miercuri, 17 iulie 2024

PLOAIE


Nu-ți cauta mâinile - ele au pierdut legătura cu spațiul - abia de se mai tin agățate de umere

La subsiori porți câte o pasăre ce știe că o să zboare în curând însă nu are aripi și-i ațipită 

E sâmbătă - zi ce trece ușor prin curțile oamenilor măturate în grabă de niște copii

Miroase a pomi proaspăt dați cu var - la vecini grădina e toată săpată tocmai până sub gard

Îți dorești acum să cadă o ploaie limpede - să potolească setea în orice colț al lumii acestea

Ai vrea mai apoi să se verse de sus vasul cel plin ochi cu ozon să dea un alt ritm  respirației

Zeus tună și fulgeră sus - pe pământ cad picături mari de ploaie atât cât să-ți umezească buzele


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu