului solul
ce scoate sunete seci le împrăștie
pe fiecare dintr-un punct diferit
ecouri care răspund repetat
dinspre ceruri și ape neîncepute
terminând pe sub praf
ACÂN
În fiecare zi se face lumină
nu doar fiindcă e soare
Cei câțiva bătrâni de afară
vorbesc despre vreme
Se vaietă făr-să o vezi
în arbuști cucuveaua
Orașul e ca un nor colorat
la poale de munte
Se aude un clopot sub seară
sau o sută de voci dintr-odată
Noaptea ne duce peste vad
cu o rapidă luntre
Dacă n-ar cânta un acân
ar părea că în jur e pustietate
Zilele toate le-ai lăsat undeva
le aduni într-un cufăr de haine
GRĂDINI
În pădurea tăiata nu mai intră
nimeni
doarme dus declamatorul de versuri în rimă
rochia miresei s-a rupt pe la margini
a zburat o albină de pe corola florii
sculptate
pocalele cu vin roșu stau răsturnate pe
masă
O să imi iau un repaus de o zi
ca să mă delectez din rezervele
grădinilor de zarzavaturi
TRUP
(lui Georg Trakl, in memoriam)
În trupul tăcut s-a oprit timpul
s-au desprins rădăcinile copacului
desfrunzit
printre ramuri a dispărut cucuveaua
bătrână
de cornul lunii stă agățat un joben
stăpânul nu a plecat nicăieri e acasă
OGLINZI
Cineva face mereu curățenie în casă
frânge firele de păianjen prinse prin unghere
lasă ușa deschisă să intre liber insectele care caută
carne aflată la începutul unui proces lent de alterare
Șterge praful de pe oglinzile mute și fără
memorie
până când se văd ridurile de pe chip pielea uscată
ce atârnă pe alocuri destul de ridicol pe corp
chiar și golul din ochi apare reflectat acolo
BALAURI
Tăcerea
e o carte închisă
în care au încăput
capetele unor balauri
Deschide-o câteodată
fii blând cu ei
POEM CU SCAUNE
Când scaunele sunt de nerecunoscut
uitate sau lăsate la întâmplare
prin colțurile îndepărtate ale casei
carii se întrec între ei fără încetare
încearcă a le sculpta cum pot mai
bine
iar cel mai iscusit dintre tâmplari
face din ele piese de anticariat
aplică patina vremii
CHIP DE FATĂ
(pentru Anastasia)
Printre atâtea chipuri
apare chipul tău
ca o artă aparte
Preciziune a unei
pensule mici purtată
peste o pagină albă
Aură care
mi te înconjoară cu
mângâierea unei mâini grijulii
Privire plină cu
stele din vis nici urmă de
ruj lipsă de fard
Ten ce face piersicul
să te admire o aluniță
se lasă căutată pe aici
CRUCIFIX
Ticăie ceasul în pereții odăii
în pod se învârte un titirez
Tropăie fără încetare calul
care e dus nu mai stă în grajd
Curge pe drumurile din mahalale
galbena smoală de labirint
Locul pe care se înălța o casă
are acum formă de schit
Câinii s-au slobozit din lanțuri
își caută prin bălării stăpânii
Suflă un vânt peste flacăra slabă
arde lemnul unui crucifix
CASA CU FARMECE
Buruieni mari dau năvală de peste tot
Nu mai e loc de trecut prin curte
Pragul s-a coperit cu un brusture
Din pereți se preling ierburi lungi
Sus suie flacăra unui foc stins
Flori de ghiveci dispărute în
ferești
Straturi de vopsele apără gardul
Viespea stă de pază pe acoperiș
Poarta rămasă fără de balamale
O haină ferfenițită întinsă pe-o sârmă
Sâmburi de caise împrăștiați pe jos
O lingură îndoită cu urme de dinți
Din glodul uscat de sub răzătoare
iese femurul unei păsări domestice
O sită spartă strecură praful
alături o farfurie fără pic de faianță
Un vârf de cuțit un stilou rupt pe prispă
și o bijuterie din cele ieftine
Toate par să fie rechizitele
unei bătrâne ce face farmece
PORTRET
În partea de jos a portretului
pe peretele drept înțepenit
stă înfipt un cui ce susține
opera mirobolantă a unui artist
RĂZBOIUL INIMILOR
În dreptul inimilor se dau cele mai
crâncene lupte
mereu aleargă o herghelie de cai
se trage din arcuri sau se împușcă din
archebuze
se trimit obuze mari din tunuri de
epocă
Tunarii tăbăciți de praful de pușcă
sunt și cei mai înrăiți fumători ori se
știe
că pe aici se fumează mult și deseori
se spun cuvinte dintre cele mai urâte
Victime cad cu nemiluita
dar puțini din cei implicați în război
mor de-adevăratelea
majoritatea gem pe la marginea drumurilor
feriți din calea obuzurilor de paramedici
nevăzuți
După focul încrucișat al soldaților din
tranșee
și sunetul asurzitor al canonadelor
urmează atacurile la baionetă
iar peste un timp pe câmpul de luptă
rămân împrăștiate oase
peste care cresc flori sau ierburi înalte
coperind carnea ce se vrea înviată
Inimile reînvie și ele și bat aprig
ca picioarele mieilor înainte de a fi
alăptați
EDEN
Pe ultimul drum
se merge de unul singur
sprijinit de o cârjă
Sângele urcă la cer
curge printre degete
până ajunge-n pământ
La marginea cerului
nu sunt cerșetori
stau la ușă bisericii
Cei ce trec pe aici
cred că vor reveni
lasă lucruri și rugi
COTOR
Nu căuta în cărțile străine
intră sub coperta albastră
pe ea stă scris sau se scrie
titlul cărții la care trudești
Tropăie din copite caii
cade din șea câte un călăreț
crapă prin părți creasta casei
ca și cotorul acestei cărți
OCHI
E ceață în jur
un cireș dă în floare
iau o parte din peisaj
o port în mine până pleznesc
ochii îmi sar din orbite
se rostogolesc pe jos
privesc de acolo
SALVGARDARE
Te joci cu timpul
învârți o morișcă din foi de porumb
îl dai înapoi îl miști înainte
fără să mi te obosești
înveți zborul ca probă de supraviețuire
feeria îți intră în casă
direct prin ferești
învingi zmei fioroși adunați
de prin toate poveștile lumii
lupți cu un trib african de canibali
care te urmăresc să-ți taie beregata
cumperi de la piața din oraș
ultimele fire rămase de busuioc
faci baie de flori cu un colț de săpun
și spui vecinilor să nu te mai caute
nu ești acasă ai sărit de pe turnul
luat cu asalt de niște sălbatici
CHIP
Pe chipul pictat de ploaie
nu încape o altă culoare
Nici soarele nu poate fi șters
cu pensula gri de pe cer
S-au întunecat urmele
pe unde tu ai trecut
Se îmbulzesc umbrele
în culcușul rămas călduț
CRUCE
Drumurile toate nu duc prea departe
se opresc într-un zid
Cade în râu ultimul strop de lumină
vin nevăzuți solii senili ai neantului
Rupte pe jos vreascuri din vârful
copacului
mâine vor fi adunate ca lemn de foc
Când sfârșesc la capăt de drumuri se
înfige
o cruce ce străjuise pe vârfuri de munți
ROUĂ
Zi de zi se zăresc aceleași ziduri
o linie de orizont trasă între noi
cețurile ce se lasă des pe aici
sunt nori uriași reveniți în vizită
vină și tu coboară odată cu ei
agață-te de fiecare fir de iarbă
rămâi așa prinsă de ramuri
până devii picătură de rouă
DIMINEȚI ALPINE
Prin cețurile dimineților alpine
în nu mai știu care zi anume
cerșeai și tu un colț de cer senin
Cineva vine dinspre spațiile verzi
trece pe lângă tine răsuflând din greu
duce în spate o legătură de vreascuri
POEMUL CU
INIMĂ
Ni se ia pe rând rinichiul
un plămân parte din ficat
inima e ultima pe care o pierdem
Ni se pune la loc degetul
inelar
brațul întreg rupt într-o luptă
inima e ultima ce o primim
Chiar și capul ne poate fi
schimbat
iar transplantul de piele e intrat
în vasta istorie a incendiilor
Nimeni însă nu-și va putea
însuși
inima resuscitată a altcuiva
PORTRET ÎNRĂMAT
Parte neatinsă a chipului
desprinsă parcă de trup
urcată colea pe o etajeră
Postament improvizat
pe care nu cresc ierburile
nu se îmbulzesc florile
Într-un con de lumină
ce-l formează razele
stă portretul înrămat
Pe stratul fin de praf
cineva și-a lăsat
amprentele degetelor
PLĂCERI
Intră în inimă
un cântec uitat
un urlet de lup răsună
sub clar de lună
Vine o vreme
când plăcerile se prefac
în praf de pușcă
cu fitil Bickford
NUMĂR EXACT
Cu o mână te sprijini de cort
să nu intri cumva în derivă
cu cealaltă legeni un mort
ca pe o enigmatică divă
Vizitat de un vis refulat
tot încerci să ghicești rostul zilei
și întorci la un număr exact
dintr-o carte filă cu filă
ZILE DE IARNĂ
Când zilele se schimbă la chip
rămân orologiile sparte
ceasurilor de mână li se rup curelușele
iar celor de buzunar le cad lănțișoarele
de argint
și sunt strivite de o sanie cu zurgălăi
trasă de patru cai ce aleargă peste văi și
câmpii
vestind că vin sărbătorile de iarnă
FERESTRE
În adâncul inimilor noastre
fiecare ducem câte o fereastră
asta așa ca să nu știe nimeni
(cine ar vrea să i se
uite înlăuntru?)
Așteptăm să ni se întâmple ceva
ceva foarte și foarte frumos
tot întrebând trecătorii grăbiți
dacă nu au văzut vulturi zburând
Din șirul clădirilor răsfirate
crescute în pădurea de pin
dezasamblăm toate ferestrele
ca apoi să le luăm cu sine
Le ascundem cât mai departe
de ochii curioși ai oamenilor
le prindem cu niște cuie
acolo în adâncul inimilor
CEAS IMPRECIS
Ziua de naștere o treci în galop
ți se trage o poză standard
Nedumerire pe chipul întinerit
peste noapte cu vreo două decenii
Pierdută relațiunea cu timpul
un sejur cu itinerar diferit
Cerc al unui ceas imprecis
conturat pe malul de nisip
INGERI
Îngerii nu înjură niciodată
nu cerșesc și nu se ceartă
de la fărâmiturile de pâine și vinul
rămas de la masa bogaților
nu bagă în gură mai mult
decât pot mesteca de fapt
ei nici nu mănâncă
ci fac hulubași din miez de pâine
ni-i pun pe limbă atunci când ațipim
și astfel ne trezim plini de viață
ca să trăim încă o zi fără să ne fie frică
de fiarele ce umblă pe afară
RESPIRAȚIE
În foaia de staniol
învelești aroma pâinii
peștelui pescuit pe lac
i-ai împachetat doar mirosul
așa te pornești la drum
fără corpul din carne și oase
silabele unui cântec nemaiauzit
acompaniază scheletul din sare
respirația îți ajunge până la colț
ocolind casa de cleștar
câini de după gard neogoiți
grădină fără de fructe
cu pomii părăsiți de păsări
Andrei
LANGA
Născut în anul
1965 (Mileşti, R.Moldova). Licențiat în Ziaristică şi Filologie română. Membru
al USM (2001). Cărți editate: „Leonard Tuchilatu. Creație prin destin” (micromonografie,
1996); „Pe când se vor trezi zeii” (poezie, 1999); „Expresionismul în poezia
română: de la Lucian Blaga la Leonard Tuchilatu” (critică literară, 2001); „Copacul
călător” (poezie, 2007) /“El árbol viajero” (premiul revistei electronice
“Katharsis”, 2008); „Mileştii Mari. O istorie rescrisă” (scriere
istorico-documentară realizată în colaborare, 2010); „Muzicianul mut” (poezie,
2014); „Halo” (poezie haiku, 2014); „Portrete plutitoare” (poezie, 2018). Pe
blog-ul www.barometrubasarabean.blogspot.com postează propriile
creații literare și diverse traduceri din spaniolă în română și viceversa,
colaborând cu mai mulți scriitori din Spania și Țările Americii Latine
